TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Emoțiile rescrise ale unui nonconformist

Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”

Femeie din vis, Tu ești idealul de pe pământ, îți mulțumesc pentru zborul fiecărui gând

 

   Trecut-au anii peste Eul nonconformist, a rămas zâmbetul și bucuria de a fi, fiul iubit de destin, clipa aceea de vis, iubirea pentru femeie, darul divin. Azi îi scriu elegii. Mâine vom sărbători îmbrățișarea trupurilor, emoția sufletelor.

– Oare cum va fi secunda inimii?

– Cât o viață, cât nemurirea sinelui.

   E senin chipul iubirii, nimic nu poate știrbi pasiunea libertății de a fi, e în legea firii să parcurgi timpul dragostei cu speranțele vremurilor argintii. Cum să nu te bucure prezentul viu? Totul e un carusel în curcubeul vieții, o magică poveste, un infinit al poeziei din grădina cuvântului sfânt. Scriu cu gând albastru, pictez cu dorință verde, așa îmi înțeleg sensul, ideea de a trăi într-o lume a metaforei și a culorii. Uneori, desprins de realitate, plutesc într-o lume imaginară, desenez idealul, e perfectă starea, parcă e ireală, aș vrea să rămână așa până la capăt de drum, cu oameni mulți și buni. Adeseori mă retrag în redacția Eului și-mi scriu dorințele în palma viitorului, e porția mea de visare, refugiul care-mi dă forța de a merge mai departe, acolo în brațele iubirii de care am parte.

– Care-i pseudonimul ei?

– Semn de carte.

   La pagina (im)pară e numele ei, floare din vară, are mirosul de odinioară, ecou de pasiune rară, o comoară. O chem strigând-o, o aștept iubind-o, o prețuiesc secundă cu secundă, e așteptarea profundă. Îmi răspunde degrabă, glasul ei este armonie, trupul îi este precum o clepsidră, e senzuală, clipă de clipă. Fiecare revedere e o lecție de dragoste, un concert al inimilor, o partitură nescrisă, un spectacol de gală, un ritual al imprevizibilului, o simfonie a sinelui cu sine. Zboară clipa și, cu fiecare privire se scrie un madrigal al iubirii, cu fiecare sărut se aprinde focul senzualității și, așa discret, continuă povestea de dragoste a Eului pentru Tu care-mi ești Eu. Cu mângâieri și șoapte-n tăcere se naște o altă elegie, un eseu al timpului trăit într-o vreme prea (de)vreme, într-un târziu prea devreme, argintiu. Respir clipa, are mirosul tău, femeie cuprinsă-n Eu, Tu ești țelul meu, punctul de sosire și plecare a emoției dintre a fi și de a exista în alt și alt eseu.

– Știi ceva, femeie cu litera…?

– Tu ești ziua mea, Eu sunt soarta ta…!

   Împreună parcurgem timpul, El e arbitrul existenței, noi suntem trecerea sa, El e busola, noi suntem direcția sa. Pe calea aleasă mergem braț la braț, femeie nobilă, de (a)casă, de aici din sufletul meu, ești magica-mi alinare, un cântec al timpului care zboară cu (ne)păsare.

– Ce m-aș face fără tine, secundă dintr-o alergare?

– Aș plânge a resemnare, timp izvorât din larga zare.

   Respir iubire, inspir dragostea nețărmurită a muzei cu chipul unei raze de soare, e o lume a florilor de Mai, o bobiță de rouă din iarba verde de acasă, un reper al vieții, un dulce grai. O admir în liniștea Eului, îi privesc mersul elegant, atunci când pașii îi sunt numărați până la îmbrățișarea de „bun venit” sau de „bun rămas”. O lacrimă de bucurie se furișează pe ridul stingher, e momentul acela când pleacă o clipă pentru a lăsa locul alteia, deh, asta-i viața, e compusă din veniri și plecări, din ceva ce este mai puternic decât o dorință. Cine poate ști ce va fi mâine, în afara Celui de Sus… Speranțe și emoții, asta-i viața mea, un balansoar între este și a fi, între o colivie cu giuvaierul ei și libertatea zborului spre cuibul libertății de lângă râul care curge liniștit în albia sa. Visul și imaginea lui, o scriere a sinelui pentru sine, o fotografie a Ei și a Lui, un cuplu din ani, o întrepătrundere dintre suflete și trupuri, dintre destin și soartă, dintre o femeie și un bărbat. Și ce femeie…! Închid ochii și simt cum buzele senzuale mă sărută, e un fior de nedescris, trupul îmi arde în flăcări, ochii sunt larg deschiși, imaginea clipei este o magie de nedescris în cuvinte. Și ce lecție de dragoste…! Părul curcubeu îmi acoperă fața, e o secvență memorabilă pentru care merită să trăiești.

– Cine poate să înțeleagă momentul pasional?

– Doar acei care sunt născuți să iubească.

   Închid ochii și înțeleg, în sinea mea, că sunt norocosul scorpion dintr-o lume reală, sunt o pagină din această viață pentru a o trăi într-o lume dăruită de Divinitate.

– Mulțumesc, Doamne, mulțumesc, femeie din șoapte…

 

 

Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…