Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Pe sânul dimineții buze de măr roșu, dor de verbul a fi dinspre noapte înspre zi
E vremea dorului năprasnic, e lumea lui, o lume a pasiunii din anotimpul florilor, un carusel al romanticului renăscut după o luptă a sinelui cu sine.
– Cine sunt în jocul vieții?
– Rapsodia verdelui din ramura cu preaplin de rod.
Cu metafore reaprind ecoul stins într-o iarnă plecată pe „câmpii”, acolo, departe de soarele verii, atât de departe de visul firesc al vremii în care, pe marginea serii, pământul și cerul se privesc surâzând. Pe fila albă se scrie iubirea, e un joc de lumini ce se cern diafan dinlăuntrul chemării. La pervazul credinței stă de veghe dorința, e la intrarea principală, acolo mă îmbie parfumul din grădina ta, floare cu nume nescris.
– Aș putea oare să te strig și, cu ce parolă?
– Eu sunt floarea de-nu-mă uita, așa că…
E o zi ploioasă, lacrimile ei se preling pe streașina firii, e un făcut al sorții să te fi întâlnit, puritate a vremii, femeie plină de sensibilitate, un superb reper, un gând de neoprit. Necontenit alerg spre tine, arar mă opresc „să-mi trag sufletul” pentru a putea fi mai „pornit” spre „cuibul de nebunii” al rostului nostru. Acolo avem „muntele” nostru cu liniște sufletească, acolo scriem împreună „basmul” care are o divină prefață. Mulțumim, Doamne, Tu ești în fiecare cuvânt dintr-o trăită carte!
– Ce aș mai putea să fac pe marginea de viață?
– Să bucur clipa, așa cum o face Ea pentru mine.
Rememorez secvențe din jocul buzelor de pe trupul catifelat și înțeleg cât de frumoasă este iubirea atunci când poartă numele tău, femeie a primăverii, vis al unui sincer Eu. „Arde” sufletul scorpionului nonconformist, dorul este nimicitor, nici o metaforă din lume nu poate să facă să-i fie mai ușor. Privesc, de „peste gard” tabloul incendiar, e ceva de vis, e o lume de care puțini au „parte”, Eu sunt norocosul dintr-un petic de cer. Vorbesc prin metafore, trăiesc prin iubire, asta simt și asta fac într-o lume în care sinele se ține de cuvânt.
– Cum mă răsplătește viața?
– Făcând să fiu ceea ce sunt, un cuvânt.
Respir dragoste, inspir iubiri, le parcurg în pași de vals, e armonie în mersul sinelui, simt fericirea prin fiecare por al destinului. Datorez această stare unei inegalabile femei, o perlă, perla coroanei de pe șiragul pe care-l port în adâncul inimii. Drumul spre îmbrățișarea ei este plin cu zâmbete, e lumină în calea mea, o nemaiîntâlnită flacără vie. Privesc spre mâine și acolo te zăresc, frumoasă femeie, tu ești ca să fiu propria-mi făclie, un punct pe harta destinului, o imensă bucurie. Retrăiesc intimitatea, o scriu pe fila imaculată a gândului, o „reproiectez” cu mintea și o trăiesc cu imaginea în oglindă a sinelui.
– Cine nu și-ar dori magia iubirii?
– Nu știu răspunsul la întrebare, oare tu știi, rază de soare?
Pentru o clipă a încetat să plouă, Eu sunt fericit pe prispa iubirii, e ceasul când îmbrățișarea se face simțită, când senzualitatea își joacă rolul pe scena dragostei. Ce frumoasă-i viața când știi să-ți asumi rolul…
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
