Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Iubirea este lumina de pe calea cu același nume…
„Mi-a mers la suflet clipa”, așa-mi spui adeseori, minune din lumină! Trece vremea timpului, tu rămâi bobul de nisip din clepsidra amintirilor nespuse, ești autograful de pe pânza sufletului meu. Cuvintele sunt simple, viața e complexă, sensul ei este dat de iubirea pentru frumos, iubind cu inima totul va trece cu rost, nimic nu-i rătăcit într-un alt și alt răsărit.
– Unde mă aflu de ceva vreme?
– În lumea mea, acolo m-am găsit într-o splendidă lagună.
Căutările au încetat, lupta din sine s-a încheiat, acum sunt luciul apei pe care plutește floarea de nufăr, de un alb imaculat. Mai ieri cugetam pe prispa dinspre apus, siderat de amalgamul neprietenos de nonsensuri care nu-mi dădeau liniște. Mai apoi, de „nicăieri” s-a strecurat prin firida nopții, fericirea deplină, busolă pentru minte și suflet.
– Unde ai fost, Floare de colț?
– Te-am așteptat Mai presus de orice, în colivia din munte, strălucitoare, așa cum spun unii, cum cred alții…
Poți privi înapoi, să nu-ți fie teamă, dincolo de întuneric se ivește soarele, așa cum după noapte ne sărută zorile. E dimineața Eului nonconformist, zorile așteaptă cu roua florilor, cu sărutul buzelor uscate de dor. Pe ecranul minții se proiectează ziua de ieri, o splendidă „nebunie” a trupurilor descătușate, un regal fără egal al pasiunii mistuitoare, un spectacol al senzualități, ceva ce poate fi definit cu un singur cuvânt: realitate. Mă întreb adeseori dacă imaginația poate fi cuprinsă în trăire și răspunsul se lasă așteptat. Mai e luna câștigătoare pentru scorpionul rebel, e floarea din piept, de acolo de la butoniera sinelui, e „lozul” câștigător din anotimpul prezent în sine. Atent cu cei din jurul meu mi-am aflat locul în lumea magică a prozei poematice și, așa, am înțeles iubirea, nu e capricioasă dacă știi să i te dăruiești cu tot Eul. Pe marginea Eului mi-am găsit rostul, are chipul femeii cu „vino-ncoace”, un giuvaier al timpului fugar ajuns pe mâna unui bijutier, o perlă a coroanei, un adevărat mister.
– Ce m-aș face fără zori, fără femeia care-mi place?
– Aș curge nefericit spre apus, aș fi „război”, nu „pace”.
Privesc depărtarea și simt apropierea Ei, a modelului sincerității, al iubirii totale, nu pe fragmente de banalitate. Dacă aș putea aș cuprinde-o în căușul palmelor, aș purta-o în buzunarul de la piept, i-aș dărui zile și nopți în leagănul desăvârșirii.
– De ce nu o fac?
– Nu pot face mai mult de atât, o pot iubi așa cum cuvântul meu o spune, profund, fără limite într-a mea lume.
E luna Mai, a sosit să renască iubirea, e pretutindeni, Eu știu ce frumoasă este Ea, regina florilor, femeia cu rochie de mătase și privirea asemenea unui ocean, o întindere a dorului care, Mai și doare. – Ce aș putea face, spune-mi soare de Mai?
– Privește-te în oglinda razei de soare și vezi ce-ți spune Ea.
Iubirea îmi este chemare, e asemenea unui cântec al inimii, e o baladă pentru timp, suflet și trup, e precum o rugă pentru ceea ce sunt și, sunt „sclavul” Ei, aici pe pământ. Dansez cu viața, m-a dansat și Ea, suntem un cuplu „sudat”. Ne știm din poezii, avem același fel de a fi, suntem sofisticați și boemi, un spectacol al verbului „a fi”, suntem noi, aici și acum, nu putem fi eterni. Trăirea îmi e țel, iubirea îmi este cea mai frumoasă veste, o sărbătoresc ori de câte ori viața îmi spune: „e vremea îmbrățișării cuprinsă-n poveste”. Mulțumesc, Doamne pentru iertare, pentru știuta-mi de Tine, poveste! Necontenit călătoresc cu Tine, Îmi dai forța de a merge mai departe în Sinele sufletului meu, Tu ești pavăza mea, Sfântul meu cuvânt. Parcurg timpul, El mă parcurge pe mine, amândoi iubim ce știm mai bine, El trecerea, Eu prezentul alături de sine. Iubesc femeia și asta-mi face bine, Ea este Eul meu, o parte din mine, un capitol dintr-o lume pe care o scriu cu pasiune, o lume mai veselă, mai tristă, e așa ca mine. Ieri am zâmbit, azi râd în hohote admirând femeia bucuriei, bucuria femeii îndrăgostite de mine, de un Eu „hoinar” printre cuvinte, un trăitor a tot ce trăiește, un iubitor a ceea ce iubește. Sunt Eu, nici nu vreau să fiu altfel, nici nu aș putea, Eul meu este născut să iubească femeia, sfântul petic de cer.
– De ce sunt așa?
– Sunt născut din iubire, din aluatul simplității unor părinți dintr-o splendidă lume.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
