Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Iubirea-i artă, artistul e pictor al inimii ei, totu-i un splendid curcubeu al bucuriei de a fi
Zâmbesc, e o stare a celui pe care-l știu din eseuri, din felul de a fi condeiul zilei din anotimpuri, expresie a iubirii pentru Ea, unica perlă a coroanei, muza din poezii. Scriu trăirea, pășesc atent printre cuvinte, nu vreau să le supăr rostul, impresionantul lor sens. Așa am făcut de-a lungul timpului, am mers în vârful picioarelor să nu deranjez pe nimeni, să rămân ancorat în codul bunelor maniere, vocea mea să facă parte din corul acordurilor albastre de pe scena existenței efemere.
– Am procedat corect sau a fost un exercițiu oarecare?
– Răspunsul se află într-o nedeschisă și neprimită scrisoare.
Oftez, oare îi pasă vântului din vara memoriei? Se ridică cortina întrebării, necuvintele se calcă în picioare să fie prezente în loja oficială a cunoașterii. Prezent în realitatea Eului particip la lecția de viață între a iubi și iubire. Visez cu ochii deschiși la o vreme nescrisă în file de jurnal, parcă a fost ieri când buzele setoase își luau porția de libertate a sărutului virgin. Îmi e dor și dorul își cere dreptul la imaginație, e un frumos joc al minții, un răsfăț al gândului hoinar, o parte din cerul senin al destinului.
– Aș putea opri visul la bariera timpului rebel?
– Niciodată, puterea minții este mai presus de refrenul hoinar.
Am colindat lumea metaforelor, pretutindeni m-am aflat în esența lor, așa mi-am înțeles menirea, locul și vocația, forma și desenul iubirii, caligrafia propriei inimi, felul meu de a mă ști. Așa am descoperit că iubind cu pasiune pot defini pasiunea, că dăruindu-mă voi primi magia trupească a femeii născute să facă dragoste cum numai în vise o poți avea.
– Cum ar putea fi definit focul senzualității din imaginea proiectată în mintea sinelui?
– Precum o scânteie din jarul iubirii târzii.
În liniștea din seară adun fragmente din mine și construiesc întregul fericit dintr-o lume a poeziei, vers și melancolie, o scenografie a vieții trăite, o sfântă iubire, un film care rulează în fiecare zi, o divină făclie. Mulțumesc, Doamne, Slavă Ție!
– Ce-mi doresc în clipa înserării?
– Acorduri de pian și numai Tu, o splendidă melodie și, aproape Eu, o nesecată nostalgie.
Se așterne tăcerea peste gândul meu, șoapta îmi spune neîncetat: ești iubit scorpionule, rege pe tabla de șah! Viața e un joc al sorții, o porție de fericire, un tort cu de toate, ceva neștiut dinainte, neprevăzut decât de Divinitate. Târziu am înțeles mutările câștigătoare, nu pot da timpul înapoi, așa că voi cinsti clipa și voi încerca să mă bucur de vraja vremelnică a Eului nonconformist. Voi lua de la viață elixirul ei, puterea de a dansa pe puntea dintre secundă și minut, dincolo de ceasul dintre lumină și umbră.
– Ce mi-am propus să fac în penumbră?
– Să dăruiesc iubire necondiționată femeii dintr-o ardere nestinsă.
Arde dorul, mă arde la suflet și la trup, înțelege-mă timp, gândul e mișcare, Eu sunt așteptare, e frumoasă, are ochi de foc și trup de soare, mă are, te are, așa că… puțină răbdare. E vremea iubirii, a iubirii pentru Ea, pentru Tine, pentru Mine, e vremea Ei, a celei mai frumoase povești de dragoste dintr-o lume aparte.
– Ce e de făcut?
– Simplu, pur și simplu să te uiți în jurul tău și să folosești scânteia pentru a aprinde cel mai frumos foc, focul dragostei…
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
