Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Ce m-aș face fără dor, fără gândul iubirii, să fiu doar un solitar călător?
E vremea clipei care zboară spre regatul cuvintelor din suflet de scriitor. Ce trăire, câte sentimente pot fi într-o lume a metaforei-amor! Adeseori, stau și mă întreb, cum aș fi dacă nu aș scrie iubirea de dincolo de mine, dintr-o vibrație a imaginarului, a unei imagini în care Tu ești Eu, femeie, iubită, cuvânt, virgulă și punct. Nici nu mă știu fără tine, femeie de vis, așa cum nici lacrima ploii nu ar săruta petalele florilor dacă nu ar fi sita cerului divin. Azi mi-am rechemat dorul, era plecat pe stânca sculptată de natură, superbă priveliște pentru privirea ochilor seducători.
– Cum să fac să te pot vedea mereu în tăcerile șoptite?
– Să asculți vântul și să privești curcubeul din fotografia sărutului.
Pe șevaletul Eului creionez chipul întâlnirii nesosite, e rubensian și-i bronzat de soarele verii venite în pași de vals, e acolo pe scena vieții, e aici, în speranța libertății. Uneori, surprins de jocul sorții, îmi adun lacrimile în pumnii strânși de oftatul neîmplinirii din culisele vieții. Adeseori zâmbesc, nimeni nu poate ști, în afară de sinele nonconformist, ce se ascunde în spatele acestei atitudini a scorpionului fragil.
– Oare aș putea fi altfel într-o nenumită zi?
– Dumnezeu știe, Eu sunt iubire, iubirea Ei, propria-mi bucurie!
Mă curge viața, așa cum nisipul alunecă prin clepsidra sinelui, totu-i o clipă în universul acesta, o tristețe sau o simplă bucurie, un cuvânt precum o păpădie.
– Eu ce sunt într-o altă zi, aici la chindie?
– Un eseu al sinelui sau o altă și altă poezie.
Cândva am fost „salvat de clopoțel”, așa a vrut Cel de Sus, a rezistat cumpăna dintre ieri și azi, dintre a fost și fie. Am avut alături iubirea celor dragi, a Cerului și a femeii îmbrăcate-n ie. M-a prins strâns de mână și am traversat o strașnică furtună. Aș vrea să uit acele clipe, dar gândul îmi fuge departe, acolo în aduceri-aminte, în trăiri și-n fapte. Uneori îmi e frică de mâine, alteori râd cu mine despre sine, cred că m-am schimbat puțin, numai iubirea pentru femeia dăruită de Divinitate rămâne neschimbată, este precum cerul senin, e o dragoste curată.
– Știi ceva, Doamne?
– Dă-mi putere să-mi controlez mintea, așa cum o fac acum…!
Trăiesc în prezent și mă bucur de clipa fugară, reușesc să o țin cu mine pe prispa din seară, e frumos îmbrăcată, abia aștept să-i privesc trupul și să-l sărut din creștet până-n picioare. Visez cu ochii deschiși sărbătoarea ce va să vină în file de poveste, undeva nu departe de azi, mult mai aproape de mâine. Destinul îmi e parte, eu sunt filosofia lui, un crâmpei de viață, un spectacol al ei, un început fără sfârșit al iubirii.
– Spune-mi clipă, iubirea are un loc special sub soare?
– Fără ea, nimic nu ar avea sens, nici un răspuns la întrebare.
Ușor, ușor mă adun dintr-o stare ne(prielnică) și încerc să-mi „prezint” surâsul unei zile de vară, e bucuroasă să mă vadă stând în șezlongul vieții alături de cine îmi dăruiește iubire. Privesc infinitul dorinței și abia aștept să-i dăruiesc frumusețea Eului pe un pat imaculat, patul speranței.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
