Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Lângă femeia din tine a renăscut divina fericire, așa s-a născut magia poveștii de iubire
Trăiesc să scriu emoția clipelor petrecute cu tine, femeie din elegie, totu-i precum dansul mirilor din amintire, dintr-o lume trecută în filele Cărții Sfinte, imensă bucurie, nedefinită uimire. Parcă a fost ieri logodna noastră, florile de câmp îți mângâiau fruntea, Eu îți sărutam trupul cu miros de lavandă, a fost să fie o salbă din dor de dor, o vrajă dintr-o nepieritoare iubire, regală și împlinită speranță. Din cerul cuprinderii ne luminează calea steaua noastră norocoasă, ne veghează în nopțile senine și-n zilele acelea pline de iubire. Rebel din fire îmi trăiesc viața, prescriu necuvântul „trecătorilor” prin anii ce s-au dus, dau binețe gândului bun și unei îmbrățișări pure fiecărei dimineți luminată de puterea divină. Prețuiesc prietenii care au rămas, dar mai presus de tot și de toate, ocrotesc femeia din Cartea Destinului.
– De unde vine Ea, cine poate ști în afară de mine?
– Cel de Sus, El ne știe atât de bine.
Farmecul din florile verii dăruiesc raza timpului meu, acolo în sălașul din grădina cu iarbă crudă, care este încă necosită, e udată din când în când de ploile dese venite prin sita cerului să purifice aerul palid, să dea rod gliei, fără de care coșul cu cireșe nu ar fi pictat de artist, aici în amiezile parfumate de bogăția imperială a ramului care se apleacă de atâta bogăție.
– De unde vin Eu, oare vin dintr-o lume cuprinsă-n sine?
– Vin de pretutindeni, de nicăieri, de niciunde…
Îmi iubesc țara și pământul, am călătorit în cele mai îndepărtate ținuturi ale lumii, mi-a rămas întipărită-n memorie dorința acerbă de a reveni aici, aici pe meleagurile dâmbovițene, așa am întâlnit femeia cu chip de înger. Din cerul cuprinderii ne luminează calea, Ea, steaua noastră norocoasă, ne veghează în nopțile senine și-n zilele pline de fericire.
– Știi ceva, Sfânta mea iubire?
– Îmi ești Eu, unica-mi melodie din a mea fire.
Ascult în tăcere acordurile albastre ale gândului, nu pot să le opresc din năvalnica lor pasiune, e ceva diafan în imaginația sinelui, e însăși sinele, lumea dragostei celeste, o lume aparte, lumea iubirii sfinte. Nimic nu ar putea fi fără Ea, numai El știe ce este în „casa sufletului”, în acel Colț de Rai dintr-o clipă „furată” de la viață. Deunăzi eram cu trupurile adunate-n valsul desenat pe albul dintr-o pânză ce era pictată cu degetele tremurânde, parcă a fost ieri, acum strig vântul și-mi răspunde adierea lui, e dor și nu-i pasă de nedreapta depărtare.
– Ce pot să fac decât să scriu?
– Să mă rog în șoapta Eului, să aștept clipa nesosită, să fiu inepuizabilul Eu.
Pe aripa serii îmi sosește un gând: „ești culoare și polen, scorpionul meu demn, un punct de sprijin, un magic semn”. Zâmbesc și-mi înțeleg rostul, am devenit povestea Ei, a femeii cu suflet de aur, cu sens pe drumul vieții, un dar. Descifrez codul nespus de sine și înțeleg „focul” mistuitor al minții, e ascuns în sufletul sensibil al poetului fragil, e poemul dragostei pentru Ea, numai pentru Ea.
– Ce m-aș face fără zori?
– Ar plânge cuvântul scris pe fiecare petală din grădina cu flori.
Surâde timpul, îmi place starea lui, mă scoate din visare și mă trimite în brațele iubitei mele, e o viitoare sărbătoare pe un covor de stele. Undeva e steaua mea norocoasă, o divinizez și o aștept la poartă, poarta stelară dintr-o lume albastră. Curios, din fire, privesc „peste gard” colina dinspre opera de artă a naturii, e atât de frumoasă încât privirea rămâne uitată pe chipul ei de floare domnească. Oftez și-mi rezerv dreptul de a visa viitorul spectacol al trupurilor flămânde de dansul pasional al trăirii.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
