Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Iubirea are forma unui mac din livada imensității roșului din sine
E dimineața dorului și renasc în pântecul verii, sunt precum un trubadur al cuvântului scris pe fila imaculată a conștiinței de Sine pentru Sinele scriitorului născut de buna mamă, un stâlp de neclintit în propria-mi viață. În fiecare celulă din trupul ne(obosit) de urcușul abrupt, spre credința în semeni, se aprinde dorința de mâine când voi trăi într-o lume normală, când liniștea va oferi echilibrul firesc al nepoților mei de a merge cu încredere pe făgașul scris în cartea divină. Lângă izvorul cu apă vie deslușesc tainele rămase cândva în desaga copilăriei unde tata ne mustra arareori.
– De ce mama ne altoia cu nuiaua deja pregătită?
– Înțelegeți, dragii mei lectori, de ce?
Ce vremuri frumoase, cu toate că o „furam”, destul de des, de la măicuța cu păr grizonant. Azi își târăște cu greu pașii și mi se rupe sufletul când o văd așa. Nu pot face mai mult, pe umerii ei s-au adunat cei 90 de ani, în curând o vom sărbători cu dragostea celor trei copii. Până atunci Eu parcurg timpul alături de trăsura lui și, dincolo de El, rămân o imagine, un alt și alt eseu.
– Oare pe unde mă aflu?
– Mă găsesc ușor între mine și nonconformistul Eu, nesătul de dor.
Trecut-au anii între ieri și prezent, Eu și Tu, două puncte cardinale în același punct. Două povești în aceeași poveste, două destine în același destin, emoții în aceeași regăsire, renaștere sub același petic de cer, lacrimă, bucurie, suspin.
– Cine poate vedea bucuria de a fi?
– Ochii negri, surâsul din miezul zilei, lacrima din elegii.
Tânjesc după îmbrățișarea răsăritului din culoarea neegală a părului ei, e un buchet de petale din florile câmpului divin. Degetele își joacă bucuria într-o armonie perfectă cu privirea avidă de pasiune. E o lume aparte, un fragment al iubirii neasemuite nici cu sinele său. Puterea dragostei este însăși magia existenței, dincolo de a fi clipă. Puternic ancorat în realitate îmi știu locul pe cadranul ceasului stelar, nu-mi doresc decât fericirea alături de aceea care-mi este scrisă de soartă cu lacrimi de iubire. Îmi cer dreptul de a participa la propria-mi „nuntă” din spectacolul vieții. Îmbrăcat elegant îmi voi purta haina demnității alături de „mireasa” din universul florilor de Mai.
– Cine este Ea, cum o strig în nopțile de dor?
– Regină a nopții, hai vino în pridvor!
E vremea visării, a bucuriei de a fi Eul din mine, un eseu al firii, propriul Eu. Desprins din lumea cuvântului mă cuprind în El și, așa devenim amândoi, o imposibilă uitare. Curios, din fire, m-am desprins din imaginație și am devenit propria-mi lume, o lume mai bună, un crâmpei de liniște, un eseu. Nimic nu-mi e străin dintr-o iubire trăită în cercul select al sensului din sine, fiecare privire e descifrată, e un rebus dezlegat într-o liniște deplină. Cu fiecare zi care trece îmi înțeleg rostul, e pur și simplu puterea de a dărui iubire. Iubirea are alfabetul ei, e unic în a sa definire, e complexitatea minții și sufletului, dirijor fiind rațiunea de a fi om. Cândva am întâlnit sensul vieții, mâna care m-a prins strâns în jocul nenumit al destinului, e pretutindeni cu mine, în noapte și-n zi, în vis și-n bucuria de a o ști. Atingerea ei e apa vie a celui care sunt, cuvânt și elegie.
– Cum aș putea să o definesc în clipa de „beție”?
– Licoarea din clipa argintie.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
