Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
În coregrafia minții melancolice, inima doinește dorul în spectacolul divin al destinului
Azi am simțit că sunt predestinat să fiu glasul iubirii de pe scena lumii creionate în desenul inimii. Lacrimile jucăușe au deschis ușa sufletului și s-au revărsat peste pragul dintre este și ce ar putea fi. Ce priveliște! Ramuri de dor s-au aplecat peste obrajii îmbujorați de emoția viitoarei revederi, imaginația a luat-o razna pe câmpiile cu flori de mac. Ce peisaje splendide cuprinde mintea mea! E vremea ploilor de toamnă, oftatul picăturilor din suflet se adâncește atunci când atinge frunzele îngălbenite, frunze îngenuncheate la picioarele timpului curios de ordinea universului care-mi găzduiește pașii. Cu ochii cei negri, mari și seducători, îmi trăiesc timpul pe scara de valori a poetului boem. Pe verticala idealului este iubirea pentru femeia cu chip de înger, pe orizontala ideii de a fi iubitul ei stă lecția demnității născute din educația primită și dobândită într-o viață.
– Cum aș putea defini libertatea de a fi Eu în tot ceea ce ești Tu?
– Filă a destinului, arta de a iubi a sinelui.
Iubind am renăscut, am devenit un întreg într-o lume a diviziunilor, într-un cerc al suspiciunilor.
– Ar putea fi întregul fericit fără jumătatea lui?
– Nici chiar în vis, paradisul ar fi învins de nimicul inutil, infirm.
Filosofez, e filosofie de weekend, un desen pentru eternitate, o pictură pentru un foc al inimii, o nesfârșită fidelitate a celui care sunt cuvânt într-o lecție de maturitate. Respir iubire prin toții porii existenței, respir viața printr-o elegie a minții, o recit prin trup și o dedic din suflet celor care pot înțelege puterea metaforei. Iubirea e valsul din fiecare anotimp, în toamna asta mi se pare a fi cel mai frumos trofeu al timpului care-și scrie al său motto: ești rodul minții, rostul trupului și credința sufletului.
– Spune-mi, Tu eternitate, care-i locul meu în Sala de festivitate?
– Privește, e acolo la loja oficială a metaforelor, lângă cuvântul dinspre șoapte.
Surprins de aplauze îmi îndrept privirea spre femeia cu ochii de chihlimbar, e neasemuită în senzualitatea buzelor, e o chemare la dragoste, numai timpul știe rostul revederilor din calendar. Sedus de formele trupului ei îmi potolesc dorința scriind un alt eseu cu lacrima neliniștitului Eu.
– Ce aș putea să fac neavând cheia de la poarta unui curcubeu?
– Să aștept ploaia să-și facă jocul său.
Aștept, nu pot să strig pentru că m-ar auzi tăcerea și, tăcerea e de aur, spune o vorbă din… vremea mea! Ce imprevizibilă e viața, ce întortocheate sunt Căile Destinului…! Ascult vuietul vântului, își cheamă adierea șuvițelor curcubeu. Ce splendidă-i chemarea Eului dinspre Eu…! Deschid albumul minții și privesc cu nesaț jocul trupurilor în așternutul alb al clipei. E o coregrafie imperială, doar privirile își vorbesc.
– Ce se vede dincolo de sine?
– Continuitate, o curgere lină spre altă și altă reîntâlnire.
Iubesc și visez cu inima timpului, trăiesc scenografia pașilor care urcă pe scara de stejar spre camera albă și, dincolo de ei, de eleganța lor, fotograful îndrăgostit de femeia cu coapse sculptate cu dalta privirii tot scrie, scrie pe pânza sufletului romanța inegalabilului duet, cu prețuire și mult dor.
– Ce mi-aș mai putea dori prin ruga inimii?
– Sănătate trupească pentru a fi clipa din metafore și ceasul trăit prin elegii.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
