Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
A trecut o noapte, s-a născut o dimineață, a înflorit un trandafir…
Departe sau aproape sunteți voi, undeva noi, aici este cuvântul din fiecare zi, totu-i cuprins în nisipul clepsidrei care ne tot curge… Azi am înțeles, mai mult ca niciodată, cât de importantă este clipa trăită alături de realitatea visului de pe portativul iubirii din camera de oaspeți a vieții. Îmbrățișarea Ei, a femeii cu gând de polen albastru, e o cunună a florilor din primăvara amorului sublim, sărutul îi este dans, un joc al buzelor senzuale, un autograf pentru eternitate, o (ne)definită cale. Plutesc în imaginație, zborul este (im)perfect, așa cum este lumea sinelui, e însăși reflexia oglinzilor din universul virgin.
– Eu unde sunt, unde mă aflu în paradisul creștin?
– În mâna destinului, acolo în cuprinsul cărții divine a sorții.
Iubesc să trăiesc iubirea, o strâng puternic la piept, o vreau necontenit, asta-mi dă pace, aici și acolo într-un colț de cer. Pe o filă a minții îmi schițez revederea pasională, e un tablou magic, o proiecție a imaginarului într-o viitoare secundă celestă. Eu sunt o clipă, voi rămâne în nisipul clepsidrei, voi curge lin, așa cum degetele mele îți mângâie coapsele, rubensiană femeie, surâs după suspin. Ești răsăritul cuvântului „alin”, bucuria de a fi în libertatea Eului dinspre Eu, ești zâmbetul trăirii, șansa scorpionului de a fi El, un nonconformist, un rebel. Deunăzi te-am visat, făceam ca dragostea să ne fie crez, iubirea legământ, inelul de argint să ne fie cuvânt iar metafora un sfânt jurământ. Ce poveste, ce gând! Prezent în El, în timpul iubirii, mi-am aflat rostul, sensul este dat de profunzimea sentimentelor, regizor ne este răsăritul soarelui dintr-o primăvară a sinelui. Scenografia este semnată de Divinitate, coregraful este însăși Ea, viața dăruită de Creator, de Cel Sfânt, de Rânduitor. Sunt norocosul zodiei, bărbatul unei singure femei, un semn pe o hartă, o „armă” într-un rastel. Cuvântul îmi este ținta, arcușul e parte din firea Eului, e plină tolba cu săgeți, aici în existența mea. Mi-am înțeles rostul și-mi știu locul în lumea metaforei, Ea este Eu în tot ceea ce sunt și în ce scriu. Nimic nu ar fi fără Ea, fără acel Tu care-i al meu, un bun educat de sine, pentru a fi însăși sinele unui Eu. Este atât de frumoasă, iubita mea, crăiasă…! În curând o voi strânge la piept, mirosul parfumului îmi va da forța pentru a deschide nasturele pasiunii, de a săruta sânii pictați cu privirea seducătoare. Pe scena magică se ridică cortina dorinței, trupurile ard în focul pasiunii, dansul e senzațional, nimic nu se poate compara cu dragostea curată.
– Ce ar putea să fie mai frumos decât jocul trupurilor?
– Însăși trupurile „îmbrăcate-n” puritate!
Câtă emoție poate fi în sufletele care simt trăirea! Adeseori mă întreb, unde a stat „pitită” atâta emoție, până acum când argintiul a pus stăpânire pe mine? Nu reușesc să-mi răspund, tot emoția, bat-o vina!Visez cu ochii deschiși cum va fi revederea în pragul „odăiței” cochete, cum va fi îmbrățișarea Ei, atâtea și atâtea scenarii, idealuri, idei…!
– Nu-i așa că există iubirea?
– Are ochii tăi de foc, împlinirea…
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
