Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Surâde lacrima cu chip de iubire, e calea ei, calea înspre lumină
E frumos afară, aflat-am ce este dragostea prin toamne grizonante, este precum copacul care-și cântă bucuria legănată de frunze. E vremea metaforei, o pictez în culorile anotimpului sosit pe gând arămiu, e parte din mine, din nuanțele timpului topit. Ce splendidă-i viața când ești la braț cu ea…!
– Cum să nu o iubesc și să o rescriu în alt și alt eseu?
– Ar fi o imposibilă stare, un neapărut curcubeu.
Depăn amintiri cu gândul hoinar, e un crâmpei de viață, o poveste de iubire a celui care este cuvânt. Știi ceva? Trăiesc preaplinul dăruit de Divinitate într-un timp ce mă cuprinde în Sfânta Carte a Destinului. Cine știe cât de întinsă e harta sa…! Așa că… mă bucur de clipă mai mult decât orice pe astă lume, prețuiesc iubirea femeii din vis, o cânt și o scriu, e lumina din camera albă, regina de pe tabla de șah a vieții pe care o parcurg în ritmul inimii mele. Trec anii, anotimp după anotimp, trec și eu, în șoapte, pe la fântâna cu cumpăna fragilă, e acolo în mintea mea care-i dusă în tăcere spre îmbrățișarea după care tânjesc în secundele seduse de iubire.
– Ce mi-aș mai putea dori?
– Să fiu sănătos să pot face pofta inimii…!
E atâta liniște în puterea dragostei, nici o adiere de vânt nu poate schimba această stare. Cuget în șoaptele Eului, iubirea nu-i o arvună a Sinelui, Ea este un întreg și pentru mine vorba-i cuvânt, metafora îmi e Sfânta-mi crezare în felul meu de a fi Eu, un portdrapel al celui care sunt un nume, un norocos al vieții, însăși magicul legământ, de fapt un eseu.
– Cum mi-ar fi viața fără iubire?
– Un deșert al clepsidrelor goale, un bob stingher de nisip…
Respir aerul curat al dimineților de toamnă, acolo este femeia verii trecute, aici este parfumul ei, adierea vântului din anotimpul dragostei coapte de soarele melancoliei renăscute din visare. Respir senzualitatea ei, e bijuteria inimii, un sonet al vremii venite pe acorduri albastre. Câtă feminitate se ascunde în mersul de pe aleea anotimpurilor! Lângă ea mă simt un prinț al toamnelor cu rod, un ideal al visului proiectat pe catifeaua cortinei ce se ridică pentru alte și alte aplauze. E o lume magică în iubire, dirijorul este celest, lumea Ei este plină de farmec, zâmbetul este speranță, îmbrățișarea este elan. Plutesc în bucuria de a iubi femeia inimii, e pe placul Sinelui, un dar de la Dumnezeu, o deschisă poartă.
– Ce mi-aș putea dori mai mult decât sănătate și iubire?
– Un timp negrăbit, un alt și alt splendid răsărit.
Ce fac azi? Îmi trăiesc cu pasiune visul, îmi colorez viața cu speranțe, uit ce mă doare și-i dăruiesc vieții lacrima vindecătoare.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
