Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Rescriu pe petalele nostalgiei ceea ce mi-a fost scris de Divinitate
Sunt atât de Eu într-un mâine, Eul speranței de Sine, iubesc melancolia toamnei ce mă știe dintr-un azi, dintr-o altă elegie. Trăiesc în miezul fructului din viața argintie, fericirea are numele tău, femeie din jocul minții cuprins în bucurie.
– Cum ar fi tabloul destinului fără rama scorpionului rebel?
– Un fiasco, un anost carusel, un nerost într-un infinit eter.
Ce repede trec anii încrustați pe falnicul copac al vieții…! Fiecare cerc din trunchiul său marchează un timp din fiecare anotimp, o lecție scrisă cu seva unui zâmbet sau cu semnificația unei lacrimi. La umbra ramurilor verzi îmi odihnesc amintirile, le așez în ordinea vremii venite în pragul visării, e povestea Eului care iubește acel Tu fermecător, femeia unicului dor. Cu gândul hoinar depăn clipe din calendar, surâde chemarea dragostei profunde, e însăși concertul toamnei cu ruginiile frunze.
– Eu unde mă regăsesc la spectacolul luminii din suflet?
– În loja oficială a ramurii cărunte.
E atâta frumusețe în regia Divinității, în coregrafia sorții, în tot ceea ce e scris de Acolo de Sus…! Mă rog să fie bine în călătoria din alt și alt anotimp, să pot fi mereu în brațele prezentului, să mă bucur de fiecare răsărit, să-mi înțeleg rostul într-un cadran al ceasului ne(venit). Adeseori mă des(prind) de lumea imaginației și cobor în cuprinderea brațelor femeii cu parfum de gând albastru, un madrigal al iubirii, un dar divin, uneori parcă-i un vis, alteori parcă-i un semn al destinului, o lumină de aproape. Adie vântul peste cortina dorului, e de ne(descris) peisajul trăirii, sufletul e în(frânt) de notele muzicale ale minții, portativul e un oftat prelung, muzica e un mesaj al trupului pentru trup.
– Cine-mi ești, frumoasă partitură, muza mea din povești?
– O rugă împlinită, un cântec, o femeie care iubește un poet.
Se face lumină pe strada cu sens, e unic, așa ca tine, destin care se închide precum un cerc. Pe ringul de dans al vieții dansează clipele ne(venite), veni-va vremea lor să-și trăiască re(vederea). Cât de magică e clipa trăită prin îmbrățișarea divină! Mâine e speranță, azi e vis, întotdeauna e credința în dragoste, în sentimentul pur și sfânt. Iubirea ori e ori nu e, Ea nu poate fi o jumătate de cerc, un segment dintr-un întreg, o simplă parte. A iubi înseamnă a privi în aceeași direcție, a ști lecția despre demnitate. Trăiesc iubirea, o parcurg în pași de dans, o scriu și-n această carte, pentru Ea și pentru Eu. O dăruiesc celor care știu să prețuiască acest nobil sentiment.
– Cum îi mulțumesc femeii cu privirea de foc?
– Păstrând jarul iubirii pe tăpșanul speranței din viața trăită, nu șoptită.
Îmi e atât de dor de flacăra albastră! Ce fac? Zâmbesc prin toamna memoriei, mintea este plină cu nostalgie, sufletul e melancolic, trupul este dornic de dragoste, acolo în patul liniștii născute dintr-o iubire necondiționată. Timpul e de neoprit, nu poate fi decât trăit cu pasiune, nu trebuie irosită clipa, Ea e o adevărată minune. Ceea ce trece, e bun trecut, niciodată nu se întoarce ce a fost parcurs. Tot ce rămâne e iubirea, prezentul sfânt. Azi cuget, mâine știe doar El, ce poate fi. Azi iubesc, mâine voi iubi, voi iubi în ideea că voi fi aici, aici în lungimea cercului, în idealul de a fi. Surâd cu subînțeles, e felul meu de a fi realist într-un exercițiu al minții. Iubesc viața în felul meu, o iubesc pe Ea, pe femeia speranței din Cartea Destinului, e undeva la fila imaculată a Eului. Tot astăzi trăiesc necuprinsul dragostei divine, simt asta, doresc să-mi fie sănătatea o regină, femeia iubită un cântec de violină. Tresar. Visez cu ochii deschiși secunda trupurilor arămii, nebunia arderii cu scântei de senzualitate, asta-i puterea dragostei dintr-o superbă maturitate.
– Care-mi este adevărata împlinire din sositul anotimp?
– Iubirea din toamna vieții, Ea îmi este un autograf prin timp, o clipă pentru eternitate.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
