Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
În despletite dimineți de vară împletesc gânduri din toamna care vine în dansul frunzelor ruginii
E atâta melancolie în suflet de scorpion! Trece timpul și odată cu el clipa devine amintire, polen de gând albastru în fascinanta-mi iubire.
– Pot face ceva să opresc trecerea secundei celeste cu mâinile goale?
– Da, să o trăiesc cu pasiune și nețărmurită ardoare.
Visez la fiecare îmbrățișare cu chipul femeii sculptate de mintea Eului, e senzuală gura Ei, sânii sunt piscuri ale îndrăznelii nevinovate, coapsele sunt popasuri odihnitoare pe drumul rațiunii de a iubi, de a fi rost, de a fi. Numai azi nu e mâine, jarul de pe tăpșanul vieții se va aprinde într-un roșu inegalabil. Pe coperta apusului scriu răsăritul interminabilei pasiuni pentru femeia creolă, un imn al iubirii născute într-o primăvară îndepărtată. E atât de sensibilă și pasională, e floarea de la reverul existenței rebelului Eu, un țărm cu briza mării, o arie din opera renașterii mele. Lângă Ea mi-am găsit rostul, puterea de a trece peste neprevăzut, nevoia de a respira bucuria vieții. Am traversat, ținându-ne de mână, puntea suspinelor, o încercare a sorții pe care Divinitatea ne-a scris-o în Cartea Destinului.
– Cum pot Să-Ți mulțumesc Doamne, pentru grija Ta?
– Prin smerenie și prin ruga ta.
În călătoria neștiută, ca distanță, îmi croiesc haina decenței din fapte și printr-un comportament impecabil, dăruiesc iubire celor din viața mea și prețuire pentru toți cei care mă înconjoară.
– Ce m-aș face fără iubire?
– Aș fi un brad cu rădăcina neudată și frumusețea-i necântată.
În liniștea credinței prin iubire cuget la clipele pe(trecute), visez la cele ne(sosite) și-mi creionez o zi pe calendarul destinului. Scriu și șterg gândurile de pe tabla sorții, e însăși jocul vieții, al ei cu mine, al său cu sine. Necuprinsul mă cuprinde în revedere, e însăși arta iubirii dintre metaforă și cuvânt, un divin peisaj, o magică pasiune a Eului venit cu senzualitatea acelui Tu, atât de meritat. Totul este un dans al focului aprins de trupuri pereche, lumini născute dintr-un imens dor, o coregrafie a senzualității, însăși o lecție scrisă într-un magic decor. E liniște în nostalgia sinelui, ascult simfonia vântului, e o chemare spre elegie, o rugă pentru sănătatea scorpionului, un memento pentru sine.
– Ce voi face când voi revedea curcubeul?
– Îi voi picta fiecare culoare cu degetele tremurânde de emoție, atent spre neuitare.
Mă desprind din visare, pentru o clipă sunt prezent în brațele unei lacrimi, e venită pe neașteptate dintr-un gând neștiut de mine. Sunt atât de mâine! Zeci de scenarii se învârt în mintea boemului din mine, norocul meu are numele iubire, El mă conduce în liniștea serii, înspre o altă amintire. Cât de dragă-mi este femeia din necuprinsa-mi gândire! Se înseninează chipul scorpionului nonconformist și, în sfârșit, apare zâmbetul știut, este starea care mă caracterizează, îmi stă în fire să fiu așa, dar, uneori, viața mă supune unor încercări ce mă trezesc din veselia molipsitoare.
– Spune-mi, scrisă soartă, pot face ceva mai mult pentru firea Eului bonom?
– Da, să fii puternic, să rămâi același Tu al Eului rebel, același OM.
În vorbirea-mi șoptită aud chemarea iubitei cu părul curcubeu, parcă-i ecoul care strigă dorința trupurilor flămânde de a face dragoste, e o parolă a sufletelor care se iubesc pentru totdeauna. E o lume spectaculoasă, acel ceva care nu se poate defini, e unicitatea unui nobil sentiment, iubirea. Pe harta timpului iubirea noastră va rămâne un semn, un drum regăsit la o intersecție definită de un imperial destin.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
