Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Ieri fost-am zâmbet, azi sunt Eu în așteptarea Lui…
Dinspre surâs spre tăcere se rescrie o șoaptă din gândurile nespuse, e clipa unei lacrimi ce semnează un autograf pentru trecerea Eului. Privesc înspre mâine și aștept „cu sufletul le gură” să traversez o punte fragilă a sinelui, un alt și alt moment din existența nonconformistului rebel.
– De altfel, ce aș putea să fac?
– Cu certitudine absolut nimic, destinul e scris de Acolo de Sus, din imensul Cer.
Sunt optimist, Bunul Dumnezeu este alături de scorpionul sensibil, El știe ce face, aici și acolo, în lumea cuvântului care se scrie pe sine. Cuprins în speranță trăiesc emoția a tot ce mă înconjoară, frumusețea vieții îmi este iubire, fac parte din Ea, o cânt în poeme, o simt în suflet, o port în trup, o slăvesc în minte, e legământ între a fi prezent și viitor în neterminata poveste.
– Încotro mă îndrept?
– Spre floarea răsărită din dor, de acolo, de după raza de soare ascunsă după un nor.
Dacă n-ar fi dragoste născută din inimă ar plânge diminețile cu roua lor, vocea lor ar fi „stinsă”, cântecul greierilor din toamna care se apropie ar fi neauzit, monotonia ar suspina pe acordurile neclare al universului pe care-l iubesc atât de mult. Deunăzi am lăcrimat, e o stare trecătoare, sper să fie „soare pe străduța mea”, sunt destul de optimist, am promis că voi avea grijă de „raza mea de soare”, e un colț din universul pe care am să-l „ud” mereu cu iubire.
– Cum sunt azi, care-i a mea stare?
– Un mic oftat, un puzzle personalizat.
Adeseori sunt un joc de cuvinte, însăși rebusul existenței, un carusel al bucuriei împletit cu o undă de tristețe, ceva nedefinit, un pasager prin galaxia iubirii, Eu însămi. Alteori sunt un amalgam de idei, un imaginar ideal, o luptă a mea cu mine, un învingător în lupta cu neprevăzutul, Eu însumi. Uneori m-am căutat printre alții și, întâmplător sau nu, m-am găsit în mine, m-am regăsit mai puternic, mai iubitor, mai încrezător în ceea ce sunt într-o altă și altă elegie.
– Datorez cuiva starea mea de peste timp?
– Da, femeii cu chipul zâmbitor, cu albastru în metafore, cu verde în dor.
Astăzi sunt singur, în singurătatea mea este Ea, definiția iubirii, un fel de a o trăi în intimitatea gândului, așa că… scriu și pictez femeia pe care o divinizez. Ea face parte din mine, îmi colorează viața, Eu am devenit ceea ce sunt pentru că am „ars” pe tăpșanul dragostei, flacăra iubirii mă poartă acum pe Calea Luminii, acolo către un neștiut și necunoscut infinit.
– Ce ramă poate avea tabloul iubirii?
– Aceea din flori de nu-mă-uita, nu mă uita într-un buchet al pasiunii.
Rememorez clipe, le multiplic în șoapte, aștept rejucarea lor pe tabla de șah a vieții, dorul mă mistuie cu flăcări argintii, așteptarea e tăcere. Sunt cu Ea, cu emoția unui alt și alt eseu, e o poveste fără sfârșit, un vis plin de senzualitate, o simfonie a timpului pe care-l parcurg la braț cu sortita din creația divină.
– Ce mi-aș putea dori, ce ar fi mai important?
– Sănătate trupească prin ruga-mi cerească…
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
