Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”
Iubirea femeii este surâsul unei lacrimi pe brațul ploii, e însăși popasul clipei din magia zării
Zâmbesc, e cartea mea de vizită, așa mă prezint cititorilor, sunt o nouă filă care se scrie cu inima zglobie. Sunt fericit prin simpla trăire, prin alt vers și prin altă elegie.
– Ce este fericirea?
– Chiar povestea „Tu îmi ești unicul Eu”.
Cuprins în hora cuvintelor mă dansează viața într-o coregrafie divină, Ea îmi este Eu, un „autograf” dăruit de Dumnezeu, o rugă „pictată” pe un tablou de cer. Slavă îi dau Celui de Sus pentru iertare. Cu atenție pășesc pe urmele luminii, așa pot ajunge la Ea, acolo în oaza de liniște a destinului scris de Creator. Sunt hărăzit să fiu alesul metaforei, un norocos al sorții, o distinctă notă muzicală pe portativul vieții. Ieri am fost răsfățat de femeia timpului trăit, timp care să-mi fie acel Eu al speranței, un imens buchet de crizanteme dintr-o altă vară predestinată iubirii. Câtă tandrețe, ce minunată chemare, iată, Ea, femeia, precum o splendidă floare! În zborul gândului trece clipă după clipă, trec și Eu la braț cu acel Tu al meu, o bobiță de mărgăritar, e albă și pură, este însăși povestea divinului dar. – Spune-mi, cum să nu te iubesc, ramură din copacul cu iubire și destinat har?
– Ar fi insuportabilă trecerea vremii fără dragostea ta, ar fi un adevărat coșmar.
Stau relaxat în camera albă, rememorez momentele de descătușare trupească, parcă-i ireală povestea minții, e ceva ce nu poate fi descris prin cuvinte, e suspans în trăitele dorințe. E weekend, buzele îmi sunt uscate, sorb cu nesaț din pocalul spectacolului jucat pe așternutul alb al demnității. Zâmbetul este „larg” deschis spre femeia focoasă din vara incendiară. Mă „adun” din reverie și îmbrățișez gândul plecat hai-hui spre clepsidra ciocolatie, e vrajă puterea dragostei, un elixir al celui care știe să iubească femeia mai presus de sine.
– De unde vine Ea?
– Din rugă, din bucuria de a fi legământ, o metaforă și un cuvânt.
Savurez fiecare clipă a vieții, e satisfacția celui care știe să prețuiască frumusețea vieții, senzualitatea femeii cu ochi de foc, cu buze de jar, cu acea chemare de a face dragoste pe tăpșanul amintirilor ce se vor rescrie în jurnalul iubirii din calendar. A mai trecut o sărbătoare, vom mai fi prezenți la un concert interpretat cu patru mâini, la un singur pian. Se lasă cortina peste scena zilei, în aplauzele destinului viața ne cheamă la bis. Ce sfântă bucurie! Două inele de argint strălucesc în lumina inimilor, e jurământul iubirii din urmă cu mulți ani. În vârful picioarelor mă retrag în lumea mea, în lumea bună a cuvântului, în pasiunea pentru echilibru, într-un peisaj tactil unde sânii serii îmi spun „noapte bună, romantic copil”.
– Încotro îmi îndrept gândul?
– Înspre îmbrățișarea promisă Sinelui, acolo spre taina Eului.
Azi m-am surprins în amintiri, puțină nostalgie, mult dor pentru Ea, îi resimt lipsa, e acolo, ba e aici, pe brațul lacrimilor din ploaia de vară. Visez cu ochii deschiși povestea care se scrie, e însăși viața scorpionului, trăirea „nărăvașă”, dincolo de bariere, de conveniențe, de reguli impuse. Viața îmi este precum un film palpitant, trăirea este un „vulcan” latent, care, atunci când erupe, este de o frumusețe aparte. Nu aș putea fi altfel, sunt născut să fiu Eu în tot ceea ce fac, un sculptor în stânca destinului, o stâncă de o frumusețe rară, se știe Ea. Ieri i-am sculptat coapsele, au o „geometrie” perfectă, le tot admir în zile de vară. Azi îi voi creiona buzele, senzualitatea lor o voi picta mâine pe o pânză de dorințe sau, chiar, de suflet.
– Ce pot face în prezent pentru viitor?
– Mă voi ruga pentru sănătate, pentru Mine și pentru Ea.
Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru această stare. De câțiva ani m-am împăcat cu Mine și cu Viața, mie nu-mi cer decât iubire, vieții îi cer răgaz și sănătate, așa ne este bine și Divinității îi mulțumim pentru tot și toate.
Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…
Facebook
WhatsApp
TikTok
