kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Vali NIȚU – Emoțiile rescrise ale unui nonconformist

Motto: „Îmi plac oamenii cu o singură față, Tu ești unul dintre Ei”

 

Femeie cu chip de poem, tu ești dantela dorului etern, armonie, cel mai fredonat refren

   Deunăzi am împletit, din cuvinte, un altfel de semn pentru cartea destinului din regatul sinelui. Cu migală am reușit să creez o punte între gingășia femeii cu ochi de foc și pana care rescrie iubirea unui bonom. Ce construcție, ce model…!

– Cum am ajuns să o ador?

– Pentru firea sa, prin acel „sunt numai a ta”.

   Mereu sunt prezent în frumusețea trecerii cu iz de anotimp hoinar, fericirea îmi este scrisă pe fiecare filă din jurnal. Necontenit îmi scriu bucuria de a iubi clipa, Ea este mai presus de ceea ce sunt, cuvânt, o nemărginită poveste de dragoste, un nescris legământ. Pășesc atent peste zilele din calendar, nu se vor mai întoarce decât amintiri pe coperta de la trăita-mi carte.

– Unde-mi ești ca să-mi fii, infinită eternitate?

– În cuprins, în cuprinderea ta, femeie, specială nestemată!

   Sedus, de farmecul revederii așteptate mi-am aflat rostul în reședința de pe malul râului de munte, e splendidă curgerea lui, e precum îmbrățișarea stâncii din ceasul târziu. Delicatețea susurului din clipele nepieritoare dă speranță șoaptelor din anotimpurile iubirii.

– Cum să nu iubesc roua cerului din diminețile cu chipul iubirii din loja oficială?

– Ar plânge zorile, ar fi triste lăcrămioarele.

   Mâine voi presăra petale de trandafiri peste așternutul dorului, roșii pentru imensitatea dragostei, albe pentru puritatea sentimentelor din așteptare. Adeseori îmi e atât de dor că mă doare nerăbdarea, neputința de a schimba surâsul în zâmbet, gândul în altă și altă binecuvântare! Iubesc femeia timpului meu, o iubesc atât de tare încât strigătul ei nu are hotar, nu are o imediată rezolvare. Aștept un alt răsărit cu răbdare, desenul minții se proiectează peste zare, acolo e Ea, nestemata din fiecare zi, unică culoare. Lângă Ea e soare, o lumină caldă, un carusel al fericirii, un sens, un cerc care se închide într-o odă a bucuriei a tot cuprinzătoare. E o altă dimineață a dorului, timpul dă năvală în inima mea, cu greu stăvilesc lacrima venită pe furiș. Imediat înțeleg puterea dragostei, profunzimea sentimentelor. Retrăiesc fiecare atingere a degetelor lungi, bucuria nu are granițe, senzualitatea buzelor ei este incendiul de argint din universul metaforei.

– Oare din ce lume vin, e reală sau nu?

– Adeseori nu știu ce să răspund.

   În galop trece timpul prezentului, e precum o altă lacrimă care alunecă pe ridul săpat în stânca privirii. Respir trăirea prin iubire, mă opresc pentru un scurt popas și îmi încarc rucsacul cu fiecare amintire. Ce n-aș da să te am cu mine, clipă fugară, sărut uitat pe coapsa clarului de lună! Oftez și iar oftez, e răbdătoare așteptarea, merită îmbrățișarea trupurilor flămânde, e magic jocul buzelor senzuale, e pasiune în privirile de foc, totul e un spectacol regizat de minte și suflet.

– Până când și până unde se întinde ața de pe mosor?

– Rânduitorul știe lungimea firului de viață, așa că…

   Zâmbesc și dansez clipa, mulțumesc Divinității pentru că-i sunt partener în valsul vieții. Prețuiesc fiecare capitol al Cărții Sfinte și ruga mea se înalță spre Cerul Înalt, înspre lumină, spre tainica credință. Iubesc trăirea și femeia, aripile Eului, zborul spre mâine, dragostea împărtășită, cea mai frumoasă coregrafie, o sensibilă artă, însăși o poezie.

Vali NIȚU este jurnalist, poet, eseist și redactor-șef al revistei Impact…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media