TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Vine noaptea?

   Azi, la momentul în care scriu tableta  se împlinesc 137 de ani de când Timișoara a devenit primul oraș european cu iluminat electric al străzilor. Acest reper devine parcă și mai important și  încărcat cu oarecare conotații simbolice acum, în contextul în care s-a tot dus vestea că urmează sau poate că a trecut deja, o perioadă în care timp de două săptămâni, energia electrică va cădea sau va fi oprită pe întreaga Planetă. De va fi să se întâmple, cel puțin la noi, în România, nu cred că va fi o problemă atât de mare pe cât pare la prima vedere. Țara a rezistat timp de aproape 50 de ani în plin întuneric la amiază – comunismul – așa că nu cred că vom pieri fără energie electrică timp de două săptămâni. Vorba bunului meu prieten Nicu Aureliu Steinhardt:  „Unde nu-i niciodată întuneric? În camera de anchetă!”. Repet, de va fi să fie… Ne-am aduce aminte și vom și folosi la propriu cuvinte de mult timp uitate sau folosite din ce în ce mai rar: opaiț, feștilă, lampă, untdelemn, candelă.

   Când am aflat prima dată despre marea stingere sau noaptea cea lungă din minunata lumea nouă mi-am adus aminte de congresul unui partid politic de la noi, unde cineva i-a lămurit pe cei prezenți la respectivul congres: „Azi, ne-am adunat aici ca să luăm lumină!”. Așadar, nu contează cât de mare-i criza energetică, soluții se găsesc.  De va fi să se întâmple acum, fix în pragul iernii, întunericul va căpăta conotații nebănuite. Oamenii se vor întoarce acasă de la serviciu și vor găsi în case, întuneric bocnă. Dar se vor găsi soluții, nu are cum să  nu se găsească, atâta timp cât există nenumărate instituții, organizații și inspectorate care veghează la bunul mers al vieții.

   Cât de vizionar a fost George R. R. Martin când a scris minunata, fantastica și extraordinara poveste  „Cântec de gheață și foc”. Și-a imaginat un institut care să vegheze și să lucreze fix împotriva întunericului: „Aducători ai nopții, acum începe rondul meu. Nu-l voi sfârși până la moarte. Voi trăi și voi muri la postul meu. Eu sunt spada din beznă. Sunt păzitor pe ziduri. Sunt focul care arde și alungă frigul, lumina care aduce zorii, scutul care apără tărâmul oamenilor. Îmi închin viața și onoarea Rondului de Noapte, pentru această noapte și pentru toate cele care vor veni.”

   Totodată, în acest context al marii stingeri, azi, când îl prăznuim pe sfântul Ioan Gură de Aur îmi aduc aminte de dragu-mi liceu pe care l-am absolvit într-un mare fel, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. Am petrecut acolo 5 ani minunați, 5 ani în care eu chiar am luat lumină. Și îmi aduc aminte că în clasa a IX –a fiind, de acolo, am plecat la primul meu derby Dinamo – Steaua, primul derby care s-a jucat în nocturnă pe stadionul din Ștefan cel Mare. Frate-miu ăl mare m-a dus la meci. M-a lăsat la poarta stadionului, lângă statuia lui Patzaichin, apoi el s-a dus la ceilalți, la steliști. A câștigat Steaua cu 4 la 2. Practic ne-au stins nocturna abia inaugurată…

   Acum spre sfârșit și tot legat de contextul întunericului care, se spune, așteaptă să ne cuprindă, gândul mi se îndreaptă și spre sfântul Grigorie Palama pe care îl prăznuim mâine, sfântul Energiilor Necreate. „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, luminează întunericul inimii mele.”, așa se ruga sfântul Grigorie în fiecare noapte. Dincolo de instituții și organizații există Lumina pe care întunericul nu o poate cuprinde. Și de va fi să vină întunericul peste planetă înainte de data de 11 decembrie, ziua când o să susțin conferința despre Alexandr Soljenițîn, atunci am să recitesc pagini din ARHIPELAGUL  GULAG în zilele premergătoare, la lumânare. Asta ar fi trebuit să o fi făcut deja, mai de demult, ca un omagiu pentru milioanele de nevinovați. Îmi pare rău că nu m-am gândit la asta până acum…

Ion  Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.