TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Semnele sfârșitului, credința și cercetarea

„Că Hristos e Calea, Adevărul și Viața, cred într-un mod absolut sărbătoresc.” – Steinhardt

De fiecare dată când omenirea e zguduită de câte o năpastă, lângă dezbaterile despre soluții și teorii ale conspirației, apare inevitabil și apelul la ultima carte a Sfintei Scripturi, Apocalipsa. Fie că a fost vorba despre atentate teroriste, mai ales cel din 11 septembrie, conflicte armate, cutremure, incendii, mai ales cel din Australia, sau o pandemie, ca acum,  concluzia unora e una singură: „Vine Apocalipsa!”.

Ce bine ar fi să vină Apocalipsa pentru cei care văd în orice nenorocire care se abate asupra planetei sau a unui anume loc, semn clar al venirii sfârșitului. Aceștia îmi aduc aminte de Erich Von Daniken – autorul vestitei cărți „Amintiri din viitor” – care la orice pagină ar deschide Sfânta Scriptură vede extratereștri și ozn-uri. Ar fi bine să vină Apocalipsa pentru ei pentru că poate așa își vor da seama de eroarea în care se află.  „Apocalipsă” nu înseamnă sfârșit, ci revelație, descoperire.

Văzându-le râvna de a da oricărui fapt, întâmplare sau cataclism o simbolistică eshatologică – „eshaton”, din limba greacă, înseamnă, sfârșit –  și de a face fel de fel de asocieri și calcule calendaristice, constat la aceștia o ispită trufașă și nerăbdătoare în legătură cu sfârșitul lumii. Orice criză sau necaz cu impact la nivel mondial e plasat imediat de cei care nu știu ce înseamnă „apocalipsă” într-unul dintre versetele ultimei cărți a Sfintei Scripturi. „Semnele sunt clare!”, se fudulesc ei să spună. Își legitimează puterea de imaginație pe renumele scrierii sfinte. Așa cum anchetatorul Crăciun striga la Noica Constantin – care nu voia să-i răspundă la acuzațiile fanteziste: „Băă, tu mie nu îmi răspunzi? Știi cine sunt eu??! Eu l-am anchetat pă Țuțea!”, așa și aceștia spun: „Noi știm! Noi am citit Apocalipsa!” Se înșeală crezând că simpla lectură este suficientă.

Am urmărit multe videoclipuri realizate de acești „specialiști” și deși ei fac apel la Apocalipsa din Sfânta Scriptură am constat că din toată expunerea lor lipsește tocmai personajul principal: Dumnezeul-Om, Iisus Hristos. Aici, fac o paranteză, pentru oamenii cucernici și bine intenționați care poate se vor sminti de faptul că l-am numit pe Hristos, personaj principal. Îi rog pe aceștia să cerceteze viața Sfântului Iustin Popovici, să vadă ce a spus sfântul când i s-a cerut să-l scoată pe Hristos din teza de doctor pe care o pregătea la Oxford. Revenind la „specialiști” le spun direct: băieți, nu puteți vorbi despre „sfârșitul lumii” omițându-l pe Hristos, pentru că tocmai pe Acesta se bazează și anume pe a doua lui venire.

Am trecut expresia în ghilimele pentru că și aici avem parte de o contorsionare a înțelesului. Am constat că toți realizatorii de videoclipuri „apocaliptice” cred că sfârșitul lumii e un soi de nimicire, de transformare a Pământului într-un loc pustiu și gol de unde viața e alungată fără putința de a se mai întoarce vreodată. Nimic mai fals! De aceea credința creștină nu vorbește despre „sfârșitul lumii” ci despre parusie – a doua venire a lui Hristos, care este Domn al vieții.

L-au scos pe Hristos din expunerea lor pentru că știu că de demult i-a avertizat să nu se hazardeze în interpretare. „Cum este scris în Scriptură? Cum citești?” Una e ceea ce scrie, alta este cum înțelegi. De aici și îndemnul „crede și nu cerceta”. Nu este vorba, cum greșit interpretează unii, că Dumnezeu, Biblia, Biserica ar avea ceva de ascuns. Să fim serioși! Cum să aibă ceva de ascuns Cel care a cărui întrupare în trup de om a fost totală? Îndemnul de mai sus are două direcții: Dumnezeu își arată pronia, purtarea Sa de grijă față de om și totodată îi dă posibilitatea omului de își arăta vrednicia. Adică creștinismul recunoaște existența unor taine și nu se străduiește să le rezolve. Dacă le-ar rezolva, la ce ar mai fi bună credința? De aceea Hristos nu le-a dat semn din cer celor care cereau acest lucru și nici nu s-a coborât de pe cruce ca unii să creadă în El. Dacă ar fi făcut acestea – semn din cer și coborârea de cruce –  cei care ar fi avut parte de vederea acestora, nu ar fi putut vorbi despre credință ci despre supunerea în fața unei evidențe. Tainele creștinismului nu sunt ceva submersiv ci căi de cunoaștere ale lui Dumnezeu care vine totdeauna în întâmpinarea noastră, nu cu năluciri și „tablouri apocaliptice” înfricoșându-ne. Cunoaștere în taină, adică în liniște, cu calm și discernământ. „Crede și nu cerceta” e plasa de siguranță pe care Hristos a întins-o pentru ca omul să nu cadă în ispită. Cum a căzut tânărul acela care vorbind despre zămislirea lui Hristos în pântecele Fecioarei Maria a emis monstruozitatea că Născătoarea de Dumnezeu a fost o mamă-surogat.

Crede și nu cerceta unele lucruri din creștinism, ca să nu îi dai ocazia diavolului să se joace cu mintea ta. Iar credința trebuie mărturisită. Nu e un talant pe care să îl îngropi în adâncul ființei tale ci e mărturisire. Credința fără mărturisire moartă este. Mărturisirea la care mă refer nu însemnă fanatism și nici prozelitism agresiv, să te bați cu cărămidă în piept ca fariseii că tu crezi, ci așa cum Dumnezeu ni se descoperă în și în împrejurările concrete ale vieții la fel, tot așa,  în împrejurării concrete avem ocazia să Îl mărturisim.

De exemplu, dacă  ne întreabă cineva pe aeroport dacă susținem adevărul este o ocazie de mărturisire a credinței în Dumnezeu. Nu-i așa, Simo?


Regata Valeriana

Gurmand + Raiman
Daca ti-a placut acest articol il poti distribui:

Lasă un răspuns

Info politica de confidentialitate

Cititorii Gazetei - Google.com
Cititorii Gazetei - Trafic.ro