TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Prezentare, de aici din izolare

Când a venit Primăvara am întrebat-o : „- Ce faci, Primăvară dulce ? – Eu, vorba Pieței, Cosmine, am luat țara înapoi.”

În fața casei am un cireș. De vreo săptămână, vorba lu’ Tudor Gheorghe,  a înnebunit. S-a umplut tot de flori și de albine. O splendoare! Toată ziua în el e un zumzet continuu, ca în închisoarea de tranzit Jilava între anii 1946 – 1964. Din cireșul meu pleacă albinele spre stupul lor încărcate cu polen, de la Jilava zi de zi plecau spre Aiud, Gherla, Canal, Balta Brăilei, Râmnicu Sărat și așa mai departe, camioane încărcate cu oameni condamnați pentru nimic..

Cireșul l-a plantat fratele meu, ăl mare, cum ar spune țăranul. Suntem 6 la părinți, 4 băieți și două fete și dintre toți eu sunt Legenda. Așa i-am răspuns cuiva  în curtea dragului liceu pe care l-am absolvit, Seminarul Teologic ”Sfântul Ioan Gură de Aur”.  M-am întâlnit cu persoana respectivă în curtea liceului la 10 ani de la absolvire și m-a întrebat: „ – Tu care Busuioc ești mă, că ați fost mulți            p-aici…”  Doar atât i-am răspuns: „ – Legenda!”. Și-a adus aminte de mine… Țin să precizez că atât fratele cel mai mare, cât și cele două surori au absolvit același liceu. Bine, sora cea mai mică e în clasa a XII- a acum, dar la cum se lungește  starea de urgență e ca și cum e deja absolventă. Cine știe când se va întoarce la ore? Doar ordonanța știe…

Așadar, cireșul l-a plantat fratele meu. Eu nu prea sunt cu plantatul, ci cu tăiatul și crăpatul lemnelor. Mă ocup personal de stocul pentru iarnă. V-aduceți aminte, cum a zis Steinhardt: „strânse din timp și stivuite cu grijă”. Îmi place să crap lemne și mai ales buturugi. Arhimede spunea: „Dați-mi un punct fix și pot să răstorn Universul.”, iar eu spun: „Dați-mi un baros și două pene și crap orice buturugă.” Poate de aici și forța mea de a crăpa comunismul când țin în mână pana de „scriitor”. Da, mie îmi place să tai și să crap lemne în vremea aceasta, când opinia publică urlă că trebuie dată o lege prin care să fie oprită tăierea copacilor. În schimb nu am auzit-o niciodată să strige să se dea o lege prin care niciun copil din România să nu mai fie nevoit să doarmă în frig. Așa că dragi umaniști, bine hrăniți și sătui, cereți să se dea o lege prin care la orice casă unde un copil doarme iarna în frig să fie trimis un camion cu lemne.  Dar nu găteje, ci lemne zdravene, tufani. Pentru ca un copil să nu mai doarmă în frig să se taie fără milă, chiar și arbori seculari.

Crăpatul lemnelor mi-a dat forță. Bat covoare cum bătea Vișinescu în temnița comunistă de la Râmnicu Sărat în anii  50…  Puternic sunt de la oameni pe care i-am cunoscut și de la cărțile citite. Învăț de la oamenii pățiți, nu de la cei cu experiență. Așa am prins curaj. „Zidurile unei cetăți sunt atât de rezistente pe cât este curajul oamenilor care le apără.” Așa spunea  Lord Eddard Stark, Lord de Winterfell și Protector al Nordului. De aceea, ceruta izolare plus îndemnul lui Cristian Chivu, fostul căpitan al echipei naționale de fotbal: „Stai dracu în casă!”, nu au avut niciun impact emoțional asupra mea. Știu de la oameni pățiți ce înseamnă izolare. Să vă dau un exemplu, mai ales că ordonanța care ne-a limitat deplasarea e una militară. Amiralul Horia Măcelaru a fost ținut captiv timp de 6 ani continuu, singur în celula din temnița de la Râmnicu Sărat. Te miri că nu mai poți să ieși la grătar? Eu mă mir cum de omul ăla nu a uitat să vorbească…

Va trece și această situație de urgență, toate trec,  important e să nu uităm. Va produce această situație vreo schimbare în felul cum se va raporta lumea de aici înainte la firea lucrurilor? Ar trebui să se schimbe ceva? Rămâne de văzut…

Vreau să închei acest articol cu nădejde. Speranța nu e bună, nu îmi place. Chiar dacă ultima, tot moare. Nădejdea trece în veșnicie. Îmi exprim nădejdea în această scurtă poezie pe care am compus-o sub cireș în zumzetul albinelor:

Nu doar salcâmii-nnebunesc, ci toți copacii

Oh, dar mai ales cireșii.

Dar brazii?

Ei bine, brazii, nu înfloresc

Ei doar câteodată se mai frâng

Se frâng dar nu se îndoiesc.

În această situație de urgență cred că e momentul perfect pentru a citi cărțile lui Ion Gavrilă Ogoranu, Moșu: „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”. Să vedeți acolo ordine transmise de Ministerul de Interne. Să vedeți acolo limitare a deplasării și stat în izolare. Să vedeți acolo raționalizare a mâncării. Să vedeți acolo polițiști pe străzi și patrule de soldați…