„-Ce-o mai fi făcând Nicolae Steinhardt? Cred că s-a înscris în Partidul Comunist. -Nicolae, comunist? NICIODATĂ!„ – discuție între două foste colege ale lui Steinhardt.
În 1946, când cancerul comunist a început să se răspândească în țară, majoritatea oamenilor stăteau și priveau, cum privea și Nicolae Steinhardt intrarea tancurilor sovietice în București. Priveau pur și simplu, fără să emită sentințe sau concluzii. Așteptau să vadă ce va face noul sistem. Și după ce au văzut, dintr-un cartier al Clujului, ni s-a ridicat nouă model de reacție desăvârșit împotriva minciunii, corupției, vulgarității, nedreptății și necinstei. Acolo, după ce oamenii s-au lămurit cu privire la comunism, au scris mare pe un zid: „Până aici „democrația”, de aici Mănășturul!”.
Asta cred eu că lipsește azi, opiniei publice, puterea de a spune: „Până aici!”. Îndrăzneala de a spune: „Asta, nu! Niciodată!”, desăvârșit și până la capăt. Știu că afirmația mea pare scandaloasă, pentru că „sunt prea tânăr/mic” și mai ales în contextul în care, în ultimii ani, au fost ample proteste în stradă împotriva politicienilor hoți și corupți. Dar am îndrăzneala de a spune că azi opinia publică este corectă, dar nu și cinstită. A fi corect nu e sinonim cu a fi cinstit. Nu este cinstită pentru că își limitează revolta doar cu privire la partea materială. Se revoltă doar când vine vorba despre nivelul de trai. Niciodată nu am văzut opinia publică de azi să apere altceva decât monetăria.
Să vă dau un exemplu… În urmă un ceva timp, a fost mare discuție cu privire la salariile pe care le primesc actorii teatrelor și chiar mulți dintre ei au ieșit în stradă să își arate revolta împotriva guvernului care voia să le taie banii. Până aici, totul e corect. Dar când un băiat care face „șouri de comedie” s-a dus pe scena Teatrului Național Mihai Eminescu din Timișoara să povestească printre altele, cum s-a bășit el în lift, de față cu administratorul blocului, nu am auzit niciun actor care să protesteze împotriva acestei profanări a teatrului. Am văzut actori are spuneau: „Fără penali în funcțiile publice!”, dar nu am văzut niciun actor care să spună: „Fără false reprezentări de comedie pe scena teatrelor din România!”. Dacă ar fi spus asta ar fi fost și cinstiți. Și nu, nu este vorba de fanatism, de cenzură, nu îngrădește nimeni libertatea de exprimare. Nu vrea nimeni ca „stendap comediul” să fie interzis, dar trebuie să avem puterea de a spune: „Până aici „stendapul”, de aici scena Teatrului Național Mihai Eminescu.” Iar lucrul și mai trist decât tăcerea actorilor cu privire la cele întâmplate pe scena teatrului din Timișoara este faptul că respectiva reprezentare, plină de vulgarități s-a ținut cu „casa închisă”. În Timișoara, orașul martir…
De aceea trebuie să pune un „Oituz” și în fața a ceea ce ține de morală, cinste și onoare. De dragul bunului trai nu trebuie să le trecem cu vederea. Să apărăm și aceste valori. Cu vârf și îndesat! Să nu slăbim veghea nicio clipă…
În veghea și vigilența noastră nu trebuie să privim doar într-o singură parte și să sărim etape. Cum, de exemplu. am tot auzit că documentarul „30 de ani de democrație” ar trebui introdus în școli. De ce, întreb, s-au plictisit elevii de câte ori au văzut la școală „Memorialul Durerii”? Întâi „Memorialul Durerii”, apoi „30 de ani de democrație”, așa s-ar face o educație cinstită. Altfel riscăm ca generațiile viitoare să rămână doar cu imaginea lui Vântu și Vanghelie și să nu știe că am avut un Ghica Vladimir care, când a fost plimbat de comuniști prin țară, pe sistemul „uite, bă, ce a făcut comunismul!”, pentru a i se arăta „marile construcții și realizări comuniste” a spus că din tot ce a văzut l-a impresionat o salcie care își cobora ramurile pe luciul apei. Practic, Vladimir Ghica ne-a învățat să nu ne mai înfrățim cu dracul, ca să trecem puntea. S-o luăm, prin apă! E mai greu dar rămânem cu conștiința împăcată. Să nu-i lăsăm pe tineri să îi vadă doar pe „băieții care s-au descurcat” ci și pe cei care au spus: „Turnător? Asta nu! Niciodată!”.
Nu sunt idealist, nici nu cred că noi românii suntem buricul pământului, că Sarmisegetuza e leagănul civilizației, dar nici nu pot să trec cu vederea că „valoarea” nu are doar un înțeles material și pecuniar, ci și unul moral, istoric și cultural. Și aceste atribute ale valorii trebuie apărate și partea bună este că nouă, azi, ne este mult mai la îndemână să o facem în comparație cu cei care le-au apărat acum 50 – 60 ani. Cei care se arată înspăimântați de ceea ce trăim azi, se înspăimântă de un pistol cu apă. Știu că se spune că azi trăim un alt comunism, cu altă mască. E adevărat, există și unele trăsături comune, dar diferențele dintre vremea aceea și vremea aceasta sunt majore. Sunt asemănări care merg până la un punct și acolo încetează cu desăvârșire. Și fătul în embriogeneză repetă filogeneza, dar nu se oprește la stadiul de pește. Problema nu este felul în care se încearcă azi „crearea unui nou om”, problema este reacția și împotrivirea noastră limitată. Trebuie să îndrăznim mai mult! Să vadă Cezarii acestei lumi că pe ei, chiar dacă au aruncat zarurile, nu îi vom lăsa să treacă Rubiconul.
Facebook
WhatsApp
TikTok
