kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Maica Vieții

Râd și mă amuz când aud pe câte cineva care spune că Biserica și creștinismul discriminează, discreditează și minimalizează femeia în general sau în special. Îi ascult cu plăcere, zâmbesc căci ignoranța lor mă distrează maxim iar după ce își termină show-ul le răspund. Până acum niciun grabnic căutător de discriminare acolo unde nu este discriminare, nici discreditare, nici încălcare a drepturilor omului nu a vrut să asculte. Vorba lui Giovanni Papini, din părerea lor nu-i urnești nici cu boii… Atât de închiși și închistați în ideile lor sunt încât rămân întotdeauna pe margine, nu ar intra niciodată într-o biserică. Dacă ar intra fie chiar și pentru câteva momente ar vedea cât de mult cinstește Biserica, femeia. Ca nimeni altcineva, ca în niciun alt loc… Poate că de aceea tot cei care acuză Biserica că discriminează femeia nu intră în biserică pentru că atunci ar fi nevoiți să renunțe la una dintre pietrele cu care aruncă periodic și cu regularitate în Biserică. Pentru ei contează doar aruncarea cu pietre în Biserică, nu adevărul, iar adevărul este că religia creștină, cu privire la femeie, nu este o învățătură/doctrină rigidă, plină de teorii și speculații prin faptul că introduce o Femeie, la mijloc, între noi omenii și Dumnezeu. Pe Maria, fiica lui Ioanchim și a Anei din Nazaretul Galileei. Iat-o pe femeia Maria, la mijloc, adică mijlocitoare între oameni și Dumnezeu. Cum dar să discrimineze vreodată Biserica pe femeie? Nu există așa ceva! Doar în capul unora… 

   Și mai amuzant e faptul că aceia care acuză că Biserica discriminează femeia încep să urle și să huiduie când în fiecare an, pe 14 octombrie, credincioșii se adună la Iași să se închine și să o cinstească pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Hotărâți-vă, oameni buni! Ori  Biserica discriminează femeia, ori îndemnă să fie cinstite ”niște oase de femeie”? Că nu merge când așa, când așa…

   Niciodată, niciodată nu a fost femeia discriminată de-a lungul istoriei Bisericii. Însăși piatra de temelie a Bisericii, Învierea lui Hristos, începe cu niște femei, femeile mironosițe. Atunci când bărbații, prietenii și ucenicii lui Hristos, stăteau închiși în casă, tremurând de frică, ele, femeile s-au dus la mormânt și au aflat de la înger vestea Învierii. Acum, după ce acestea au fost spuse, nu m-ar mira dacă aș auzi într-o zi că „Biserica acuză firea bărbătească de lașitate”. De la cei care, ca odinioară, vor și cred că îl pot prinde pe Dumnezeu în cuvânt, te aștepți la orice…

   Așadar, dacă vrei să vezi starea, situația – spune-i cum vrei – femeii în Biserică, mergi azi după amiază în biserică și participă și ascultă slujba Prohodului Maicii Domnului. Reține, am spus participă, nu asistă, pentru că în Biserică, orice om, chiar dacă nu slujește propriu zis din altar sau de la strană, el totuși participă, e implicat în și la orice slujbă săvârșită în biserică. Orice slujbă săvârșită în biserică este teandrică, adică împreună lucrare a lui Dumnezeu și a omului. Așadar, participă, adică ascultă cu atenție slujba și dacă nu poți înțelege deocamdată cum nu s-a dat stricăciunii cea care a purtat în pântece Nestricăciunea, măcar vei înțelege că femeia nu a fost niciodată și nici nu va fi vreodată discriminată în Biserică. Dacă stai tot timpul pe margine și nu intri nici nu ai cum să înțelegi. Depășește îngustul orizont al lui Pilat care a spus: „Iată omul!”, intră în biserică să vezi, iată Dumnezeul-Om și iată Născătoarea de Dumnezeu.  

   „Întru naștere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la Viață fiind Maica Vieții și cu rugăciunile tale, izbăvești din moarte sufletele noastre.”

Ion  Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.             

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media