TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Întâlnire cu o carte

 

În capul listei cu foarte multele cărți pe care îmi doresc să le citesc, de ceva vreme stătea cartea de memorii a Nadejdei Mandelștam, „evreică la a treia generație”, după cum declara ea și soție a lui Osip Mandelștam, poetul rus care a fost arestat și condamnat la exil pentru o poezie pe care a scris-o despre Stalin. „Are o turmă de sfetnici cu gâturi subțiri/ Semioameni slujindu-l umili/ Care șuieră, miaună, latră câinește/ Numai el, fulgerând, hăcuiește…”. Cam așa descria Osip realitatea acelor zile când Tătucul Mustăcios se instalase la Kremlin și ordona cine să fie împușcat sau aruncat în străfundurile Siberiei. După cum avea el chef…

Tare mult îmi doream să am această carte, să o citesc, dar când o căutam pe site-urile librăriilor mă întâmpina mesajul: „Stoc epuizat!”. Eram mâhnit dar, totodată, bucuros, să văd că această carte se citește într-atât de mult încât nu se mai găsește pe site-urile librăriilor. Înseamnă că mai există o speranță în țara noastră. Nu întâmplător am tras această concluzie pentru că a Nadejdei carte se intitulează: „Fără speranță* Speranță abandonată”.  Paradoxal… Nu cu mult timp în urmă am intrat într-un mall din București să mă adăpostesc de frig. Venisem în capitală cu ceva treabă dar, întâi, trebuia să aștept, așa că nu puteam aștepta afară. La fel ca și bunului meu prieten Nicu Aureliu Steinhardt nu-mi place, trupește și mintal, frigul. Iar după ce am citit „Povestiri din Kolîma” de Varlam Șalamov, îl detest cu toată ființa mea. Intrat în mall am zis să caut o librărie, să cumpăr o carte. Așa am găsit pe unul dintre rafturi cartea Nadejdei Mandelștam. Parcă mă aștepta și eu tare mult m-am bucurat de întâlnirea cu ea. Cu emoție am luat-o de pe raft și m-am dus la „casă” să o plătesc. „Plătiți cash sau cu cardul? ”m-a întrebat librarul. I-am lăsat banii pe tejghea și am plecat. Ieșit din librărie, am rupt folia cu care era înfășurată cartea și am deschis-o să o răsfoiesc puțin. M-au izbit niște versuri scrise la pagina 36. „Dincolo de sârma ghimpată/ În inima taigalei neguroase/ Umbra mea e dusă la interogatoriu…”. M-am cutremurat. În mall era cald dar, citind aceste versuri, un fior rece mi-a străbătut trupul… Mai târziu, am descoperit că acele patru versuri au fost scrise de Anna Ahmatova, prietenă a soților Mandelștam. Fiind cititori fideli ai „Tabletei de sâmbătă” sunt sigur că vă aduceți aminte de ea, când am relatat într-una dintre tabletele de anul trecut că Ahmatova este cea care a lămurit pentru veșnicie motivul pentru care erau arestați oamenii în comunism. „Înțelegeți odată pentru totdeauna că oamenii sunt arestați pentru nimic…”

Ajuns acasă m-am adâncit în lectură. Încă nu am terminat de citit cartea, dar pot spune deja că este o lectură te-ri-bi-lă. Nadejda scrie din postura soției condamnatului la exil pentru o poezie, exil în care îl însoțește tot timpul. Felul în care descrie momentul arestării soțului său este cutremurător. Cazul arestării lui Osip Mandelștam nu este singular. Fix așa s-a procedat de multe, foarte multe ori și în România. După momentul arestării, descrie ancheta l-a care a fost supus Osip în bârlogul Fiarei, la Lubianka, acea Jilavă sovietică. Ce a pățit Osip Mandelștam acolo, bătăile, înfometarea, privarea de somn le-au pățit și toți condamnații din România în perioada regimului comunist. Anchetatorii îi spuneau că din cauza lui au arestat-o și pe soția lui, iar de undeva, dintr-o cameră înlăturată, dintr-un magnetofon se auzeau niște urlete de femeie schingiuită. „Auzi? Vezi ce pățește din cauza ta? Spune tot!”. La fel se proceda și în România. Doar apelativul diferea… Acolo erau numiți „dușmani ai poporului”, aici, „bandiți”. Când auzi ce metode fioroase foloseau comuniștii atunci, parcă nu îți mai vine să zici, azi, haștag rezist… Cazul lui Osip Mandelștam a fost unul special. Poezia lui despre Stalin a fost etichetată drept „document contrarevoluționar fără precedent”. A fost condamnat la exil și nu condamnat la moarte pentru că Măcelarul de la Kremlin gândea că îl poate convinge pe Osip să își folosească talentul de poet în folosul regimului, adică să scrie ode nu poezii satirice. Cum a făcut cu „sufletologul” Maxim Gorki și mulți alți poeți și scriitori. Pentru a înțelege de ce poezia lui Osip a fost încadrată astfel, e de ajuns să auzim mărturisirea pe care Zinaida, soția lui Boris Pasternak, laureat al Premiului Nobel pentru literatură i-a făcut-o Nadejdei: „Băieții mei, îl iubesc cel mai mult pe Stalin, apoi pe mine!”. Acesta este nivelul la care regimul comunist voia să-i aducă pe oameni. Cine nu se supunea, vorba Ahmatovei, „căciula pe urechi și marș în Siberia.”

Trag nădejde și sper din tot sufletul că v-am făcut curioși să adăugați și dumneavoastră cartea Nadejdei Mandelștam la lista pentru lecturi viitoare. O carte despre „oameni care trăiau printre oameni care dispăreau pe lumea cealaltă, în surghiunuri, în lagăre, în iad și printre oameni care trimiteau în surghiunuri, în lagăre, pe lumea cealaltă, în iad, alți oameni.” Eu continui lectura și de fiecare dată când în textul cărții apare cuvântul „Kolîma” mă duc la sobă și mai pun două, trei lemne pe foc. Lemne strânse din timp și stivuite cu grijă, vorba lui Steinhardt…

ION  COSMIN BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.