TABLETA  DE  SÂMBĂTĂ  –  Ion Cosmin  BUSUIOC Influențe; scurtă piesă de teatru…

 

 

Tableta de azi va fi ca o piesă de teatru… Zilele trecute vorbeam cu cineva care mi-a spus că ar fi bine să menționez, de mai multe ori, sursele bibliografice pe care se bazează majoritatea tabletelor mele. I-am menționat câteva dintre cărțile de bază cu ajutorul cărora mi-am scris articolele și i-am spus ceea ce dumneavoastră v-am spus încă de la prima tabletă. Tot ceea ce scriu nu se bazează pe ceea ce au spus oameni cu experiență, ci pe ceea ce au mărturisit oameni pățiți. Discuția s-a suprapus cu contextul în care, în ultimul timp, am primit câteva mesaje în care mi se recomanda să urmăresc, pe Facebook, o  persoană devenită influnsăr, care posta citate din – așa cum îi numesc eu – marii clasici ai temnițelor comuniste. Țuțea, Goma, Noica, Paleologu, tatăl, nu fiul… Am fost provocat să-mi spun părerea despre acele postări. Am răspuns cu filautie – adică, stimă de sine, recomandată de sfinții care au scris Filocalia – : „Ce să zic? Când vorbeam eu despre Țuțea, despre Goma, despre Steinhardt, despre Paleologu, tatăl, nu se inventase termenul de viral. Și eu nu doar am vorbit și vorbesc despre ei, ci și vorbesc cu ei. Mai ales cu Țuțea și cu Steinhardt.”

Știu că sună scandalos ceea ce am spus, dar asta îmi e starea de fapt. Atât de tare m-am adâncit în lectură – vorba lui Giovanni Papini – încât relația mea cu marii clasici ai temnițelor comuniste a devenit una personală, de prietenie. Vorbesc cu ei, am demonstrat asta când am scris „Pseudopersonaliatea” pentru Cultura de sâmbătă. 

De aici începe piesa… Miercuri s-a întâmplat din nou să fiu în cameră cu Petre Țuțea. Ne uitam la televizor. Am nimerit pe una dintre Antenele lui Voiculescu. Acolo, într-o emisiune era fix persoana care îmi fusese recomandată, cea care posta citate din Noica. Presimt niște priviri care se ațintesc la mine, parcă aud voci spunând: „Urmărești Antenele lu’ Voiculescu? Ahaaa… Comuniștii, Ciuma Roșie…”. Lăsați piatra jos și ipocrizia de-o parte, pentru că nu am auzit nicio voce de protest când pe una dintre Antene un băiat îl împlieța pe torționarul Vișinescu. Nu a protestat nimeni în legătură cu această barbarie, doar eu. Așa că nu vă dați anticomuniști cu mine, că nu ține…

-Cine e doamna care vorbește? m-a întrebat Petre Țutea.

-Doamna e ultima modă, maestre. E influensăr, are Canal de „iutub”. Vorbește câteva zeci de minute în fața unei camere de filmat și are milioane de vizualizări.

-Cum să fie mă, ultima modă? Păi, treaba asta cu a fi influncer eu am lansat-o, în temnița de la Aiud. Odată, am vorbit 4 ore în fața a 600 de inși. 4 ore… Era să și leșin. Eram lihnit de foame… Când m-au băgat  în închisoare aveam 102 kg, când am ieșit după 13 ani, aveam 52. Nu puteai să faci miologie – ramură a medicinei care studiază mușchii – pe mine.  Dar să revenim… 4 ore le-am vorbit despre istoria poporului român, despre cultură, filosofie, despre credință. Am încheiat spunându-le: „Fraților, dacă e să murim toți aici, în haine vărgate, nu noi facem cinste României, ci România ne face onoarea să murim pentru ea”.

-Asta e dură, maestre. Cu alte cuvinte, nu țara trebuie să mulțumească Simonei Halep pentru că a câștigat Roland Gaross-ul, ci Simona trebuie să mulțumească României. Mă tem că cei care te citează pe rețelele de socializare nu or să înțeleagă asta. O să îți scadă reintingul, maestre.

-D-aia nu mai pot eu! M-au apreciat Nae Ionescu și Lucian Blaga, îmi e de ajuns. Cine nu  înțelege, să meargă la Râpa Robilor de la Aiud… 

Și a continuat să vorbească. Așa era Petre Țuțea. Îi dădeai un cuvânt și te plimba prin toată istoria. Trecută, prezentă și viitoare…

-Și Canal, tot noi, ăștia care am fost aruncați în temnițe am avut primii… Canalul Dunăre – Marea Neagră al nostru e. Noi l-am făcut, nu comunismul. A recitat, postat vreun influensăr poezia lui Andrei Ciurunga, „Poem cumplitului Canal”? Spui că are foarte mulți urmăritori… Păi, moda asta tot noi am lansat-o. Noi tot timpul am fost urmăriți de Securitate. Ne-au dat „subscribe” din prima zi. Doar „like” nu ne dădea. Numai pumni și picioare… Ce mai zice doamna? Că nu prea aud bine. M-a bătut un gardian în urechea dreaptă…

-Zice că în spatele ei e Gugălu„.

-Blasfemie!

-De ce, maestre?

-Păi, măăă… Citează din Paleologu dar se laudă cu Gugălu’? Nu a citit ce a scris Florin Constantin Pavlovici în „Tortura pe înțelesul tuturor”? Că atunci când Paleologu a fost mutat din lagărul de la Salcia, Pavlovici a spus că a asistat ca la incendierea unei biblioteci.  Deci, ori ești cu Gugălu’ ori ești cu Paleologu? Nu e în firea lucrurilor să-l pui pe Gugăl lângă Paleologu. Din două una… Tu ai citit cartea lui Pavlovici?

-Da, mi-a împrumutat-o Alexandru Pompiliu.

-Bine ți-a făcut! Acum, hai să trag concluzia că deja le-am acordat prea multă atenție ăstora care vor să influențeze. Ți-am demonstrat până aici că tot ce fac ei, am făcut noi cu zeci de ani înainte. Așadar, unde-i noutatea, unde-i fantasticul? De ce oamenilor li se pare că influensării de azi inventează apa caldă? Problema știi care e, mă? Că oamenii în loc să cerceteze, se lasă influențați de culegătorii de citate. Zici că doamna m-a citat și pe mine și lumea a apreciat asta. Dar mă citează și când spun că omul trebuie să-și sincronizeze viața după clopotele de la Biserică? Când au ieșit unii să strige în stradă că vor spitale, nu catedrale, a postat doamna ce am spus eu, că dacă spațiul nu ar fi punctat cu biserici ar fi pustiu?  Nu a postat asta? Atunci să mă lase! Se află în treabă… Am obosit. Mai citește-mi încă odată ce a scris rusu’ăla, Soljenițîn, în „Arhipelagul Gulag”, volumul al doilea, la pagina 111.

-„Acestui foc și ție fetițo, vă făgăduiesc: întreaga lume va citi despre asta.”

Petre Țuțea a închis ochii. A început să murmure… Se ruga și o lacrimă a început să i se prelingă pe obraz….

ION  COSMIN BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.