TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Îndreptați Calea Luminii

Astăzi mă voi referi la evenimentul care a fost organizat în ultimii 21 de ani în Târgoviște, cunoscut sub numele de „Calea Luminii” și prezentat de fiecare dată înainte de ziua în care are loc, drept un eveniment unic în lume. Bănuiesc că s-ar fi organizat și anul acesta dacă nu ne-am fi aflat sub sceptrul situației de urgență și al directivelor transmise de ordonanțele militare. Neputând fi organizat și anul acesta, așadar, cred că putem folosi această pauză spre binele evenimentului și al orașului reședință de județ. Pentru că, da, „Calea Luminii din Târgoviște” la felul cum a fost organizată până acum, trebuie îndreptată. Ideea e bună, dar organizarea și desfășurarea nu transmit nimic, nicio emoție, nicio aducere aminte, nicio legătură cu nimic trecut, prezent sau viitor.

Nu, nu sunt cuvinte dure, nici jignitoare. Recunosc pietatea și evlavia care există în această ideea a „căii luminii” din Târgoviște și o susțin. Așa cum am spus mai înainte, ideea e bună, dar ea trebuie canalizată și organizată altfel. Pentru că, să fim cinstiți și, după ce privim la felul în care a fost organizat evenimentul  până acum, să ne întrebăm: „Calea luminii” către ce? Către dungile din asfalt? Către pavelele și bordurile trotuarelor?  Oricât ar încerca oricine să justifice o astfel de desfășurare, nu ține. Nu-i nicio pietate în dungile de pe asfalt, nici în pavele. Din contră, dacă e să scoți din acestea ce s-a spus despre asfaltările și pavajul din Târgoviște, nu mai cuvinte pioase nu sunt. Ați citit tableta maestrului Puiu Jipa, „Pavele și paveleitari”? V-o recomand…

Așadar, împrăștierea candelelor pe asfalt nu are nicio legătură cu pietatea și evlavia, ci cu aflarea-n treabă ca metodă de lucru la unii dintre români.  Știu că vi se pare scandalos ceea ce spun, dar ăsta-i adevărul. „Calea luminii” din Târgoviște trebuie îndreptată! Articolul meu nu e nici scandalos, nici un atac la adresa evenimentului. Raportat la eveniment, scandalos a fost comunicatul din 2018 al Teatrului Tony Bulandra cu privire la organizarea evenimentului. Deși despre eveniment,  așa cum a fost el gândit de la început, se spune că are și o conotație spiritual-creștină și de legătură cu divinitatea, în respectivul comunicat scria, nici mai mult nici mai puțin: „…simbolizează lumina care ne însoțește de la naștere până la trecerea în neființă.”  Trecerea în ce?

Evenimentul ar trebui să înceapă prin participarea la slujba deniei din Joia Mare. Să schimbăm imaginea făcliilor pe care le-au ținut cei care au venit să-L prindă pe Iisus în grădina Ghetsimani cu imaginea candelelor cu care veghem și ascultăm citirea celor 12 Evanghelii. Apoi, cu candelele aprinse fiecare să meargă la un monument sau o statuie din Târgoviște și să le lase acolo, pe soclu, ca semn de omagiu și cinstire pentru cei care au făcut Târgoviștea și țara asta mare. Doar așa putem transmite ceva mai departe. Acest lucru îl pot face și cei care nu participă la slujba deniei. Adică, dacă e vorba să pună o candelă, undeva în Târgoviște, atunci să o pună la un monument și nu pe asfalt. Pe asfalt nu folosește la nimic și nimănui. Nu transmite nimic.

Așadar, „Calea Luminii din Târgoviște” trebuie îndreptată doar spre monumentele orașului. Nicio candelă pe asfalt! Atunci, da, chiar ar fi un eveniment care ar înfrumuseța cu adevărat Târgoviștea. Argumentul că așezarea candelelor pe asfalt e un gest creștinesc pentru că prin dispunerea lor, privite de sus, redau semnul Sfintei Cruci, vorba lui Nicolae Steinhardt, nu ține, mă…

Pe asfalt poți să desenezi cu creta sau cu o bucată de cărămidă, șotronul sau alte lucruri, nu faci Sfânta Cruce din candele. Nu e nimic creștinesc în asta. Mai ales că a doua zi după eveniment, dis de dimineață vin lucrătorii de la salubritate și intră cu măturile în așa zisa cruce de pe asfalt cum intră combina în lanul cu grâu. Vreți să facem semnul Sfintei Cruci? Perfect! După ce se depun candelele la soclul unui monument, omul își poate însemna trupul, cu semnul Sfintei Cruci. Adică să se închine. Simplu, frumos, creștinește….

Avem pietate, dar nu știm către ce să o direcționăm, nu știm ce să facem cu ea. Am văzut, cum, vara trecută, pietatea, compasiunea și revolta unora de după tragedia care s-a întâmplat la Caracal a dus la o acțiune regretabilă. Pentru că nu au știut cum să-și manifeste toate acele trăiri și sentimente, către ce să le îndrepte, au vandalizat  Monumentul Eroilor Revoluției din Piața Mihai Viteazul, lipind pe el coli de hârtie pe care scria „Caracal”, „Iartă-ne Alexandra!”. Afișele erau bune, dar nu trebuiau lipite niciodată, niciodată pe Monumentul Eroilor Revoluției. Sau am văzut afișe rămase în urma unui protest/marș al unor ecologiști, care „împodobeau” soclul statuii lui Mihai Viteazul. Și pietatea se educă, se șlefuiește. Putem începe de la anul cu ocazia evenimentului „Calea Luminii din Târgoviște”.

Și pentru că tot am vorbit de statui și monumente, reiau ideea lansată în urmă cu câțiva ani de către profesorul George Coandă, care ar fi frumos să fie transformată în campanie, petiție, cerere, spuneți-i cum vreți: „Vrem statuie a lui Eminescu în Târgoviște!”. E păcat să nu existe o statuie, măcar un bust al poetului național în fosta capitală a Țării Românești. Mare păcat! Mai ales că el a  scris atât de frumos despre lumină…