Fetițo, iți promit că lumea va citi despre asta, despre ce ai pățit!
10 decembrie este o zi cu o semnificație specială la nivel internațional. Este ziua internațională a drepturilor omului. Declarația mărturisește că toți oamenii s-au născut cu drepturi egale și inalienabile și cu libertăți fundamentale. S-a stabilit și cerut ca textul Declarației să fie distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ fără deosebiri care să țină cont de condiția politică a țărilor sau teritoriilor. Declarația are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane. Ziua drepturilor omului a fost adoptată și consacrată în anul în care în țara noastră drepturile omului au fost anulate cu desăvârșire. Paradoxal… Era anul care sună aproape orwellian, 1948. Anul în care rudelor vreunui deținut nevinovat din temnițele de atunci, care voiau să le ducă un pachet cu mâncare li se răspundea: „Poate vrei să te bag lângă el… Marș acasă! Te ia mama dracu!”
E bine de remarcat și menționat acest reper istoric, mai ales în vremea de acum când mai mult ca niciodată în ultimii 33 de ani, în spațiul public, în discursuri și prelegeri s-au rostit de cele mai multe ori cuvinte ca drepturi și libertăți. Oare se respectă azi directiva internațională ca declarația drepturilor omului să fie citită în școli? Mi s-ar putea răspunde că îndemnul la citire a declarației a fost valabil doar pentru momentul și anul când a fost adoptată și redactată. Cine știe…
Ce mare îndrăzneală a avut un om care în fața a sute de persoane, toate bine hrănite, libere și sătule a declarat în 1970: Ziua înmânării premiilor Nobel, iată coincide cu ziua drepturilor omului. Laureații premiului Nobel nu pot să nu resimtă responsabilitate în fața acestei coincidențe. Persoanele adunate la primăria orașului Stockholm nu pot să nu vadă acest simbol. Astfel, la acest banchet, să nu uităm că astăzi niște deținuți politici sunt în greva foamei pentru ași apăra drepturile diminuate sau cu totul călcate în picioare.” Abia aștept conferința despre el, azi la ora 17:00. Cred că nici nu mai e nevoie să îi dau numele. Dumneavoastră, cititorii fideli ai tabletei de sâmbătă, știți deja că este vorba despre tânărul artilerist după care au tânjit lagărul și literatura. Am emoții înainte de și cu privire la conferință pentru că am atât de multe de spus. Mi-am făcut un plan dar ca de obicei, pentru a șasea oară la rând nu cred că o să îl urmez. O să încerc să-l arăt din nou prin prisma cărților pe care le-a scris pe omul, pe mărturisitorul, pe memorialistul care a dat lovitura decisivă regimului sânge pe lama toporului.
Un om care aproape toată viață, adică imediat după ce i-au fost smulse tresele de pe uniformă și aruncat în lagăr s-a luptat exclusiv pentru respectarea drepturilor omului. A plătit scump pentru această luptă. A plătit cu zile și ani din viața sa, a plătit cu liniștea familiei sale. Azi, 11 decembrie, dată la care s-a născut se cuvine ca oricine a pronunțat sau s-a gândit măcar odată la drepturile omului, să spună veșnică lui pomenire.
De bună voie și silit de promisiunea pe care a făcut-o într-o seară geroasă, undeva într-un lagăr, s-a pus în slujba slujirii drepturilor omului. Ăsta da influencer. Nu a influențat doar oameni ci istoria timpului său. A influențat-o într-un mod cu totul și cu totul deosebit. A fost un om decisiv. Cinste lui!
Ion Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.