TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Iată că mă duc….

O albină dintr-un roi aflat într-o pădure dintr-o țară civilizată, i-a spus Reginei: Instituiți starea de urgență! Un urs se îndreaptă spre roiul nostru. Regina a spus: Lasă-l să vină, că de când n-am mai văzut un urs…

A fost o săptămână încărcată cu știri, decizii și o mare aniversare.Pentru mine, știrea săptămânii a venit de departe, pe calea CNN-ului, care a transmis marți, că în Spania, într-un parc național a fost văzut un urs pentru prima dată în ultimii 150 de ani. Oare ce s-o fi întâmplat în ultimii 150 de ani în Spania, țară civilizată, țară practic, ca afară, de au dispărut urșii? Că doar știm, nu am uitat cum avengerii de pe rețelele de socializare urlau că doar în România sunt urșii omorâți sau lăsați să moară. Că doar în România e posibil așa ceva, pe când în țările civilizate asta nu se întâmplă niciodată, niciodată. Iată că lucrurile nu stau deloc așa, din contră, dar huiduitorii de serviciu nu au timp și chef să verifice, să caute adevărul. Ei știu una și bună: tot răul, toate nenorocirile se întâmplă în România iar în celelalte țări e numai lapte și miere. Miere la care nu vine niciun urs pentru că au fost împușcați toți. Mai apare câte unul, rătăcit, și produce atâta uluială încât devine breaking news pe CNN.

S-ar putea spune că „țara e contaminată și ție îți arde de urși?”. Un fel de „țara arde și baba se piaptănă”... Chiar mă pieptăn des. Că de când nu m-am mai dus într-o frizerie am ajuns să semăn cu singurul mafiot din „Peaky Blinders”, adică cu Alfie Solomons. Trebuia să vorbesc despre știrea cu ursul din Spania pentru că e bine să nu uităm. Dacă am uita răul, cum am mai putea vorbi despre răutate, despre trădare, despre minciună, despre corupție? Am vorbi doar așa, teoretic? Am fi precum Marx, care a vorbit despre muncă fără să fi muncit măcar o oră în viața lui. Așa că, nu! Despre rău trebuit vorbit cu exemple concrete. Doar așa îi putem arăta fața hâdă, puturoasă și scârboasă. Iar toate reproșurile, sudalmele și înjurăturile la adresa României de după incidentul de anul trecut cu ursul lovit de mașină arată clar cât de hidoasă e fața ipocriziei, cât de urât e păcatul prostiei.

Dacă uităm azi, de 8 Mai, când se împlinesc 75 de la înfrângerea nazismului, nu ne dăm seamă că odată cu această aniversare în discursurile ținute cu această ocazie se poate strecura o minciună și anume că această zi este o zi a libertății. Fals! Este o zi a victoriei. Victoria împotriva unui sistem dement și criminal, dar zi a libertății Europei, în niciun caz. Asta nu! Pentru a ne trezi și pentru a nu ne lăsa să plecăm pe această fentă, la noi strigă Alexandr Soljenițîn, combatant în cel de-al doilea război mondial: „Cum să fie sfârșitul acestui război, o zi a libertății? Vedeam că noi, deținuții – milioane dintre ei, soldați, ofițeri care au luptat împotriva nazismului –  zăceam cu milioanele prin închisori, că și mai multe milioane ne vor întâmpina în lagăre. Cum e cu putință să vorbiți despre ziua libertății, când atâția oameni erau ținuți în lanțuri, bătuți, schingiuiți și împușcați pentru nimic, după cea mai mare victorie din istoria omenirii?”. Cum e posibil să se vorbească despre zi a libertății când jumătate din Europa, scăpată de amenințarea și năpasta nazismului a căzut într-o robie cel puțin la fel de cumplită, adică în robia comunistă?

Ce frumos e să nu uiți… Am văzut sute de reacții după decizia Curții Constituționale cu privire la ordonanțele date în timpul stării de urgență. Aproape toate erau negative la adresa CCR și privindu-le mi-am adus aminte ce spuneau unii dintre cei care acum înjură și acuză judecătorii Curții Constituționale și anume, că o decizie judecătorească nu se comentează și că orice acuză la adresa unei decizii judecătorești este un atac la adresa justiției. Deci, hotărâți-vă, băieți! Ori așa, ori așa…

Situația de urgență și decizia CCR a adus în prim plan, ca niciodată până acum în ultimii 30 de ani, tema libertății. Până acum libertatea era menționată doar în discursurile de comemorare a Revoluției, prin aule de biblioteci și academii sau cursuri de filosofie. Dar acum, în timpul situației de urgență, tot omul a putut să se gândească măcar o clipă la libertate, în mod practic, direct pe propria piele.

Pe 15 Mai o să pot spune: „Iată, că mă duc!”. Oare toată lumea poate înțelege această vorbă mare, liberă? Ce bine ar fi! De multe ori am auzit când cineva spunea: „Mă duc!”,  i se răspundea imediat: „Pleci, nu te duci!”, pentru că majoritatea văd în această expresie ceva cumplit, de nedorit. Dar, „Mă duc!” nu exprimă o nenorocire ci arată că am o țintă clară. Merg cu o treabă, nu ca să mă aflu în treabă. Am ceva de făcut, ceva serios. E o expresie clară și desăvârșită a libertății. De aceea și Hristos a spus: „Mă duc la Tatăl Meu!”. Chiar și privită doar din punct de vedere eshatologic – în sensul de sfârșire a vieții – această expresie arată tot așa, că am țintă o clară. Mă duc în veșnicie, nu trec în neființă.

Iată că mă duc! Nu trebuie să am la mine declarație pe proprie răspundere. Merg de unul singur!  Nici în spate, nici în față, nici în părți nu văd soldați cu automate.