TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Gorki, „sufletologul”

Pentru că în editorialul de azi o să vorbesc despre un subiect de multe ori ocolit și anume, „Literatura umăr la umăr cu Poliția Politică și Dictatura”, pentru o și mai bună înțelegere a cadrului și contextului, o să încep prin a reda câteva detalii despre opera lui Cehov, mai ales că acesta este foarte apreciat în Târgoviște. Am descoperit aceste detalii în timpul cercetării pe care o fac cu privire la comunism și ar fi păcat ca acestea să nu fie cunoscute. Veți vedea cum hăcuia cenzura comunistă, operele scriitorilor.

Voind să schițeze portretul unei tinere, Cehov a scris următorul catren: „Briza dimineții/Se joacă cu ea/Împrăștiind pe chipul ei/Păru-i mătăsos”. Imediat a intervenit „infailibila” doctrină cu ai ei „specialiști” care a spus: „O asemenea metaforă nu este a unui autor proletar, este prea sentimentală. Un autor sovietic, fidel metodei „realismului socialist”, nu trebuie să se inspire decât din uruitul motoarelor mașinilor și tractoarelor care brăzdează câmpiile colhozurilor, din șuieratul sirenelor uzinelor proletare la foc continuu. Poetul ar fi trebuit să compare, de exemplu, cosițele tinerei cu șinele unui tractor și să-l imite pe un confrate sovietic, care a scris: Lacrimi îi curg din ochi/Lent ca un tractor.” 

Și acum să trecem la personajul principal al prezentei tablete… Azi se împlinesc 91 de ani de când renumitul și strălucitul scriitor rus, Alexei Maximovici Peșkov, cunoscut mai degrabă sub numele de Maxim Gorki, a poposit pe tărâmul Gulagului. Venise să ia câteva repere geografice și peisagistice pentru ca apoi, întors la vila din Moscova pusă la dispoziție de Partid, să scrie o carte în care urma să justifice și glorifice înființarea și „utilitatea” lagărelor comuniste. În 1907 după ce a publicat romanul „Mama”, Gorki dobândise renume internațional și era înconjurat cu laude și aprecieri. La sosirea pe insula Solovețki, cea înțesată cu lagăre în care erau ținuți în special oameni condamnați pentru nimic, Gorki era înconjurat de oameni din conducerea sistemului opresiv, toți drapați în piele. Iată așadar, peisajul de care vă vorbeam la început: Literatura, umăr la umăr cu dictatura…

Raportat la acest peisaj, cazul lui Maxim Gorki este unul care atrage atenția. Odată cu renumele dobândit în urma publicării romanului „Mama”, Gorki începe să se manifeste din ce în ce mai mult. Se opune țarismului, devenind un simpatizant al tezelor revoluționare bolșevice, dar după un timp are o revelație și spune: „Îi urăsc din ce în ce mai mult pe bolșevici. Lenin și Troțki nu au nici cea mai mică idee despre drepturile omului și libertatea individuală. Sunt deja infectați cu otrava puterii.” Se retrage un pic din rândul susținătorilor dar rămâne prin preajmă, căci în iulie 1921, când foametea lovește în plin URSS-ul – așa e în comunism, regimul care cică transformă țara în grânar, prima dată cauzează foamete – lui Gorki i se cere să ceară sprijin umanitar în străinătate. „American Relief Association”, ARA, condusă de viitorul președinte american, Herbert Hoover (1929-1933), este prima organizație caritabilă care se mobilizează. Poporul american se mobilizează și el pentru a ajuta poporul rus decimat de foamete și strâng 6 milioane de dolari. În total, ajutoarele venite din SUA vor însuma 45 de milioane de dolari. Practic, într-o anumită măsură, tânăra Rusie bolșevică a fost salvată de cel mai mare dușman al său, capitalismul american. După ce misiunea este încheiată, Gorki, bolnav de plămâni este „sfătuit” să plece în Italia să se trateze. Cât timp s-a aflat la Capri, Gorki a fost finanțat de Direcția Politică de Stat (GPU) care îi trimitea dolari prin intermediul secretarului său, Piotr Kriukovici. 

Când Stalin a preluat puterea a hotărât că și prin literatură trebuie să se facă propagandă, dar nu avea la dispoziție un scriitor cu nume mare. Cei mai mari scriitori ruși fugiseră din țară sau erau ostili regimului – vezi cazul lui Osip Mandelștam – , de aceea, pentru Stalin, Gorki devenise un recrut special. Așa că s-a dat ordin să se fabrice sute de scrisori și telegrame în numele „oamenilor muncii” care-i scriau lui Gorki să se întoarcă în țară. Aici începe pactul cu diavolul pe care l-a făcut Gorki. Sub scuza penibilă, că un scriitor popular nu poate rezista la astfel de apeluri din partea poporului, Gorki se întoarce. Scuza este penibilă, pentru că Gorki fusese acolo când regimul s-a împământenit, văzuse că înseamnă, foamete, arestări, abuzuri, împușcături. Și mai ales, el era un scriitor strălucit, cu viziune, un intelectual. Nu se poate spune că a fost păcălit. Nu! Pactul pe care l-a făcut Gorki cu regimul criminal comunist, a fost unul în deplină cunoștință de cauză.

La sfârșitul lui 1928, s-a întors în URSS și i se pun la dispoziție cele mai bune condiții plus 3 locuințe. Este răsfățat pentru că fusese adus înapoi, cu treabă. Și Gorki a început să presteze cu vârf și îndesat. Totul a început cu vizita de acum 91 de ani. După această vizită Gorki se transformă în apologetul numărul unu al comunismului. Scriitorul care scrisese emoționata carte „Mama” își pune de acum talentul și penița în slujba regimului comunist. El care a scris, „Mama”, scria acum: „Munca cekiștilor – CEKA(Comisia extraordinară pentru combaterea contrarevoluției) – în lagăre a demonstrat foarte clar umanismul proletariatului.” Auzi, umanismul… El care a scris „Mama”, scria acum: „Dacă una dintre rudele de sânge se dovedește a fi un dușman al poporului, faptul că ți-e rudă nu mai contează. Nu este decât un dușman, pe care nu ai niciun motiv să-l cruți.”

Astfel a devenit scriitorul de renume internațional, Maxim Gorki, lingușitorul șef al regimului comunist din URSS, care s-a lăsat să fie legat cu toată ființa de ideologia comunistă, după cum i-a spus însuși Tătucul Mustăcios unui scriitor care zicea că Teatrul de Artă din Moscova ar merita mai degrabă să se numească „Cehov” și nu „Gorki”:  „N-are importanță, Gorki e un om ambițios. Trebuie legat de partid cu cabluri.” Dacă Stalin i-a citit caracterul, oare nu același lucru ar fi putut să facă și Gorki cu privire la Stalin? Cum de un scriitor așa de mare precum Gorki nu a putut intui tainele scelerate ale lui Stalin?

După cum remarcă Thierry Wolton, Gorki reprezintă imaginea intelectualului care s-a lăsat sedus și cumpărat de regimul comunist, este simbolul capitulării spiritului intelectual în fața tăvălugului totalitar. El, care scrisese „Mama” – insist pe acest amănunt, pentru că apologeții de azi ai lui Gorki fac apel la această carte, ca și cum cartea scuză dimensiunea excremențială a scriiturilor care au urmat. După ce colectivizarea a fost relansată de Stalin și sute de mii de țărani erau care omorâți, care deportați, a scris: „Avem împotriva noastră tot ceea ce i-a trecut timpul, timpul care i-a fost dat de către istorie, iar aceasta ne dă dreptul să ne considerăm mereu în stare de război civil. De unde această concluzie firească: dacă dușmanul – țăranul/culacul – nu se predă, îl nimicim.” Gorki a contribuit la aservirea morală a țării, conchide Wolton.

Gorki, pe cât de mare a fost ca scriitor, pe atât de mare i-a fost căderea după ce a semnat pactul cu diavolul-comunist. Și nu e singurul „inginer de suflete” care s-a înhămat la împământenirea minciunii prin literatură. Precum Gorki au fost mulți în toate cele 26 de țări unde a existat un regim comunist. Numele lor e Legiune!

„Zâmbeam, mândrindu-mă că nu am fost arestat pentru tâlhărie, nici pentru trădare ori dezertare, ci pentru că prin forța perspicacității am intuit tainele scelerate ale lui Stalin”, scria Alexandr Isavievici Soljenițîn – ofițer combatant în Armata Roșie, Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură – la 9 februarie 1945.