„Și-a dat viața cu simplitatea eroismului adevărat, nu pentru a obține apoteoze de vorbe, ci pentru că așa cerea inima, pentru că așa credea sufleteul ei că se împlinește datoria vieții. Aceea care în vitejia ei comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele: ”Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!”, are drept, din clipa aceea, la cinstirea veșnică a unui nume neuitat de camarazi” – Ordinul de zi nr. 1 al Regimentului Lupeni, 23 august 1917.
Mâine ne aducem aminte de jertfa Cătălinei Toderoiu care a căzut pe front, la Mărășești în 1917 pentru apărarea și reîntregirea țării. Faptele Cătălinei sunt uluitoare, nici nu știu asupra cărora să mă opresc sau cu care să încep încercând să îi mărturisesc portretul de luptătoare și de erou. După ce tatăl ei a căzut prizonier, iar doi dintre cei patru frați ai ei au căzut pe front, Cătălina s-a înrolat ca voluntar în armata română pentru a lupta pe front și ajunge să calce pe urmele înaintașilor ei. Prima dată o ia pe urmele tatălui ei, ajungând prizonieră, situație din care scapă prin forțele proprii, apoi pornește din nou pe urmele celor patru frați și luptă din nou pe front, până la lupta supremă – lupta la baionetă – și până la jertfa supremă – moartea pe front.
Prezența Cătălinei, acolo în linia întâia, a influențat decisiv felul în care au luptat ostașii care au văzut-o lângă ei sau în fruntea lor. Pentru ei, Cătălina Toderoiu devenise stindardul, drapelul care îi călăuzea în luptă, iar acel urlet-îndemn: „Înainte, băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine!” a trecut în rezervă întregul comandament al armatei române de la acel moment, adică pentru ostașii care au auzit urletul Cătălinei, nu mai existau regele, regina, generalii, locotenenții și orice alt grad superior, exista doar ea.
La fel, mărturisesc cu tărie că în momentul în care Cătălina a urlat către ostași, cărțile despre „Arta războiului” a lui Sun Tzu și a lui Machiavelli s-au închis singure și tot așa, singure s-au așezat pe raftul din bibliotecă. Urletul Cătălinei a suspendat orice strategie militară, căci strategia ei a fost jertfa pentru țară.
Am tot repetat faptul că eroina de Mărășești a urlat către ostași pentru că acesta este termenul corect și nu poate fi înlocuit de niciun altul și de nimic altceva. Trebuie mărturisit acest lucru! Acolo, pe front, în linia întâia, Cătălina Toderoiu, dacă ar fi strigat către ostași nu ar fi fost auzită. Cum să fi fost auzită când totul era învăluit de răpăit de mitraliere și bubuituri de obuze? De aceea – chiar dacă pentru unii sună ciudat sau poate nepotrivit – trebuie spus că ultimele cuvinte ale eroinei au fost un urlet-îndemn, iar urletul ei de la Mărășești are și va avea ecou în istoria țării noastre până la sfârșitul veacurilor. Nu mă feresc să spun că Ecaterina Teodoroiu a intrat în veșnicie urlând.
Veșnică ei pomenire! Domnul Dumnezeu să o pomenească întru împărăția Sa!
Ion Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.