Se apropie perioada concediilor. Concediul, acea plăcută perioadă de timp în care oamenii vor să își relaxeze mintea și trupul după ce au lucrat 7 – 8 luni. Mie nu îmi place termenul „a munci”, mă duce cu gândul la Canal, la Baia Sprie, la Kolîma. Kolîma… Simt că mă ia cu frig în mijlocul verii când pomenesc această cumplită destinație. Omul, în libertate, lucrează. Doar în dictaturi muncește. Cum spunea un om pățit care a spintecat Dobrogea cu lopata în 49: „Ne-au muncit până cădeam lați!”. A lucra e conform cu firea lucrurilor, după cum a spus regele David în psalmi: „Ieșit-a omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara.”
Înțeleg că dat fiind contextul pandemic de acum, se va pleca mai greu sau poate chiar deloc în concediu. Cine știe? Doar autoritățile știu… De aceea, azi, aș vrea să prezint cum văd eu, cartea și lectura. Ca pe un imens terminal de plecări… Fiecare carte pe care am citit-o a reprezentat și reprezintă pentru mine o nouă călătorie. Sau o revedere… De exemplu, odată la 3 ani, vizitez Sicilia, recitind trilogia lui Mario Puzo: Nașul, Ultimul Don și Omerta. Mă simt ca acasă….
Așadar, dacă în această perioadă se va pleca mai greu în concediu, ar fi bine să mergem la cea mai la îndemână agenție de turism, biblioteca sau librăria și să ne alegem de acolo o destinație. Orice carte reprezintă o destinație. Citind, poți vizita orice loc de pe pământ. De la adâncul Marianelor până la vârful Everestului… Apropo de escaladat munții, sunt fascinat de ce a putut să realizeze Hanibal Barca, Cartaginezul. Îmi pot închipui cât de greu este să escaladezi un munte, dar să escaladezi Munții Alpi cu elefanți, cum a făcut Hanibal când s-a dus să-i dea teroare Romei la ea acasă, asta chiar e ceva fantastic. Vorbeam cu cineva care era în Franța acum câțiva ani. Mi-a spus că urma să urce în Alpi. L-am rugat să îmi aducă două pietre de acolo, să le pun în bibliotecă, lângă cartea cu biografia lui Hanibal. Mi-a adus… Acum, în bibliotecă, am cărți, multe cărți și două pietre din Alpi.
Adâncește-te în lectură, lasă-te purtat de rândurile cărții și vei ajunge negreșit la destinație. Lectura vine și cu avantajul că te poate transpune fix în mijlocul evenimentului, exact în vremea aceea, chiar dacă este vorba despre evenimente care s-au petrecut chiar și în urmă cu mii de ani. Bineînțeles că vizitarea unui muzeu sau a unor vestigii, cetăți sau case memoriale au farmecul lor, dar personal cred că, lectura bate vizita așa cum cartea, întotdeauna bate filmul. De aceea, deși sunt mai mult decât interesat de perioada comunistă a României, nu m-am gândit să merg să văd Fortul 13 Jilava, Gherla, Aiudul, Memorialul de la Sighet sau Cumplita Cameră 4 Spital de la Pitești. După ce am citit „Gherla” de Paul Goma – de două ori am citit-o – sau cele 6 volume ale seriei „Experiențe carcerale în România Comunistă”, simt că am fost și am văzut deja aceste locuri. Citind despre aceste lăcașuri în care s-a vrut exterminarea omului în totalitatea lui, adică trup și suflet, am înțeles de ce Evghenia Ghinzburg spunea în „Destin în bătaia vântului”: „Pe noi nu ne întrista sentința, faptul că am fost deportați pe viață. Ne omora adresa… Siberia…”. Nu mai știu la ce pagină, am citat din memorie…
Pentru o călătorie de neuitat, apelez cu încredere de fiecare dată la bibliotecă sau librărie. În ultimul timp mai des am apelat la librărie. Sunt „maniac” pentru că îmi place să-mi „bag banii” în biblioteca mea. Dar, pentru totdeauna, Biblioteca Județeană din Târgoviște va ocupa un loc special în inima mea. În biblioteca județeană l-am cunoscut pe Alexandr Soljenițîn. S-a lucrat un fel de minune. La „Seara de Carte” cineva a propus spre prezentare și dezbatere romanul lui Soljenițîn: „Pavilionul Canceroșilor”. Eu aveam în bibliotecă acest roman plus teribilul „Arhipelagul Gulag”… Le aveam cu mult înainte de momentul „Seara de Carte”, dar nu mă apropiasem de ele. La școală, la ora de istorie, doamna profesoară nu mi-a spus nimic despre comunism. Doar niște clișee și bine cunoscutul accent pus pe cronologie, încadrarea în secol, memorarea anilor, istoria de tip Vadim Tudor – adică, să turui ani cu nemiluita. Acum, nu contest capacitatea fostului senator, dar de când cu spectacolul pe care l-a făcut de câteva ori la televizor, spunând din memorie ani din diferite perioade istorice și cu privire la multe personaje istorice, s-a răspândit în spațiul public ideea că asta însemnă să cunoști istorie. Să turui ani… Ori asta nu are nicio legătură cu a ști istorie. În schimb, dacă citești, poți învăța istorie, citind îți dai seama ce înseamnă să faci istorie. Nu știu în ce an avut loc bătălia de la Termopile, dar știu că istoria a reținut atitudinea și sacrificiul celor 300 de spartani. Sau, dacă mă iei repede, nu știu, sau trebuie să stau să mă gândesc mult cu privire la date despre Soljenițîn sau „Arhipelagul Gulag”, dar dacă mă întrebi, de ce a scris, sau cum a ajuns să fie publicată cartea, sau alte întâmplări concrete din viața autorului și a cărții, îți pot răspunde oricând. Pentru că am citit. Asta însemnă cititul. Învățare și călătorie…
Acolo, în Biblioteca Județeană, citind „Pavilionul Canceroșilor” pentru „Seara de Carte” am aflat ce a însemnat comunismul în istoria României. Sânge pe lama toporului… Dacă nu era Biblioteca Județeană cu a ei „Seara de Carte”, cine știe dacă ajungeam vreodată să citesc „Arhipelagul Gulag”…
Apelați cu încredere la aceste două „agenții de turism”, biblioteca și librăria. De acolo îți poți lua bilete către orice destinație. Și e all inclusive, găsești orice subiect te interesează. Alege un subiect și trimite-ți mintea în concediu, în călătorie, citind.
ION COSMIN BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.
Facebook
WhatsApp
TikTok
