Tableta de astăzi am scris-o în timp ce mă duceam la Țebea. Am călătorit alături de 3 prieteni, iar la destinație, acolo la Țebea, ne vom uni cu alții și îl vom pomeni și omagia pe cel ce este Avram Iancu. Vă rog, a se sesiza nuanța semnificativă din demersul și lucrarea noastră… Eroii neamului întâi se pomenesc, apoi se omagiază. Bineînțeles, știu, ar veni întrebarea de pe margine, întrebare care de multe ori, atunci când e adresată în scris, este redată în latină: qui prodest această pomenire și omagiere adusă lui Avram Iancu?
Pentru a da un răspuns bun voi răspunde apofatic. Pomenirea și omagiul săvârșite la fiecare 10 septembrie, cu siguranță nu îi folosește lui Avram Iancu. El nu are nevoie de asta, ci noi cei de azi, cei care știm cine a fost și ce a făcut Avram, dar și cei care nu știu și nici nu o să-i intereseze vreodată, avem nevoie de astfel de zile de pomenire și omagiu. Societatea are nevoie de astfel de zile, pentru că doar așa se păstrează linia întâia puternică și de neclintit în bătălia cu memoria, care a început deja și care va deveni și mai crâncenă odată cu trecerea timpului, când minunata lume nouă va deveni accesibilă și la îndemână tuturor. E nevoie ca societatea să îi pomenească pe eroi de dragul ei și al generațiilor viitoare pentru că a venit deja și nu încă vremea în care se spune, se predă ușor, ușor și se prea poate chiar să devină și lege că omul vine de nicăieri și se îndreaptă spre niciunde.
Dacă societatea nu își aduce aminte, prezentul va deveni real, dar nu și adevărat. Așadar, iată qui prodest ziua de pomenire a lui Avram Iancu și a altor eroi: folosește prezentului! Încă odată spun, cinstirea zilei de 10 septembrie, ca o zi de sărbătoare națională, nu îi folosește lui Avram Iancu. Mai ales că Avram Iancu a trecut în Veșnicie ca un om care a trecut dincolo de Zid, nemaifiind interesat de oameni în general și de atenția lor în special. La ora în care eu scriu această tabletă asemenea lui Soljenițîn, din mers, sunt sigur că în spațiul public au fost deja lansate discursuri despre Avram Iancu. Discursuri scrise din timp și ticluite cu grijă… În primul rând și înainte de toate trebuie spus, contrar ideii lansate de Adrian Păunescu, că Avram Iancu nu suntem niciunul, niciodată.
Despre Avram Iancu nimeni nu a scris mai bine și mai actual decât bunul meu prieten, Nicolae Steinhardt: „Îi port lui Avram Iancu admirație, venerație, afecțiune. E, cu adevărat un personaj dramatic, shakesperean. Fraza aceea care-i este atribuită (*La ce bun să ne întâlnim? Un mincinos ca el – împăratul Franz Josef – și un nebun că mine?”) e vrednică de cel mai măreț și mai autentic stil shakesperean. Drama lui Avram Iancu e copleșitoare. Nicio violență la el, niciun strigăt, nici urmă de ură. S-a refugiat în „nebunie” blândă, în demnitate și eleganță și a cântat din fluier. E una dintre figurile cele mai captivante, mai înduioșătoare, mai nobile ale istoriei românilor. Și ce spirit organizator, ca militar diletant genial, ca și – păstrând proporțiile – un alt diletant: Iulius Caesar.”
Ion Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.
Facebook
WhatsApp
TikTok
