TABLETA DE SÂMBĂTĂ – Ion Cosmin BUSUIOC – Actualitatea nu mă inspiră

Ieri am văzut pentru prima dată în acest an, ghiocei. Nu-mi aduc să mai fi văzut ghiocei atât de devreme, încă de la începutul lui februarie. În schimb îmi aduc aminte că autorul binecunoscutului cântec „Vine, vine primăvara”, Nicolae Saxu a fost condamnat pentru nimic în timpul regimului comunist. De anul trecut, de când am aflat despre condamnarea profesorului Saxu, altfel privesc ghioceii. Din punctul meu de vedere, ghioceii nu cresc în mănunchiuri și nici nu sunt culeși sau strânși în buchete, ci în loturi, cum erau strânși în vremea aceea oameni de pe tot cuprinsul țării și judecați pentru nimic. Și ei erau niște ghiocei nevinovați… Când vine primăvara mă gândesc la toți acei oameni care nu au văzut-o cu anii. Așa cum noi avem poezia despre primăvară, lăsată nouă de profesorul Nicolae Saxu, la fel aveau și oamenii aruncați în surghiun, versurile lor despre primăvară. „Siberia, Siberia, tărâm minunat/12 luni pe an, iarnă/Restul e primăvară…”

Mă gândeam zilele trecute dacă nu cumva tabletele mele cad în desuetudine, pentru că în majoritatea dintre  ele scriu cu vârf și îndesat doar despre comunism. Mă gândeam dacă nu cumva ar fi cazul/timpul să încep să scriu mai des și despre altceva, despre Cehov de exemplu. Nu, despre Cehov am scris… În timp ce făceam acest bilanț al tabletelor scrise până acum, mi-am adus aminte de ceea ce a scris bunul meu prieten, Aureliu Steinhardt în „Jurnalul Fericirii”. Din paginile în care el explică modul de a transpune în literatură axioma aritmetică „2 + 2 = 4”, mi-am dat seama că tabletele mele în care scriu despre comunism nu sunt desuete, ci actuale. Ele arată clar că azi, în ciuda concluziei care s-a împământenit și răspândit pe întregul sol fertil al opiniei publice, „oamenii nu sunt tăiați cu fierăstrăul” (Jurnalul Fericirii, p. 68) Din cultura  de azi a opiniei publice, eu personal nu văd ce aș putea culege… Reușesc să culeagă alții, mai buni și mai înzestrați decât mine. Când mă uit în societate, eu nu văd decât o imensă și o continuă ceartă, cu puternice accente de bălăcăreală. Opinia publică e dominată doar de polemică… Sărbătorim „Ziua Unirii de 3 ori” – da, de 3 ori, căci ziua intrării lui Mihai Viteazul în Cetatea Albă (1 noiembrie) este tot o „Zi a Unirii” – dar societatea românească este mai dezbinată ca niciodată, oamenii se ceartă între ei pe orice subiect. Nu-i mai unește decât cearta… Tabloul societății românești de astăzi este unul biblic. România este răstignită, iar în jurul ei predomină vocile care o acuză, o critică, o desconsideră, spun că nu-i frumoasă și civilizată ca alte țări. Toate aceste voci s-au spălat pe mâini și cred că schimbarea, dezvoltarea țării e responsabilitatea exclusivă a Parlamentului, a Guvernului sau a celui care, în urma votului democratic și liber exprimat, ajunge să doarmă în dormitorul conacului de la Cotroceni. Deasupra acestor voci tronează cei care „au aruncat sorții”- Evanghelia după Matei, capitolul 27, versetul 35 – și care își împart voturile, ministerele, primăriile, prefecturile, funcțiile, bugetul, mormanul de bani publici…  Atâta timp cât oamenii cred că schimbarea, dezvoltarea țării vine doar ca urmare a schimbării clasei politice, nu se va schimba, de fapt, nimic. Prin această concluzie doar se continuă lupta de clasă începută în vremea aceea. Apropo de lupta de clasă… În ultimul timp am tot auzit expresia „neo-marxism”. Nu există neo-marxism! Cu privire la marxism totul a fost deja spus și stabilit și cine încearcă să îl aplice și în vremea aceasta, îl aplică fix cum s-a scris în Manifest.  Iar cine crede că există sau poate fi implementată o formă bună de marxism e de-a dreptul hilar. Care mâini pot transforma o eroare în adevăr? Aureliu Steinhardt e și mai clar: „Alt marxism/comunism? Iluzii, prostii! Tot cu aceleași elemente constitutive va lucra. Tot la același rasism social se va ajunge, marxist nu mai puțin decât leninist. Ăsta e, nu altul: răzbunător, mic, împuțit, mahalagesc, pizmaș. Credincios al treimii: ură, bănuială, invidie. Cu gură de țață și ură de slugă.”

Așadar, actualitatea de astăzi nu mă inspiră. Îmi mărturisesc neputința de a aborda subiectele pe care se ceartă opinia publică, azi. Consider că, de cele mai multe ori, mai bine aduc aminte de cei a căror amintire trebuie să fie veșnic prezentă în memoria noastră. De la un om pățit înveți mult mai mult decât de la unul cu experiență. 

Ion  Cosmin BUSUIOC a studiat Teologia și, cum spune, e țăran din Nucet, Vrednicul Satului și… șeful cântăreților.