Lucrurile s-au întâmplat așa: în urmă cu aproape doi ani, la finalul unei ore desfășurate online, Ștefania mi-a spus că urmează să publice un volum de poezii și m-a întrebat dacă am vreo sugestie cu privire la ce ar trebui să apară pe ultima copertă. Fără să am mari așteptări, dar, nu-i așa, elevii trebuie încurajați, am rugat-o să-mi trimită volumul, poate reușesc să scriu câteva cuvinte. N-aș putea compara sentimentul pe care l-am avut începând să-i citesc poeziile decât cu cel care trebuie să-l încerce pe un arheolog/căutător de comori descoperind un artefact despre care toată lumea credea că este pierdut.
Am scris atunci, la finalul puținelor rânduri care au prefațat cartea: „vă invit să deschideți volumul de față pentru a descoperi o poetă ce indubitabil se va alătura, în timp, numelor de referință din poezia românească.” Da, mi-am asumat această judecată de valoare, cu toate riscurile aferente. Și nu-mi retrag cuvintele!
Și îmi mai amintesc că m-am mai întrebat, cu aceeași ocazie, ce ar mai putea determina astăzi, într-o lume în care valoarea este măsurată exclusiv în bani, o tânără, așa cum este Ștefania, să scrie poezie. Cu excepția lui Nichita Stănescu, nu cunosc vreun poet român care să fi reușit să trăiască doar din scris. Despre mimetism cultural nu poate fi vorba: să scrii poezii nu doar că nu mai este la modă, dar este perceput drept veritabil act donquijotesc. Și atunci, care ar putea fi motivația?
Răspunsul la această întrebare l-am primit citindu-i acest al doilea volum. Iar răspunsul este simplu: pentru că nu se poate altfel. În Neantul din oglindă, percepția acută a inadecvării lumii o determină pe Ștefania Pavel să încerce nu o adecvare a eului la lume, ci o adecvare a lumii la sine, privind lumea din insolitele unghiuri ale sensibilității sale lirice și, prin reflecție, în ambele sensuri ale termenului, recreând-o.
Este știut că lumile sfârșesc în neant. Dar se și nasc din neant. Parcurgând acest al doilea volum al Ștefaniei Pavel, veți descoperi un întreg univers liric născut din spaima că nimicul cotidian ar putea, precum în vreun mit primordial, să înghită lumea. Și că una dintre puținele arme pe care le mai avem la dispoziție pentru a ne lupta cu nimicul este chiar ea, poezia.
Cam aceeași a fost nota în care am încheiat Prefața volumului: „Încăpățânându-se să scrie poezie pentru o generație care are tot timpul din lume, dar niciodată timp pentru a citi, poeta face aproape un act de credință. Parcurgând întregul volum, chiar mai mult decât alchimia la care supune limbajul, impresionează tăria cu care Ștefania Pavel crede în infinitele posibilități ale poeziei de a ne salva de la aneantizare, în capacitatea poeziei de a salva lumea.”
*Neantul din oglindă / Ștefania Pavel. – Brașov: Creator, 2022
Daniel TACHE este doctor în filologie, critic, istoric literar și eseist, profesor la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
