Sâmbăta e ziua lor, aici, la Gazeta Dâmboviței… Sunt elevii mei de azi sau de ieri, sensibili, inteligenți, preocupați de învălmășirile timpului pe care îl trăiesc, alături de noi. În ei cred că mai există o speranță și pentru lumea de mâine… ( Ionuț CRISTACHE)
Băi, e liniște. Mi-am pus căștile și ascult Bruce Springsteen, cântă ceva despre un cuțit care-i trece prin suflet și, băi, melodia e tare mișto, dar dacă o traduci în română e lame, așa că am închis. Un șiret mi s-a desfăcut, la naiba, urăsc să mă așez pe marginea drumului și să se holbeze toți la mine atunci când îmi leg șireturile.
Băi, e liniște acum, oamenii trec pe lângă mine și le analizez fețele și nu găsesc nicio fericire, mă rog, am înțeles că nu te poți afișa cu ea oricum, iar cei care se afișează, cică nu o au, de fapt, e doar o proiecție a minții, dar nu eu spun asta, ci ăștia mai mari, cu doctorate și studii.
Băi, am tras aer în piept și mi-am amintit cum Micul Prinț mergea de pe o planetă pe alta, iar în primele secunde era fericit, pentru ca planetele nu erau goale. Apoi era trist când ajungea să vorbească cu stăpânii planetelor și fix așa suntem și noi, îți spun, suntem niște planete pe care le vizităm, unele ne plac, altele nu, pe altele ne facem un culcuș, iar în fața altora închidem ochii, și zburăm trași de niște porumbei fără să știm spre ce planeta ajungem.
Dar, băi, contează că putem alege, că zburăm, că există undeva o planetă numai și numai a noastră, care ne așteaptă, iar lumea nu mai pare chiar atât de urâtă și neliniștită când știi că ai și tu ceva pus deoparte.
Facebook
WhatsApp
TikTok
