TABLETA de MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Teroristul birocrat

Reiau o temă pe care consider că nu o expun destul de „plastic”. Este vorba despre efectele birocrației asupra individului și asupra democrației – dacă aceasta mai există undeva.

            Continui, cu alte cuvinte, articolul dedicat ageamiilor cu ifose. Aceștia și teroriștii birocrați sunt una și aceeași specie. Depinde doar unghiul de vedere sub care îl observi. Pe primul, pe ageamiu, l-am analizat din punct de vedere profesional; ageamiu, cu o componentă dominantă comportamental, având ifose. Acum voi proceda invers, îl voi analiza instituțional, adică din perspectiva „rotiței” pe care acesta o constituie în sistemul birocrat. Așadar, să vedeți ce monstruozitate iese la suprafață!

            Să plecăm de la un caz concret – ipotetic, totuși, ca să nu se ofuscheze și mai tare vreun ageamiu care se regăsește în acest exemplu. Să zicem că vă duceți într-o instituție de stat din țara asta pentru a depune un dosar ca să obțineți nu știu ce. Veți întâlni ageamiul cu ifose neapărat. Obligatoriu. Are forma de duduie care cândva a fost spălătoreasă sau secretară, după care a făcut studii și a ajuns juristă sau șefă de birou. (Îmi cer scuze doamnelor care practică nobila meserie de spălătoreasă sau aceea de secretară, nu despre acestea este vorba aici, dar le puteți și dumneavoastră identifica, căci aveți așa ceva în preajmă!). Așadar, aceste persoane, numite inițial ageamii cu ifose, privite strict din perspectivă instituțională, legală, se numesc teroriști birocrați. Cum și în ce fel, veți vedea imediat. Așadar, mergeți cu dosarul la teroristul birocrat și acesta începe: „Trebuia dosar plic!” Sau, „trebuia dosar cu șină, negru etc.!” Tu îngheți în clipa respectivă, căci știi că dacă din start ai început prost, îți dai seama ce urmează când trece la hârtiile din dosar. Nu ai cum să nu simți că îți fuge pământul de sub picioare și cum începi să transpiri când te gândești ce te așteaptă. Te gândești unde e cea mai apropiată librărie să cumperi coperta dorită. Unde ai lăsat mașina, cum vei merge prin trafic etc. Acel licăr din atitudinea ta va fi sorbit de teroristul birocrat precum un vampir sau un rechin simte o picătură de sânge de la kilometri. În clipa respectivă teroristul are un mini-orgasm. I se umezesc ochii și se citește în ochii lui – daci ai putea vedea, dar nu vezi, că ești deja disperat – o plăcere care e de natură sexuală cumva. Te-a învins! Te are la mână. Te-a distrus din prima. Knock-out! Doar cu coperta! Apoi trece la conținut. Îți spune înainte un „Lăsați, data viitoare să aduceți ce trebuie. Acum vă iert!” Și începe. „Ah, aici nu am cum să vă dau avizul, că nu e ceea ce trebuie!” Tu iei loc, că ți se taie pământul de sub picioare. „Ce anume, doamnă? Ce nu e în regulă!” „Vedeți, titlul, la dumneavoastră scrie „plan”, or e nevoie să scrie „proiecție”, deci modificați asta și apoi reveniți!” Ai genunchii cocă; nu înțelegi de ce e așa, nici nu întrebi, căci poate e o chestie d-aia juridică în care contează unde pui virgula. „Contează mult sensul cuvintelor, ce naiba; noi nu ne jucăm cu astea.” Teroristul e în orgasm total. Ești un gândac în fața lui și acum întreaga ta viață se află în mâinile lui și face ce vrea cu tine. Dacă îi e milă de tine, îți găsește imediat soluția, pe care o avea oricum în minte. Dacă te enervezi sau dacă i se pare că nu meriți mila sa, te strivește complet, dându-te afară din birou și spunându-ți să vii când ai totul în ordine. „Dar, vă rog, uitați-vă și pe restul, că poate mai am probleme și să le refac pe toate.” Teroristul birocrat îți va răspunde negreșit: „Nu am timp, domn’e, vii cu asta refăcută data viitoare și continuăm”. Tu știi că asta înseamnă că vrea să treacă la nivelul de „bătaie de joc”. Știi clar că urmează cel puțin zece drumuri. Asta dacă nu îl enervezi complet și aplică regulamentul în care ți se spune că primești răspuns în 30 de zile. Deci, ieși și te duci să modifici cuvântul ăla nenorocit pe care l-ai mai văzut pe alt document, dar acolo nu se potrivește cu ce e aici. Te întorci. „Ați văzut că se poate. Ați luat și dosar, ați modificat și cuvântul. Bravo! Și vă mai văietați că suntem noi sufocați de treabă și nu avem timp de dumneavoastră. Dacă le aduceți în ordine, noi nu avem nimic cu nimeni. Doar ne facem meseria!” Când auzi asta, te bucuri dar îți aduci și aminte de marele Kafka. Acest individ a fost pur și simplu terorizat de funcționarul birocrat. De fapt, opera lui descrie sufletele moarte ale funcționarilor abrutizați și efectele pe care aceștia le pot lăsa pe sufletele semenilor săi. Dar să revenim. Acum teroristul birocrat intră în măduva și esența problemei. Controlează și verifică serii, ștampile, semnături, concordanțe dintre original și copie legalizată etc. Deodată se lasă pe spate și spune: „Îmi pare rău, nu am cum să vă dau avizul! E imposibil!” „De ce? spui tu transpirat.” Teroristul e de-a dreptul în extaz. Și-a meritat ziua. Ai atins pragul imposibilului și te-a prins. Gata! Coperta ca-coperta, cum ar spune bancul, dar asta e gravă! „Dumneata nu ai asta și Regulamentul nu poate să accepte ce ai dumneata.” Pleci din nou. Începi să suni la avocați, la alți juriști, la alte birouri. Disperat pentru că nu știi de unde să începi. Cum rezolvi problema? Afli de la niște binevoitori că nu e chiar așa de grav, pentru că legea nu prevede chestiunea în cauză și că tu nu pici sub incidența legii a ceea ce teroristul tocmai ți-a spus. Răsufli ușurat și te întorci chiar cu dovada în mâini. „Uitați, doamnă, că legea spune că nu e cazul!” Teroristul te privește ca Ahmed the Killer că îndrăznești să îi dai lecții într-ale jurisprudenței. „Asta înseamnă război, da?!” „Adică eu am fost om cu tine și ți-am arătat ce să faci, iar acum vii cu șarfe d-astea la mine? Adică mă înveți pe mine meserie? Păi, câți ca tine nu am mâncat eu pe pâine, crezi că mă intimidezi pe mine?” Și începe Marea Ofuscare! De aici încolo trebuie să te aștepți la un adevărat război. Nivelul trei! Se deschide Cutia Pandorei. Asta arată cam așa:

            „Dumneata ai citit regulamentul?” – ți-o spune cu voce groasă, gravă, superioară ca din norii Olimpului. Te măsoară cu scârbă, ca și cum a văzut un gândac ordinar. „Nu e nevoie, căci legea bate orice regulament! Legea e superioară oricărui regulament interior, nu poate să contravină unei legi. Știți, e de anul I la facultatea de Drept chestia asta.” „Dumneata ai citit regulamentul?” îți răspunde cu voce calmă și gravă, ca și cum nu a auzit ce mizerie ai putut să spui. Încerci să mai explici puțin din puținul pe care îl știi. Imperturbabil, teroristul respectiv îți va da câteva inepții de genul: „Nu mă interesează pe cine ai consultat dumneata să îți spună astea, oricum, câți juriști consulți, tot atâtea păreri vei avea. Eu nu încalc regulamentul. Dacă ai o problemă, dă instituția în judecată!” Asta e soluția! Iată, ți-o dă chiar teroristul, tot cu o sclipire superioară în ochi, ca de orgasm de-a dreptul dionisiac. Aici să te văd! Cine are curajul să înceapă un proces în România? Cine are bani de avocat? De timbru? Cine are răbdare să meargă cu lunile și anii prin tribunale, când tu ai nevoie ieri de avizul ăla nenorocit? Încerci să o dregi cu binișorul: „Haideți să fim rezonabili, doamnă!” „Ce? Eu sunt rezonabilă, dumneata ridici vocea și te enervezi! Nu cu mine trebuie să te cerți, ci cu instituția, căci eu sunt obligată să respect acest regulament. Pe mine mă trage la răspundere dacă nu respect regulamentul, nu legea!” Adică, mai pe scurt, să ne imaginăm că un tâmpit chiar dă în judecată, măcar de principiu, instituția, pentru ca aceasta să aplice legea și să modifice regulamentul care nu adaugă tâmpenii la lege. În sala de judecată vine teroristul birocrat. Acesta, inevitabil spune: „Nu pot fi tras la răspundere pentru că eu aplic regulamentul! Pot fi dat și afară dacă nu fac asta!” Să zicem că avem de-a face cu un avocat isteț, foarte isteț, care se gândește la dreptate și nu la justiție. Acesta ar spune: „Adică, vreți să spuneți că același lucru se poate aplica și la Procesul de la Nuernberg. Un criminal dintr-aceia respecta cu strictețe un regulament, iar dacă nu făcea asta, era chiar dat afară sau, mai rău, omorât. Și dumneata la fel. Prin analogie, un nazist sau un bolșevic care călca cu bocancul pe cap până îi ieșeau unui deținut creierii pe nas, aplica un regulament. Că doar asta au spus toți atunci.” „Nu e același lucru. Eu nu am omorât pe nimeni!” Teroristul este chiar mândru de această constatare. Se simte om. Știe că merge la biserică și ține și post. Are copiii mari și le-a făcut un rost cu truda zilelor pierdute cu toți proștii și cârcotașii care s-au perindat prin acel birou nenorocit și pe care a încercat din inimă să îi ajute. Mereu să îi ajute pe acești ingrați împuțiți și nerecunoscători! Are conștiința curată, curată! Nu contează bătaia de joc, nu contează dreptatea, nu contează legea. Regulamentul e cel care contează, sau norma după care el se ghidează. Dacă asta spune că trebuie să vii peste șase luni, atunci vii peste șase luni, ce mă interesează pe mine că tu mai ai de trăit două săptămâni?!

            Acum, ia gândiți-vă! Oare chiar absurdă ar fi comparația cu Nuernberg-ul? Oare nu e același lucru și în sensul că teroristul nostru, ageamiu cu ifose și ofuscat, oricând îl poți vedea la poarta camerei de gazare? Oare chinul pe care ți-l aplică, absurd și irațional, dormind seara pe minunata lui pernă cu satin, având conștiința împăcată și capul plin de dopamină, oxitocină și alți hormoni ai plăcerii pe care i-a produs de-a lungul zilei pe seama ta, neavând în niciun caz nevoie de defulări sexuale cu un soț blazat și terorizat și el, căci doza de plăcere „intelectuală” o depășește pe asta de jos, corporal-murdară-sexuală-freudiană, ia gândiți-vă, chinul ăsta pe care ți-l aplică nu este el din categoria crimei ordinare cu Zyklon B? Chiar e exagerată comparația? În timp ce teroristul înmagazina hormoni ai plăcerii care i se vedeau în pupilele dilatate când te umilea și te strivea ca pe un gândac ce ești, tu acumulai nervi și toxine care sunt incompatibile cu viața! Te gândești deja că un cancer te va podidi într-o zi numai după cât de multe ai acumulat astăzi. Despre ce fel de crimă vorbim aici? Despre una cu zykron B care te ucidea în 20 de minute, dacă aveai ghinion? Sau despre teroristul birocrat care te ucide lent, în luni de zile sau ani de zile, trăind o groază fără de sfârșit de fiecare dată când intrai într-un birou plin de astfel de teroriști? Pe ăia mai sensibili îi elimină darwinismul acesta birocrat în câțiva ani. Șeful de lagăr e doar unul: teroristul birocrat, ageamiu cu ifose! Am văzut și persoane care rămân impasibile în fața acestor teroriști. Pur și simplu nu se lasă intimidați. Au practicat mersul la ghișeu cu dosare cu șină și fără șină, așa cum dorea teroristul, până când acesta s-a plictisit și acum le pune ștampila de avizare mecanic, blazat și fără chef de viață. Când dă peste un pifan care se încumetă să ducă el dosarul la ghișeu, abia atunci iese cobra din scorbură. Învie pur și simplu. Ăștia care au trecut testul darwinismului birocratic devin în timp și ei niște teroriști. Fără strop de empatie, chiar încearcă să îți explice că e „inutil să te enervezi. Sunt doar niște hârtii”. Atunci simți că ai de-a face cu o boală inumană. Una care s-a răspândit. Un zombi este, metaforic vorbind, acest personaj. Poate că de aceea a proliferat atât de mult cinematografia dedicată acestui subiect. Oameni lipsiți de empatie, de gândire, de sentimente. Doar extrem de violenți, hrăpăreți și cu o poftă de iad de a mușca din aproape. Chiar nu vedeți asemănările între aceștia și teroriștii birocrați, ageamii și ofuscați? Dimensiunile sunt pur apocaliptice!