Tableta de miercuri: Pompiliu Alexandru – Știință vs Religie – o imensă pseudoproblemă

    Urmăresc de ceva vreme o ficțiune socială în formare. În spațiul social se conturează idei năstrușnice cu privire la știință sau religie în general. În linii mari, aceste idei s-ar concentra pe următoarele direcții:

• Știința constituie aspectul „pozitiv” cultural, cel care ne aduce progres tehnologic și de înțelegere adevărată a Universului;
• Religia constituie aspectul „negativ” cultural, cel care blochează evoluția umană, păstrând-o în zona superstițiilor și a devianțelor care decurg din diferitele fanatisme;
• Știința (sau oamenii de știință) au fost persecutați în istorie, iar frâna sa a constituit-o în principal religia;
• Religia oferă singura rețetă de salvare a zilelor noastre, prin sfinții săi sau prin scrierile sale sacre. Apoi urmează o suită de „rețete” neexplicate prin care să „te mântuiești”, „să scapi de dureri”, „să nu mai suferi”, „să te vindeci de cancer”. În centrul acestui rețetar stă rugăciunea (pe care mai nimeni nu o explică în afara unui limbaj de lemn sau folosind formule standard).
• Știința este cea care trebuie să ne „vindece” de Dumnezeu și de orice credință în transcendență. Ea trebuie să te convingă să crezi în Rațiune. Natura/Universul sunt explicabile în totalitate cu ajutorul rațiunii. Ceea ce ne este necunoscut astăzi nu reprezintă decât o situație provizorie, căci mâine va fi dezvelit acest necunoscut. 

Avem și sofisme interesante care iau naștere din această punere în oglindă a ideilor de mai sus. De exemplu, circulă imagini în care avem următoarele: în prima „parte” a ei se află un astronaut ieșit în afara unui modul spațial, iar în cea de-a doua „parte” niște bătrâni care merg în genunchi la un pelerinaj. Textul este edificator: „Asta este diferența dintre știință și religie! Știința ne conduce spre evoluție, religia spre prostire!” Are rost să descompunem sofismul? Se putea alege și imaginea unei bombe atomice și a unui preot care îngrijește sute de copii. Cum ar mai fi arătat textul respectiv? „Știința te omoară rapid și eficient, religia are grijă de oamenii săraci!”? Aceste cupluri definesc ficțiunile care iau naștere. 

    Mai mult, trebuie să faci parte dintr-o tabără sau alta! În ambele… ești suspect. Trebuie să crezi fie în Dumnezeu, fie în Rațiune. Trecem repede peste acest aspect că în ambele cazuri trebuie să… crezi. Ambele se bazează pe un act de credință. Nu este același lucru, spun oamenii de știință. Nu este vorba despre aceeași „credință”. Oare? Să luăm un exemplu:

    Există o carte (și un documentar), a lui Stephen Meyer – Signature in the cell. DNA evidence for intelligent design. Dacă doriți varianta „în diagonală”, popularizată, urmăriți documentarul Inteligența nu este permisă (https://www.filmedocumentare.com/inteligenta-interzisa/?fbclid=IwAR15A4_QgQEhPLFlqzUsw1sC9kHiQQ73X2s7buwhMunQvTrodLWX905osT8), care reia unele idei ale cărții menționate. 

    Astfel, există o nouă religie în lume, este cea a… Științei. Conflictul este, după cum spunea Malraux, între religii diferite. Unde este adevărul la el acasă? În Știință! Numai aici poți dovedi realitatea unei legi fizice. Unde se află soluția la problemele umanității? În Știință! Numai aici poți să ai acces la o tehnologie care prelungește viața, vindecă, îți aduce bunăstare etc. Ce se află în spatele lucrurilor? Legile! Ele determină totul în acest univers! În ele nu ai cum să nu crezi. Mai mult, la credința aceasta se adaugă acum chiar cunoștința! Nu mai este nevoie să crezi, căci acum știi! În acest sens spun oamenii de știință (unii) că există o diferență între credințe. Credința din cadrul științei ar fi de ordin secund. Nu pe ea se pune accentul. „Dumnezeul” științei, Rațiunea, nu îți mai cere să crezi, așa cum face Dumnezeul religiei. Vedeți câtă deschidere? Rezultatul? 

    Rezultatul este următorul (intrăm în exemplu): În biologie vorbim despre legi ale vieții. Darwinismul este la putere. Nu prea poți fi un biolog astăzi fără să nu aderi la „doctrina” darwinistă. Dacă pui întrebările: cum a luat naștere viața? Cum a luat naștere prima celulă?, atunci te poți confrunta cu un obstacol care are totuși soluții. Soluția unanim acceptată? Legile… hazardului! Dacă pe vremea lui Darwin o celulă era considerată „cea mai simplă unitate a vieții”, astăzi, o celulă are complexitatea „unei galaxii”. Este logic în aceste condiții să repui aceste întrebări. Hazardul, cu tot cu probabilistica matematică, nu au cum să dea câștig de cauză acestei soluții. Ipoteza existenței unei Inteligențe care să fi ordonat primele organisme este cu mult mai plauzibilă decât acest hazard! Biologii sau cercetătorii care aderă la această ipoteză încearcă să o introducă în calculele lor, operează cu ea și explică viul cu ajutorul Intelligent design-ului, dar se găsesc în postura unui Giordano Bruno de acum câteva secole. Nu, nu sunt arși pe rug, căci astăzi este inutilă această barbarie – încă o evoluție – este mult mai comod să-l elimini din tagmă pe acest gânditor. Și avem o seamă de persoane care sunt în felul acesta eliminate din sistem. De ce? Pentru că îndrăznesc să pună la îndoială darwinismul. Pentru că aduc în discuție această Inteligență, acest Arhitect, care prea seamănă la nume/idee cu Dumnezeu. Adică o inteligență superioară se află la baza cauzelor apariției lumii vii! Periculos gând. În acest ritm vom ajunge să observăm că acele constante ale fizicii își vor găsi rațiunea tot în asemenea soluții care presupun o astfel de Inteligență. De ce Universul a ales cutare valoare a constantei x și nu cutare alta? Acestea sunt gânduri periculoase considerate în sânul „Bisericii” Științei. Exact ca acum câteva secole când același lucru se petrecea, dar venind dinspre tabăra adversă. Să nu uităm cu câtă greutate s-au impus unele teorii științifice în cadrul acestei noi biserici științifice! Știința „oficială” a respins și respinge în continuare teoriile care ar conduce la o revizuire radicală a celor vechi. Există un fel de rezistență în sânul științei, cu toate că încurajează tocmai gândirea liberă. Cum adică, am muncit degeaba până acum? Cât au pătimit Newton, Leibniz, Einstein și mulți alții? Neînțeleși de confrații lor, au fost considerați mai degrabă mistici decât oameni de știință. Când nu au mai putut fi contestați, au fost, în sfârșit, acceptați. Iar de aici până la a deveni „biblie” cuvântul lor nu a mai fost decât un pas. Însuși Darwin a fost ironizat – nu atât de tare de cei care veneau dinspre religie – cât de confrații săi, oameni de știință. Așadar, astăzi avem această ficțiune a ruperii dintre cele două mari domenii culturale. Sunt văzute ca excluzând-se! Cele câteva voci care anunță falsitatea acestui mod de a gândi sunt fie rare, fie nebăgate în seamă, iar dacă vin din partea unor oameni de știință, care prin modul lor de a gândi au ajuns să acorde un credit acestei Inteligențe/Dumnezeu, sunt eliminați prin exilare! Cei mai mulți preferă să le practice separat. Nu amestecați religia cu știința! Nu ar fi oare de regândit și, mai ales, de repus în acțiune tocmai contrariul? Așezându-se la aceeași masă, s-ar putea ca discuțiile să găsească soluții mult mai profitabile pentru omenire decât să persiste în sofisme și false problematizări!