TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Știință versus știință

V-ați gândit vreodată că știința ar putea deveni într-o zi atât de dogmatică încât să-și devină sieși dușman? În istoria ei, sau în cheie epistemologică, lucrurile au stat cam așa: în Antichitate erau denumite „științe” acele discipline care astăzi ar stârni uimirea. Este vorba despre retorică, poetică, gramatică, astronomie. Dintre acestea, doar astronomia este astăzi o știință în adevăratul sens al cuvântului. Observați că matematica nici măcar nu făcea parte dintre științe. Aceasta era un instrument pentru a lucra în cadrul celorlalte (organon). Filosofia a venit ca o sumă a acestora, deplasând accentul pe o componentă pe care am numi-o spirituală. Iubitorul de înțelepciune – care nu este totuna cu înțeleptul – alege o cale spre înțelepciune, iar calea aceasta privește o ordonare a vieții, în special a vieții interioare. Religia, în paralel cu filosofia și chiar înaintea acesteia, nu a fost considerată o știință în sensul nostru de astăzi, deși a avut multe tendințe în a se prezenta astfel. Ceea ce este de reținut este faptul că nici filosofia, nici științele Antichității, enumerate mai sus, plus încă altele câteva, și nici religia, nu au intrat în conflict decât în momentul în care se vorbea despre o putere pe care aceste direcții le-ar fi căpătat. Religia a devenit extrem de vocală atunci când a dobândit o putere, de aici dogmatismul său dus uneori la extrem. Această putere a religiei – sub forma sa socială instituționalizată, adică sub o „Biserică” – a fost posibilă prin unirea ei cu politica. Foarte mulți teologi de astăzi subliniază acest impact al sfinților care s-au comportat ca adevărați oameni politici. Biserica a devenit o putere care, prin natura ei, dorește să domine. Iar dominanța s-a răsfrânt asupra științelor vremii, științe incipiente, care treceau spre „forma” experimentală, care constituie condiția primă a înfățișării unei științe exacte astăzi. În acest sens avem în istorie un Giordano Bruno, Galilei și alții care fie au murit arși pe rug, fie au fost puși să-și ardă lucrările. Din acest „conflict” știința a ieșit, totuși, la lumină. Și a căpătat, în timp, până în zilele noastre, o putere care să o contracareze pe cea a Bisericii. Și acum ea, la rândul ei, abuzează de această putere, căci este în natura puterii să aibă tendința abuzului. De aceea vedem că există o perioadă pozitivistă care respinge până la eliminarea din istorie a tuturor „științelor” non-experimentale, dintre care teologia/religia ocupă un loc de frunte. Astăzi asistăm la un fel de inchiziție a științei îndreptată spre orice formă de religiozitate. De aici formulele de genul „religia este opiul națiunilor”, „frâna în calea dezvoltării și progresului” etc. Filosofia s-a adaptat de minune acestui tăvălug, care o luase inițial în vizor și pe ea. S-a adunat într-un colț și a spus că rolul său este doar acela analitic – adică să facă o investigație amănunțită a manifestărilor fenomenale sociale și de limbaj în primul rând. Sau, ea s-a mai retras pe terenul arid al logicii, ca disciplină a sa care s-a identificat în zilele noastre chiar cu matematica. Dar științele exacte – care de astă dată sunt fizica, chimia, biologia – ocupă locul de top al ierarhiei științelor (având totuși matematica pusă pe un piedestal aparte, și ca regină, dar și ca general în retragere, căci prea s-a îndepărtat de fenomenele observabile și experimentabile) încep să nu mai aibă inamici puternici. Dacă religia a fost în primul rând cuplată cu politica, știința exactă a zilelor noastre este direct cuplată (în primul rând) cu economia. Din acest contact ies scânteile tridentului puterii sale. În orice moment poate spulbera orice și pe oricine. Și vedem clar astăzi că așa stau lucrurile. Există o știință autentică în tot și toate. Tot ce iese de aici este fie artă – și acceptată așa, ca divertisment, fie teorie a conspirației, imaginație deșănțată sau pierdere de vreme.

Ajunsă în acest punct, știința pare să nu mai aibă cu cine să se războiască. Așa că a început un război cu sine. Scepticismul ei caracteristic s-a transformat într-un dogmatism ciudat, dictat fie de factorul economic, fie de o regulă stranie a „pertinentului”; adică își caută voci din interior care să-i dicteze limitele. Iar limite care cândva erau strict fixate, se deplasează de la o zi la alta spre tărâmuri cât mai imaginare. Știința începe să se apropie de teologie și de filosofie/poezie mai mult decât s-ar aștepta. Vocile care să meargă în aceeași direcție, așa cum se întâmpla în orice curs corect al istoriei sale, par a se multiplica și a suna disonant, exact ca filosofii care se ceartă în agora. V-ați fi imaginat vreodată că se poate vorbi la modul serios, adică științific, despre următoarele subiecte?: există multiversuri descrise cu un aparat matematic acurat; există civilizații extraterestre peste tot în galaxie și univers (asta deși până ieri subiectul extratereștrilor era motiv de excomunicare pentru orice om de știință autentic, deci, astăzi au schimbat macazul și a devenit subiectul unul serios); există materie neagră și are o proprie fizică ce rupe toate legile pe care le cunoaștem; nu există materie neagră, ci există o altă energie care se supune unor legi care nu sunt valabile în sistemul solar; fizicienii au oprit lumina și au reușit în felul acesta să modifice materia; s-a realizat teleportarea particulelor pe distanțe lungi; există o lume paralelă temporal și controlul acesteia duce la modificarea viitorului în lumea noastră; s-ar părea că universul nostru nu a luat naștere din nimic; există ființe care pot viețui – în sensul nostru de „viețuire” – dar care nu au la bază carbonul, ci alte elemente; nu poate exista un vaccin construit pentru retro-virusuri; poate exista un astfel de vaccin; homeopatia este o farsă; homeopatia nu este o farsă; medicina alopată predată în țările civilizate nu ia în calcul decât diagnosticarea și tratamentul, dar habar nu are despre omul sănătos și prevenție etc. Toate acestea expuse mai sus sunt titluri sau subiecte dezbătute în reviste serioase de știință a zilelor noastre. Astea sunt adunate de mine doar în ultima lună. Așadar, ce fel de știință este aceasta? Să îmi aleg eu demonstrația care îmi convine cu privire la limitele universului? Am pe masă o demonstrație impecabilă că universul este octogonal, apoi alta care arată că se desface continuu prin crearea de spațiu uniform, iar o alta care demonstrează că este limitat. Toate aparțin științelor exacte, nicidecum filosofiei! Ce este asta? Poate că nu vă sperie acest lucru. Dar un alt aspect se pare că vă pune în încurcătură. Este subiectul fierbinte cu privire la vaccinarea asta și la acest virus ciudat pe care îl inhalăm. Am văzut documentare extrem de serioase, cu specialiști recunoscuți în lume care desființează atât vaccinul – care nu ar fi un vaccin de încredere etc. – cât și tratamentele (protocoalele utilizate în mod abuziv și după cum dictează interesele financiare). Pe de altă parte, vin specialiști care au inventat acest vaccin care are eficiență maximă. Ca profan, ce faci? Te informezi! Dacă alegi o tabără, cei din tabăra opusă îți vor cere să… „te informezi”. Probabil până când pricepi că e ca ei. Apoi îți sar în cap ceilalți, care îți cer din nou să te informezi. Știința se calcă în picioare pe sine? Asistăm la o revoluție? La un moment de cotitură? Spre ce o vom coti?