TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Știința ca religie

    Spune G. Agamben (Epidemia ca politică) un lucru extrem de puternic: știința este o religie! Cei mai mulți oameni – raționali, civilizați și contemporani, puternic ancorați în realitate – vor considera această propoziție ca fiind abominabilă. Cum să fie știința o religie? Știința a fost încă de la începuturile sale „ceva opus religiei”! Nu discutăm aici că această formulă este chiar ea un clișeu, lipsită de consistență și complet falsă. Se invocă de obicei crimele împotriva unor oameni de știință (G. Bruno este cel mai cunoscu caz/accident) ca fiind crime ale bisericii, deci ale religiei creștine. Sub Inchiziție. Se uită că imaginea Inchiziției este în cea mai mare parte transformată în imaginea unui Leviatan de către protestanți. Cele câteva sute de mii de morți (parcă în jurul lui 200 000 în câteva decenii) nici nu suportă comparație cu milioanele de crime produse în numele ateismului militant comunist! Apoi, se tace complet când se vorbește de numărul imens de „oameni de știință” – în sensul galilean al termenului – care s-au format și au performat în sânul religiei creștine. Este și logic, deoarece în mânăstiri se putea studia și puteai să ai curiozitatea adecvată pentru a o pune la treabă în mod riguros. Dar despre asta se vorbește mai puțin. În fine, subiectul este „știința ca religie”. Ce ar mai fi asta? Cum am putea să gândim așa ceva? Religia presupune o Divinitate! Unde vedeți divinitate în știință? Aici, în cea din urmă, avem experiență, date măsurabile și verificabile, legi raționale și matematice, explicații logice, raționale! Religia include iraționalul, minunea, adică evenimentul nerepetitiv și neexperimentabil ca atare, nu poți verifica existența sau non-existența lui Dumnezeu, adică ai obiectul absent, căci nu îl poți vedea experimentabil în manifestarea sa fenomenală. Deci, logic, cele două se exclud. Oare? Cum de îndrăznește acest filosof italian să spună așa ceva? 

    El spune că Occidentul a creat trei religii: creștinismul, capitalismul și știința. Să vedem cum și în ce sens! Termenul „religie” vine din latină. Sunt mai mulți termeni care sunt considerați a sta la baza sensului actual: relegere – recitire, relecturare; religare – relegare, a lega din nou. Oricare dintre origini trimite de fapt la o refacere a unui sens, repunere în ordine a unei legături (cu divinitatea în principiu, divinitate „dispărută” sau „retrasă” din lume cu care avem tendința naturală de a ne re-uni). Mitul Paradisului pierdut trimite în acest sens la ideea de religie. Așadar, homo religiosus al lui M. Eliade se definește pe sine a fi cel care recitește sau redă sens unei legături pe care o avea cu Dumnezeu. Așa vede el lumea, prin prisma acestei relecturi! Este lumea logicii credinței, cea care construiește – imaginar sau rațional – adevăruri – etice sau pragmatice – apte să dirijeze ordinea activităților umane. Se stabilește o legătură cu Dumnezeu prin acțiunile oamenilor/credincioșilor. Pe această linie o putem înțelege, căci pare a fi sensul „natural” în joc. Dar cum a devenit capitalismul o religie? În același fel, al relecturii și relegării de un „ceva” abstract, transcendent individului. Este vorba despre bani/profit/bogăție. Se și spune… „el crede doar în religia banului!” „sau Banii sunt dumnezeul lui X” etc. Omul, în Modernitate, după încheierea logicii feudale, a inventat – sub domnia protestantă, cum spune M. Weber – capitalismul. Munca este văzută de protestant a fi valoarea supremă prin care putem să fim plăcuți în ochii lui Dumnezeu după alungarea din Paradis. Mântuirea o obții prin muncă, prin munca ascetică. Banii pe care îi obții prin muncă sunt un „rod” care nu trebuie irosit pe plăceri deșarte, ci investit cu chiverniseală, pentru a face lumea mai bună. Dar, această nouă legătură care s-a stabilit cu Dumnezeu, prin muncă asiduă, ajunge să capete și valențe mai puțin plăcute. Munca abrutizantă, munca fanatică a zilelor noastre (atrage atenția în acest sens H. Arendt) îndepărtează pe om de ideea de Dumnezeu și chiar de valorile etice. Religia banului devine un ochi al dracului; se alunecă spre Iad foarte ușor. Dar această terminologie este tot una religioasă/teologică. De fapt, dacă dorim să vorbim pe limba capitalismului, trebuie să ne exersăm în lectura economică, să facem legături mentale, logice cu Zeul Muncă-Bani, adică să îl înțelegem bine și să îi vedem veleitățile astfel. Marx, un mare teoretician al economiei, și un mare critic al acestei religii capitaliste, a reușit să scoată la suprafață grozăviile sale și fețele hâde ale primei religii umane care a înlocuit pe Dumnezeu cu o entitate abstractă, artificială, creatură pură umană. Marx mai are „meritul” extraordinar că, făcând această critică, propune el însuși o „îmbunătățire” a acestei religii. Și, astfel, capitalismul a fost înlocuit cu o altă religie, și mai puternică și mai hidoasă: comunismul. Comunismul este imaginea îmbunătățită, soluția ideală la capitalism. 

    Dar știința? Cum putem spune că știința este o religie? Ce relecturăm și ce fir legăm aici? „Dumnezeu a murit” spune Nietsche, iar vorba asta este scoasă din context atât de puternic că în mentalul social s-a propagat ca o explozie. Mesajul autentic seamănă mai mult cu: Dumnezeu a murit pentru această lume; lumea aceasta l-a ucis pe Dumnezeu. Dacă Dumnezeu a murit pentru această lume, iar cum omenirea nu poate trăi fără un Dumnezeu, cu ce l-a înlocuit? Experimentul capitalismului/comunismului a fost unul complet nefericit. Revenirea la Dumnezeu „îi pute” acestei lumi. Deci? Rațiunea este noul Dumnezeu. „Eu nu cred în Dumnezeu, eu cred în Rațiune!” Auziți des această propoziție. Iraționalul, necunoscutul provoacă o frică incredibilă noului om, mai mare decât intemperiile sau pericolele naturii. Rațiunea este caldă, clară, implacabilă, luminoasă. Teologia nouă se numește tehnologie. Și ce creație minunată are omul în fața sa! Nu s-a pierdut mare lucru, în opinia omului nou, renunțând la Dumnezeu și teologie. Repede au putut fi înlocuite cu obiectul tehnic și formula matematică ce poate fi aplicată peste tot. De aici până la a modifica mediul, a-l transforma după chipul și asemănarea omului sau a imaginației sale nu a fost decât un pas. Iată, deci, cum am ajuns într-o nouă religie. Acum putem să ne prelungim viața dacă descoperim legea și formula care să spargă limitele naturii. Acum putem să ne mutăm și pe altă planetă sau în alt sistem solar, dacă reușim să dezvoltăm tehnologia destul de mult pentru a pleca de aici. Acum putem să ne modificăm și genele, dacă dorim. Bolile pot să dispară doar cu o mică înțepătură etc. Minunile tehnice sunt infinite! Cum să îndrăznești să nu crezi în știință? Cum să îndrăznești să te opui acesteia? Să spui că are limite? Că trebuie să aibă limite? Ei, poți să spui, ce, te ascultă cineva? Se opresc din a experimenta până la a ne aneantiza? Accidente! Bombele sunt niște invenții minunate puse în mâna unor oameni răi – de obicei fanatici religioși, deci dușmanul noii religii este o altă religie, așa cum Baal este un idol, dușman al lui Yahve! Poți să spui că nu vrei să mai crezi în zeul Rațiune? Vei fi luat în râs și ți se va arăta orașul și lumea care merge pe stradă… cum poți să negi aceste existențe și aceste beneficii absolute ale acestei religii? Suntem legați de noi înșine, de condiția superioară de om! Îndrăzniți să spuneți că va exista mereu mai mult necunoscut decât cunoscut în fața Rațiunii care defrișează zilnic în întuneric? Înseamnă că nu înțelegeți cum funcționează știința și sunteți primitivi, reduși, limitați! Nu sunteți adepți ai acestei religii minunate… Să vedeți cum arată fanaticii de aici… Știința și fanatism nu prea au punct comun. Oare? Ia, priviți mai atent, chiar nu îi vedeți pe fanaticii noii religii care râd de cei care nu sunt ca ei?