Titlul s-ar traduce prin „Statul capturant”, adică cel care pune mâna în mod agresiv și fără scrupule pe individ sau pe diferite libertăți ale acestuia. Această denumire m-am gândit să o dau statului în general plecând de la un film pe care îl urmăresc de câteva săptămâni. Este vorba despre un film serial – The Capture – deși acest titlu s-ar referi mai mult la captura de imagine, cea pe care aparatul de fotografiat o face. Deci, se referă de astă dată la imagine și cultul său în societatea contemporană. Totuși, filmul însuși ne duce din nou spre ideea statului capturant, cu ajutorul imaginii.
Problema ar fi următoarea: cum ar putea statul să devină extrem de puternic și să își elimine adversarii sau persoanele indezirabile cu ajutorul manipulării imaginilor video, chiar a manipulării imaginilor televizate? Subproblema este una filosofică: imaginea ca document sau mărturie incontestabilă. Este imaginea fotografică sau imaginea obținută tehnologic – nu cea creată artistic, pictural – o dovadă a realității pure? Societatea contemporană se închină la Zeul Imagine. Nu la Zeul Sunet, cel care solicită inteligența, discursul, logica. Imaginea hipnotizează te conduce unde vrea ea, căci dă pura senzație a realității. Ne uităm la filmele științifico-fantastice ca și cum ar descrie lucruri din dimensiuni și lumi paralele, din alte universuri, de pe alte planete. Și ajungem să credem în așa ceva, mai ales că începem să le imităm tehnologic.
Când avem de-a face cu o rețea de milioane de camere video care urmăresc ce se întâmplă pe stradă – și se pare că Londra este campioană la așa ceva – totul spre securitatea cetățeanului, desigur, ajungi să faci parte dintr-un film care într-o zi servește unui scop al statului. Ești urmărit, ești monitorizat, ești chiar pedepsit. China deja a ajuns în sfera acelui științifico-fantastic, deoarece astăzi îți dispar brusc bani de pe card dacă ai traversat printr-un loc nepermis, căci o astfel de cameră te-a surprins și automat ți se retrage amenda. Plus ceva puncte sociale. Ajungi să te comporți frumos, căci Big Brother te vede peste tot.
Filmul pune o problemă și mai interesantă. De ce să nu manipulăm aceste imagini pentru a pedepsi sau pentru a urmări un anumit scop ce ține de „interesul național”? Chiar în direct, adică în timp ce se petrece o anumită acțiune. Inteligența artificială poate să susțină această procesare de imagine în direct și te poți trezi chiar omorât, sau criminali care să nici nu apară pe aceste imagini filmate. Ce mai poți face în aceste condiții? Cum te mai poți apăra ca individ. Ești complet capturat într-o imagine. Să fie oare aceasta acea idolatrie despre care vorbeau anticii? Termenul provine din greaca veche, εἴδωλον (eidōlon), care înseamnă „imagine”, „reprezentare”, și λατρεία (latreía), adorare. Ajungi să adori imaginea, să o consideri adevărata realitate, iar în acest fel cazi sau ești capturat de forța sa. Individul, voința sa, este șters/ștearsă. Devii un element dintr-un sistem, numit și Legiune. Ansamblul contează! Asta spune stânga politică. Sistemul social trebuie să o ducă bine și, spune stânga politică, individul o va duce și el bine. Ca de obicei, acest lucru e relativ. Sau eronat. Depărtarea de natură, lipsa de respect a omului pentru legile impuse de Natură, adică modestia pe care aceasta ne-o cere pentru a ne ține sub pulpana ei, devin pretexte de revoltă pentru om. Omenirea este obraznică și cu mult tupeu. Ne creăm propriile zeități și dorim a ne substitui complet naturii. Vrem să ne smulgem din ea și să o corectăm în toate cele. Noroc că avem gena prostiei puternic înrădăcinată și cădem des pe gânduri.
Oricum, filmul este atât profetic cât și educativ. După mine prezintă un capitol din noul Orwell. Este un nou roman 1984.
Facebook
WhatsApp
TikTok
