În epoca domniei cantității, după spusele lui R. Guénon, forța simbolurilor și a valorilor a scăzut la cote extrem de mari. Un simbol sau o valoare care cândva ar fi avut o încărcătură enormă, dirijând și coordonând viața și destinul individului sau al societăților, astăzi este golit de orice astfel de putere. Simbolurile sunt stoarse complet. Doar coaja a mai rămas din simbolul creștin, de exemplu, plastifiindu-se până și icoanele. Cuvintele sunt goale sau golite de sens. Asta pentru că nu mai au cui să se adreseze. Rămâne o lipsă de imaginație, de spirit care pustiește ființa. Sensibilitatea umană, afectele, sunt vomitate, adică au trecut în exterior. Nu mai simte omul nimic fără ca acest lucru să nu fie pus în afara sa. Până și memoria nu mai există în minte, ci pusă pe un suport digital.
Există un film la care m-am tot uitat în ultima perioadă… Cei rămași. Priveam la el și mă intrigau o grămadă de lucruri. M-am întrebat, în primul rând, de ce mă tot uit la el. Ce mă face să mă mai uit la el, din moment ce pare a fi un fel de „internet” al simbolurilor acolo.
Pe scurt, tema filmului prezintă comportamentul omenirii după un eveniment singular „deosebit” și inexplicabil pentru toată lumea. Brusc, milioane de oameni au dispărut. Au dispărut în altă dimensiune, au fost ridicați la cer în duh și în trup, s-au dizolvat în Natură? Nu se știe acest lucru. Așadar, cum se comportă omenirea în momentul în care un imens necunoscut îi apare în față, iar acest necunoscut înspăimântă, căci îi afectează pe toți? Nimeni nu are răspuns la întrebarea: unde s-au dus? Doar supoziții. Și supărări. Nervi… O neputință a omenirii în fața acestui fapt incontestabil.
Dar ce deranjează la acest film? Există în el o abundență de simboluri. Ai impresia că ai acolo internetul simbolurilor. Puse de-a valma. Așa cum internetul te agresează cu cantitatea enormă de informații, filmul de bombardează cu o cantitate enormă de simboluri. Amestecate ca în Shrek, desenul animat în care ai mai multe basme sunt aduse într-unul singur. Ai creștinism, scientologie, fizică nucleară, budism etc. Când m-am întrebat: de ce mă uit la acest film, după mult timp am găsit răspunsul. Pentru că mă păcălește și pentru că adoptă o tehnică specifică fake news-urilor. Deci, cum se spune, manipulează. Cum? Promițându-ți o soluție, un răspuns. Ajungi la finalul filmului și acolo rămâi cu buza umflată sau… dacă te satisface răspunsul, atunci poți să spui că ai câștigat. Mie răspunsul sau „soluția” pare a fi un imens zero. O „poantă” a unui banc sec. Privești la film și ai impresia că ai o cheie de interpretare, căci mergi pe firul coerent al unor simboluri, de exemplu cele de natură teologică…. Dumnezeu este cel implicat direct în răpirea acestor oameni. S-a implicat direct în încălcarea regulilor și asta te face să te întrebi… de ce? Mergi pe linia asta până la capătul filmului. Dacă nu ești credincios, atunci poți să alegi altă cale de interpretare. Cea științifică. O anomalie cuantică – sau explicabilă în cheie fizică – a aruncat pe acei oameni în altă dimensiune. Ajungi la capătul drumului și constați că sunt puși într-o lume paralelă, pe un Pământ complet identic cu al nostru, doar că populația este alcătuită doar din cei răpiți. La capătul filmului ajungi doar să spui că cei rămași poți să spui la fel de bine despre ambele tabere, din ambele dimensiuni – cei de „dincolo” au impresia că cei mai mulți au dispărut, iar cei din lumea noastră simt că doar câteva milioane au dispărut. Sectele care se formează ca mod de răspuns sau de explicare a ceea ce se petrece, șarlatanii care se înmulțesc și despre care nu știi niciodată dacă sunt șarlatani sau profeți autentici, fenomenele naturale care par a fi sincronicități stranii, personajul care pare a nu putea să moară, transformându-l într-un fel de Iisus în chip de polițist, toate acestea fac din film ceva suprarealist, dar un suprarealism găunos, căci se joacă cu mintea spectatorului, dându-i iluzia că are în față o capodoperă. Faptul că te simți mic tot timpul și ai gustul amar că „ceva îți scapă mereu”, că „te depășește”, că „nu înțelegi mai nimic” din complexul acestui tablou, pare să-ți stârnească o curiozitate stranie. Nu o curiozitate de genul cunoașterii, ci o curiozitate relaxată, ca în fața Insulei Iubirii sau a altei emisiuni complet golite de valoare. Simbolul nonvalorii și a vidului este singurul simbol autentic pus în film. Merită să fie privit filmul? Numai de cei care se pot detașa și pot privi de sus lucrurile. Pentru cei care se lasă prinși în film și ajungă să „creadă” în el, aceștia sunt pierduți. Trebuie să ai o minte puternică pentru a rezista acestui val de tsunami de simboluri.
Facebook
WhatsApp
TikTok
