TABLETA DE MIERCURI – Pompiliu ALEXANDRU – Sclavia modernă (unu)

Nu am obosit să vorbesc despre faptul că suntem sclavi și ținuți în această stare de cel puțin treizeci de ani. Adică în acest sfert de secol am trecut de la o formă de sclavie la o alta. Știu, sunt voci care vor spune că exagerez cu acest cuvânt; „sclavia” a fost abolită de mult timp în Europa. Oare? Oare sclavia-clasică (adică cea specifică Antichității, apoi cea specifică Africii negre, apoi cea specifică sudului SUA etc.), ca oricare altă structură specifică societății nu a evoluat și ea? De ce susținem cu atâta tărie extincția ei? Doar s-a transformat și ea în alte forme, s-a rafinat. Așa cum loviturile de stat s-au rafinat. Priviți cu atenție și vedeți că din Antichitate până în zilele noastre – adică până în 2021 – există cel puțin un loc pe planeta asta în care sclavia există ca atare. De la formele clasice, care funcționează prin colțurile lumii, până la sclavia „la vedere”, din marile orașe ale „lumii civilizate”, nicio clipă această „formă” socială nu a încetat să existe. Nu are rost să insist pe acest aspect. Poate altă dată. Voi încerca, în schimb, să descriu fenomenul acestei sclavii în orașul nostru, în anul de grație 2021. Dacă și după această descriere veți considera că folosesc un cuvânt neadecvat prin această „sclavie”, atunci vă invit la niște discuții ceva mai aprofundate.

Să revenim puțin asupra unor chestiuni teoretice. Să pornim așadar de la etimologie. Termenul nu este antic! În Antichitatea romană, pentru acest termen se folosea servus (de aici derivând apoi servil/servilitate – cuvinte care ne sunt extrem de „folositoare” astăzi). Termenul de sclav apare în Evul Mediu (la Veneția) – sclavus – având o legătură strânsă cu faptul că majoritatea acestor sclavi fiind… slavi din Balcani (esclavons – cu legătură la Slovenia, cea mai mare furnizoare de sclavi – sau din grecescul eklabenoi). Așadar, pepiniera sclavilor este în estul Europei. Avem o genă destul de solidă în acest sens. Să nu ne grăbim să spunem că sclavul este prin definiție o persoană lipsită de libertate! Dacă introducem libertatea în acest context, lucrurile devin și mai alunecoase. Politica nu este nimic altceva decât o artă a gestionării libertății. Și cât de mult s-a rafinat aceasta, nu mai are rost să vorbim. Care ar fi mutația esențială în acest sens? Simplu. S-a trecut de la o privațiune de libertate prin forță, prin obligație, la o privare de libertate consimțită de sclavul însuși. Ce poate fi mai în linia lui Machiavelli decât acest lucru? Sclavul clasic se revoltă, se zbate, evadează. Pentru el libertatea înseamnă a merge unde dorește, când dorește, fără opreliști. Înseamnă a nu depinde de vreun stăpân. Ce s-a schimbat? Mai nimic… acum sclavul intră de bună voie într-un jug – se angajează la patron. A spune că ești de fapt liber în orice moment să pleci și să hoinărești prin munți, este o atitudine mai mult decât perversă. Întreaga populație este dependentă de un aspect economic și de punere în practică a dorințelor. Suntem sclavii dorințelor și ai banilor. Nu este o metaforă! Nu poți pleca de la patron: ai rate, ai copii de hrănit. A părăsi locul de muncă este echivalent cu a te anula socialmente. Foarte puțini ar fi neafectați de acest lucru, putând să se retragă la țară și să își muncească pământul pentru a putea supraviețui. Adică ar deveni autonomi. În rest, suntem în situații de relaționare socială. Iar unele dintre aceste relații sunt exact relații de tip sclavagist. Cum adică? Să luăm câteva exemple!

Fie o instituție X din Târgoviște. Are în jur de zece angajați. Ce produc? Nu contează. Există un sediu – frumos, căci patronii au investit în acesta ajutați și de relațiile pe care le au în politică – au utilajele necesare desfășurării muncii, iar uneori au și condiții civilizate de muncă. Adică au căldură iarna și apa curentă la toaletă. Uneori. Dar sclavii nu au nevoie întotdeauna de așa ceva, nu? Atunci de aici se poate tăia. Există un program fix. Obligatoriu opt ore pe zi. Și tot obligatoriu aceste opt ore se pot transforma în zece sau cincisprezece ore, în funcție de nevoi. Orele suplimentare nu se plătesc, sau dacă se întâmplă acest lucru, plata se face selectiv. Dacă vreun angajat se plânge de acest lucru, i se va spune că în firma respectivă este nevoie de oameni pasionați, că de fapt ei ar trebui să muncească și la trei dimineața. Cum adică să nu te implici și să nu te gândești la întreprindere la ora trei dimineața? (este real, nu metaforă ce spun; am parafrazat patronul respectiv). Dar care este problema cea mai mare? Cum care? Salariul. Adică acea sumă primită în schimbul muncii prestate. Salariul poate măsura chiar munca – o muncă solicitantă, cu responsabilitate, presupune un salariu mai mare. Și așa mai departe… putem intra în tot felul de explicații ale salarizării. Când și cum intervine sclavia de fapt? Intervine delicat, sub două aspecte: salariul este incredibil de mic – nu ajunge nici măcar pentru a supraviețui. La acest aspect s-au gândit din plin și anticii. În Roma se ajunsese chiar, ca o formă de civilizație a vremii, să se acorde un salariu sclavilor. Doar că acesta nu le ajungea decât pentru supraviețuire. Nicidecum nu ar fi putut într-o viață de om să îl folosească pentru a-și construi o casă, sau să își cumpere libertatea, devenind autonomi.

 

POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din Târgoviște, doctor în filosofie, în România dar și în Franța, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…