Acesta este titlul unui capitol din cartea Identitate. Nevoia de demnitate și politica resentimentului de F. Fukuyama. Celebrul politolog și filosof aduce în discuție în această carte o seamă de probleme ale politicilor și comportamentelor umane ale zilelor noastre. Am să reiau câteva idei din această carte și acest capitol pentru că, efectiv, consider că sunt fragmente din care ar trebui să se facă lecturi publice.
Situația politică din țara noastră este cumplită. Oricât de mult ne-am îndemna la optimism sau am ascunde sub preș marile probleme care ne duc spre un haos social, nu avem cum să nu le mai observăm! Realismul ne duce spre pesimism, iar mizeria de sub preș a început să pută prea tare și să putrezească acest covor care se destramă. Suntem la o secundă distanță de a izbucni, iar acest lucru este în continuare subestimat de către politicieni. Să reluăm, așadar, câteva idei.
Fukuyama ne amintește cum a izbucnit „Primăvara Arabă”. Dacă vă mai aduceți aminte, această revoluție din anul 2010 s-a răspândit în toată lumea arabă, plecând de la o scânteie. Această scânteie a fost declanșată de un eveniment mărunt, în Tunisia. Un anume Muhamed Bouazizi, vânzător ambulant de legume, este amendat și batjocorit de poliție. Marfa îi este confiscată, toneta la fel și, în plus, o polițistă îl scuipă în obraz. Bouazizi nu reacționează, merge la biroul guvernatorului să ceară să îi fie măcar înapoiată toneta. Este aruncat în stradă imediat. Astfel, omul este în disperare maximă și ia benzină, vine în piața publică și își dă foc. Strigă înainte de a muri: „Cum vreți să-mi câștig traiul?” Întreaga lume arabă a văzut în acest eveniment concentrată întreaga povară și atitudine a Statului împotriva individului. Președinți de țări arabe au picat, guverne s-au schimbat, violența a explodat. Se spune chiar că s-au schimbat chiar regimuri, democratizându-se mai mult unele state arabe în urma acestui eveniment. Urmările acestui sacrificiu uman ar putea fi enumerate astfel:
- Demisia și plecarea din țară a președintelui Tunisiei, dictatorul Zine El Abidine Ben Ali;
- Hosni Mubarak în Egipt a fost alungat;
- Libia, Yemen, Bahrain, Siria au fost cuprinse de revolte aprinse, transformate în adevărate carnagii;
- În Siria, Bashar al-Assad, refuzând să îl imite pe președintele tunisian, a strâns șurubul cumplit și a dat naștere unui război civil și povestea nu s-a încheiat nici astăzi acolo.
Care este, de fapt, mecanismul din spatele acestei revolte? De ce un asemenea eveniment a devenit paradigmatic pentru o societate întreagă? Teza lui Fukuyama este aceea că s-a atins masa critică a suportabilității umilirii din partea Statului a individului. Presiunea Statului este atât de mare, încât un cetățean simplu este obligat să apeleze la economia subterană pentru a supraviețui. Din acest punct de vedere, Statul Român nu are nici cel mai mic habar pe ce butoi de pulbere stă, având în vedere că impozitele și birocrația, aparatul polițienesc și presiunea legislativă aberantă ne duc spre aceeași stare de nesuportabilitate. Aparatul de reglementare este atât de stufos și încâlcit, nerespectând munca individului care este jecmănit, încât persoana este împinsă tocmai de stat să se descurce altfel, într-un sistem economic paralel. Acest „paralelism” economic este unul făcut de nevoie, nu din dorință antisocială; ești obligat să te descurci altfel, căci respectul pentru munca depusă sau pentru individ sunt nule. Statul nu ne mai tratează ca pe niște ființe umane. În momentul în care polițistul comunitar confiscă pătrunjelul unei bătrâne pentru că, nu-i așa, nu plătește impozit și practică munca la negru, atunci știm că avem de-a face cu un aparat de stat care desconsideră efectiv individul uman. Reacția trecătorului este una de revoltă care poate duce la violență generalizată într-o zi. Bătrâna aceea, precum Bouazizi, ar putea să strige în fața Prefecturii: „Ce ați dori să fac pentru a-mi câștiga traiul?” Avem cea mai mare taxare pe salarii din Europa, 42% (chiar 45%, iar media în Europa e de 30%), la aceasta se adaugă taxarea pe carburanți și gaze, electricitate, energie; TVA-ul a fost 24%, acum „s-a redus” la 19%. Practic, dintr-un salariu fictiv de 1000 de lei, individul a mai primit pentru munca depusă undeva la 350 lei, dacă stai să le pui în balanță. Individul uman este redus la un robot. Statul se comportă cu el precum un satrap. Domnia statului este una autoritară. Nu mai avem dictatori, (în Europa, cel puțin), în schimb Statul i-a luat locul. Tendința este de a înlocui tirania statală cu tirania individuală. De aceea vedem cum sunt adulate persoane care, în aparență, „ar lupta cu sistemul”. A se vedea în felul acesta Putin și alți dictatori. Ce urmează acestei presiuni? Nimic altceva decât o radicalizare și mai tare. Iar când această radicalizare, care poartă numele a tot felul de partide extremiste, va dezamăgi și ea, inevitabil, atunci mămăliga va exploda. Bineînțeles, tot sub directa coordonare a Securității! Măcar atât!
Facebook
WhatsApp
TikTok
