TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Râsul lui Nietzsche

Știați că Nietzsche a fost considerat un profet al secolului al XX-lea? Mai nou, se pare că revine mai mult decât Nostradamus. S-ar părea că abia acum, în anul 2020, se poate spune că Nietzsche este mai prezent ca niciodată. Dintre filosofi este poate cel mai de neînțeles, căci lumea se împarte în trei categorii atunci când este vorba despre acest autor: a) cei care îl resping în bloc, pornind de la ceea ce au auzit despre el, dar necitindu-l niciodată în mod programat căci „nu ar putea să suporte inepțiile sale”!; b) cei care nu sunt de acord cu el din principiu, căci nu au argumente – aceștia îl mai citesc din când în când și îi sperie; c) cei care îl citesc, se minunează de gândirea sa și chiar de stilul său atât de „pătrunzător”, dar care apoi nu fac nimic (nici măcar nu încearcă; oricum nu știu ce să facă). Teologii îl consideră un fel de bezmetic care se află în stăpânirea lui Belzebut. Mai mult, aceștia îl consideră chiar emblematic pentru întreaga filosofie, care, în opinia lor, smintește! De aceea se țin foarte departe de gândirea sa. Nici nu îl citesc – tot de frică să nu fie ademeniți spre tărâmurile necuratului – nici nu încearcă să vadă dacă ar fi avut ceva dreptate. La rândul lor, politicienii îl detestă – chiar dacă este ușor de citit, mai pe înțelesul unora dintre aceștia – căci ar avea „legături cu nazismul”, iar acest lucru nu este de acceptat! Habar nu au că Nietzsche vine într-poziție absolut opusă cu tot ceea ce a însemnat regimul nazist! Adică în mod evident, doar la o aruncătură de privire peste câteva pagini din vreo carte de-ale sale. Apoi ateii, care ar trebui să se bucure de existența lui Nietzsche, cei care îl citesc, se află din nou pe o cale de neînțeles. Ei adoră doar o propoziție de la el : Gott ist tot! (Dumnezeu a murit!), dar habar nu au de contextul în care a spus-o și de modul în care trebuie înțeleasă propoziția! 

    Dar de ce vă vorbesc despre Nietzsche? Deoarece cred că este un extraordinar de bun exemplu de lectură în vremurile noastre. Cum? Prin aceea că ne scoate din blocajul nostru de gândire care nu mai are sorți de izbândă! Creștinii practicanți vor vedea că nu a fost un nebun – îmbolnăvit de Satana care a pus stăpânire pe mintea sa – și nu a avut nimic de-a face cu Anticristul în sensul în care aceștia îl concep. S-ar vedea chiar mai liberi, căci Nietzsche atacă dogma și regula îmbâcsită pe care o vedem la fiecare pas, făcându-ne din sclavi și mai sclavi. „A existat un singur creștin în lumea aceasta, iar acesta a murit pe cruce” spune el. Restul ce sunt? Imitații palide și imaginare care l-au transformat în ceva ceea ce el nu a fost și nici nu ar fi dorit să fie. Da, sună puternic, știu. Apoi, de ce ar mai fi de luat în seamă Nietzsche? Deoarece poate să râdă cumplit de întreaga omenire care a devenit sclavul unui Dumnezeu fals – Rațiunea! Oamenii de știință se pot echilibra citindu-l, dând rațiunii puțin răgaz să răsufle. Adevărul rațional nu este singurul adevăr care există! Și nu este nici măcar Adevărul! Acesta se află mai mult în spațiul Vieții necunoscute, acea Viață care ține mai mult de zeul cel viu (am putea spune chiar Iisus cel viu! – dar cine să înțeleagă formula aceasta? Doar Nietzsche!). Politicienii ar trage, la rândul lor, un beneficiu dacă l-ar citi. Ar vedea ce înseamnă Libertatea! Și îndrăzneala! Nu cea care să te ducă să faci ceea ce vrei și cu cine vrei! Ci Libertatea și voința care să te pună în ipostaza de supraom, nu în cea de bestie! Dar cine să priceapă astea? Nietzsche scrie extrem de frumos, literar, iar în acest fel pare că te păcălește. De aceea nu se văd esențele spuselor sale: te fură peisajul și nu mai vezi prea clar ceea ce dorea să spună. Adică te îmbată. Exact ca Dionysos!