TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu ALEXANDRU – Problema celor trei corpuri

Acesta este titlul unui film foarte interesant care rulează de câteva săptămâni pe una dintre platformele de streaming. Pentru cei care sunt cinefili, s-ar părea că filmul se prezintă ca fiind unul științifico-fantastic. Aș spune că forma sa este una SF, dar conținutul este extrem de straniu. Este prea mult științific și prea puțin fantastic în el. Avem de-a face cu niște structuri imaginare, desigur, dar „fantasticul” se prezintă ca un termen care „forțează” nota.

 Care ar fi problema de plecare a acestui film? Chiar „problema” celor trei corpuri. Este vorba despre o mare provocare în știința fizicii. Mai exact, modul în care poate fi calculată complexitatea relațiilor care se pot stabili între trei corpuri. Dacă luăm trei bile de biliard sau trei sori, ca în cazul filmului, atunci niciun aparat matematic nu ar putea să cuprindă complexitatea relațiilor, interacțiunilor posibile dintre cele trei corpuri. Între două copuri lucrurile sunt mai simple (jocul de biliard chiar exploatează această predictibilitate și măiestrie a anticipării ciocnirii a două corpuri), dar imediat ce sărim la 3, lucrurile se complică peste măsură, astfel încât niciun model nu poate fi destul de fiabil pentru a prezice ce urmează. Aceasta ar fi problema științifică a celor trei corpuri. Dar filmul merge și mai departe. Pe lângă faptul că aduce în discuție această chestiune științifică, transpusă exact la corpurile cerești, în jurul cărora s-ar afla o planetă care suportă viața, dar care, în virtutea faptului că se află supusă unor forțe ciudate care rezultă din interacțiunea cu cei trei sori, viața este în mod sistematic modificată radical, filmul mai aduce în discuție și un alt fenomen triadic. Ștefan Lupașcu are o carte foarte interesantă, Les trois matières (Cele trei materii) în care vorbește despre ciudata relație care există – la nivel cuantic și macrofizic – între cele trei materii care ne definesc ca ființe superioare: corpul fizic, corpul mental și spiritul. Sau, în altă interpretare – independentă de lucrarea filosofului și fizicianului român – R. Steiner, în Știința spirituală, reia și el aceeași chestiune, vorbind de astă dată de corpul fizic, corpul eteric și corpul spiritual. Definirea acestor triade, care într-un mod miraculos interacționează, dar nu cauzal-fenomenal, ci mai degrabă a-cauzal și sincronistic, după cum ar spune C. G. Jung de astă dată, aduc în discuție într-adevăr niște probleme cu adevărat importante ale culturii și civilizației zilelor noastre. Întrebarea de astă dată devine: cum este posibil ca trei materii diferite, care știm că ar coexista în jurul aceluiași centru – Eul – să interacționeze între ele și care este gradul de complexitate al acestor interacțiuni? Filmul nu pare, la prima vedere, să aducă în discuție și aceste trei corpuri, deși, dacă am analiza la un nivel mai profund, am vedea că ceva aluzii s-ar afla în legătură cu transpunerea aceasta. Faptul că unele personaje pot călători în lumi virtual-imaginare-reale, cu ajutorul unor tehnologii de dincolo de lumea noastră, sau faptul că în mintea unora dintre cercetătorii personaje din film pot fi introduse informații altfel decât pe calea senzorială, așa cum suntem noi obișnuiți pe planeta aceasta, aduc în discuție și această problemă a celor trei corpuri ca trei naturi diferite.

Un alt aspect extrem de interesant, de astă dată de natură socio-politică, este adus în discuție în acest film. Există un moment-cheie în care, practic, soarta omenirii este pusă în discuție. Tendința ar fi să spunem că filmul devine, încă o dată, o reclamă la gândirea de stânga, socialistă. Adică individul, chiar unul exemplar – în cazul acesta un fizician de top – poate să pună soarta omenirii în pericol absolut de extincție, dintr-o pornire subiectivă, de răzbunare. Dacă ne-am opri aici, am spune că ne aflăm în această paradigmă socialistă. Dar, de fapt, situația este mult mai nuanțată. Nu întâmplător acțiunea începe în China profund comunistă. Ye Wenjie, fiica unui fizician vestit, ucis de proletariatul revoluționar pentru că predă idei occidentale, decadente, adică teoria relativității a lui Einstein, ajunge la rândul său un om de știință de top, descoperind o modalitate de a intra în contact cu o civilizație aflată la peste 400 de ani-lumină de noi, civilizație care se află în pericol din cauza acestei poziționări a planetei natale în mijlocul siajului generat de cei trei sori în jurul cărora orbitează. Avem, așadar, două lumi în pericol: una într-un pericol indus de artificialitatea umană, adică o auto-distrugere politică și socială, iar o altă lume care se află în pericol de dispariție din cauza naturii defecte, cei trei sori care influențează negativ în mare parte lumea respectivă. (Este, de fapt, o trimitere la situația prezentă a planetei noastre, unde suntem supuși pericolului dispariției tocmai din aceste două cauze: politic și natural, căci totul a luat-o razna). Trimițând, așadar, pe ascuns un semnal, acesta este receptat de o ființă a acestei stranii planete, un individ care-i dă un sfat: „ai noroc că ai dat peste mine, dacă doriți să trăiți, nu ne mai contactați, căci vom veni peste voi.” Din miezul comunismului sufocant, undeva pe o planetă, un individ opresat primește acest sfat de la un alt individ, care este bine intenționat și avertizează asupra „naturii cumplite” a propriei specii. Răul social contrastează cu binele individual. Nu individul este rău, ci mediul sau societatea în ansamblu este! Astfel, Ye ajunge să trimită, totuși, o invitație acestei specii, tocmai pentru ca aceștia să pună capăt comunismului sau răului uman. Din contactul acestor două corpuri ar lua naștere o nouă societate, o nouă specie. Omenirea este obosită! Are nevoie urgentă de o transformare, de o „revoluție” cu adevărat autentică prin care lumea să fie resetată. Se uită, în schimb, că acest lucru înseamnă, de fapt, o altă simplă revoluție, care mereu se dovedește a fi dăunătoare. Extratereștrii care au plecat deja spre noi ne văd ca fiind corupți și spun că nu pot coexista cu o asemenea specie care are în centrul său minciuna. „Gândacii trebuie striviți!” Ca atare, individul exemplar, care dorește să salveze planeta de un rău interior, aduce ca soluție salvatoare un și mai mare rău, exterior. Fenomenul revoluție-contra-revoluție pare a fi falimentar din orice perspectivă l-am privi. Naturalul este cel care trebuie lăsat să funcționeze; legea naturală este cea bună, chiar dacă este privită a fi nedreaptă. Nedreptatea ontică este de preferat nedreptății umane, care se pare că nu poate fi eradicată! De fapt, chiar specia aceasta extraterestră care ar căuta soluții salvatoare pentru propria piele, caută să repare erorile naturii, adică problemele pricinuite de existența celor trei corpuri. Sunt cuceritori de nevoie, căutând să atingă un nivel de perfecțiune care să contrasteze cu acest rău ontologic. Problema celor trei corpuri devine o problemă ontologică, adică un fel de nedreptate ontologică. Altfel s-ar fi dezvoltat, spun personajele la un moment dat, dacă nu ar mai fi  fost rase de pe fața planetei în mod sistematic. Extratereștrii respectivi nu urmează un curs normal al evoluției. Ei o fac în salturi. Omenirea este de invidiat din acest punct de vedere, căci dezvoltarea noastră li se pare lor a fi liniară, continuă. Ei se „luptă” cu o dezvoltare în salturi, chiar dacă i-a dus într-o poziție superioară tehnologic față de a noastră. Soluția acestor interacțiuni? Soluția acestor ciocniri dintre civilizații? Numai suferința pare să fie o constantă de netăgăduit, restul fiind doar o țopăială prin viața fără sens și nedreaptă. Oare așa să fie?