TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Pregătiți-vă, întoarcem armele!

Ies din rolul de profet, am cam obosit! Cum nu prea pot să ies și din branșă, am să îmbrac hainele altui rol, acela de parior. Faceți pariu că întoarcem armele cât de curând? Mă refer la Ucraina-Rusia. 

Se pare că frontul se mișcă în celălalt sens acum. Cum valul s-a schimbat, încep vocile să iasă mai tare la suprafață… Încep să mai înmoaie tonul, să „aducă în discuție” și alte posibilități, să ne pregătim pentru a avea graniță cu Rusia. Știți ce înseamnă a avea graniță cu Rusia? Aveți idee ce înseamnă asta pentru un popor care are gleznele sensibile, moralitate fluctuantă, stimă de sine doborâtă, onoare zero, lașitate morbidă, trădarea înscrisă în codul său genetic? Înseamnă disoluție! Înceată și dureroasă! Cumplită! Cum suntem puțin cam curve și trădători nativi, când învingătorul va fi fiind Rusia, vom deveni mult mai apropiați și ne vom declara iubirea nețărmurită pentru „poporul frate”. Cu alte cuvinte, întoarcem armele! Istoria se repetă nesimțit (a se citi și „pe nesimțite”) de identic. Nepermis, chiar! Rechinul are privirea din altă lume. Rusul este din altă lume! Dar nu despre această parte a pariului aș dori să vă vorbesc astăzi. Oricum, mult mai bine vă va lămuri în acest sens tableta domnului Alexandru Ștefănescu, căci el se pricepe mai bine la aceste fenomene. 

Am să vă vorbesc despre un alt sens al pariului „întoarcerii armelor”. Este vorba despre trădările interne. Oricine ar spune că România din 1989 până astăzi este o minciună, un imens eșec construit pe trădare și crimă, este direct scuipat de către profitorii politici. Ca să aduc în discuție situația mai aproape, am să plec de la o analogie. Una care invocă spațiul rusesc, ca să nu se spună că sunt un rusofob înrăit (eu așa „întorc armele”, invocând elemente din cultura rusească – adică din cea scuipată de Statul Rus/URSS/țarist). Dostoievski, în Crimă și pedeapsă, pune în scenă o idee filosofică care ține de etică. Dostoievski ar spune aici: oare dacă facem o faptă oribilă, precum ar fi o crimă; gratuită; și am face acest lucru pentru ca apoi să devenim o ființă bună, care să ajute pe ceilalți, să poată sări din păcat în mântuire, oare acest lucru scuză crima originară? Să reiau ideea lui Dostoievski pe plan juridic: oare dacă un procuror/judecător s-ar folosi de o minciună, o măsluire a unor fapte pentru a putea dovedi vinovăția – îndreptățită, reală, existență – a cuiva, atunci este scuzabil „mijlocul” prin care s-a făcut această acuzare/pedepsire? Sistemul juridic va răspunde imediat că totul este „șters” – eroare de procedură sau mai grav, căci în sistemul juridic scopul nu scuză mijloacele! Dar în interpretare politică, cum ar sta lucrurile? Oare dacă am ieșit din comunism prin crime gratuite și lovitură de stat, punând la cârma țării pentru următorul secol tot indivizi din anturajul lui Ceaușescu și Securitate, mai putem vorbi despre o democrație curată pe care aceștia ar institui-o? 

Împotriva cui întoarcem armele de treizeci și patru de ani? Iliescu este adulat, Gelu Voican Voiculescu este adulat, Petre Roman este adulat, Năstase (mai târziu) este adulat…. Generația a doua de securiști și copiii vechilor securiști sunt și ei adulați. Iar toți la un loc sunt bogați și extrem de bogați. A întors cineva armele împotriva lor? S-a încercat de câteva ori prin tot felul de caricaturi de procese. Cică a avut loc procesul comunismului. S-a făcut din hârtie creponată și lipici. Apoi s-a făcut o expoziție frumoasă și gata, s-a judecat! Cică a avut loc un proces al lui Iliescu și întreaga clică din jurul său, pentru revoluția confiscată și pentru mineriade. Tot din hârtie creponată. Soluție? NUP! După prima ploaie s-a dizolvat. Cică a avut loc un fel de lustrație. Pardon, românii nu știu ce înseamnă acest termen, de aceea s-a interpretat a fi de fapt ca fiind promovarea loazelor și lăturilor umane, foste securiste în toate posturile cheie. Zilele acestea au loc un fel de rememorări ale Revoluției din 1989. Da, pe cei tineri nu îi interesează neam, pe cei care erau tineri atunci, nici atât, din cauza unei senzații acute de greață, pe cei în vârstă, din nou…. căci ei de fapt se declară a fi nostalgici. Atunci? 

Am urmărit zilele acestea – chiar și în reluare, până la 4 dimineață – o emisiune care îl absolvă de multe păcate pe guralistul-jurnalist Gâdea. Paranteză: este cumplit să vezi cum Antena 3, care era un exemplu de non-jurnalism într-o anumită perioadă, gudurându-se în jurul picioarelor politicului, acum a ajuns să fie peste Digi24, care s-a încârligat și mai tare între picioarele ideologiei neo-marxiste. Trist! Și ăștia au întors armele! Așadar, Gâdea a făcut o emisiune „jos pălăria” cu generalul procuror Cătălin Pițu. Acest om a adunat – împreună cu o echipă – 3000 de volume cu documente incriminatoare de la Lovitura de Stat/alias Revoluție din 1989. Adică peste 600 000 de pagini cu mărturii și dovezi. Nu-i nimic că justiția va face 600 000 de bărcuțe cu aceste dovezi și-i va lua 285 de ani să dea o soluție. Din punct de vedere istoric este bine măcar să știm ce a fost. Iar de pedepsit pe cei care mai sunt în viață – inclusiv Iliescu, fie-i țărâna grea! – nu are rost să mai vorbim, căci românul nu are cum să pedepsească pe nimeni. Asta pentru că el este pedepsit ca națiune. Aceste personaje cumplite care au stat pe inima românilor constituie pedeapsa noastră. Aceasta este convingerea mea de astăzi. Luați-o ca atare! Știu e subiectivă, dar asta este! Cred că încă nu ne-am ispășit pedeapsa, căci aceștia încă stau tolăniți bine pe grumazul nostru. 

În fine, mă bucur că în anul de grație 2023 se întorc armele în interiorul țării. Că măcar putem să arătăm cu degetul în mod clar spre cei care au orchestrat lovitura de stat și ne-au pedepsit până astăzi cu prezența lor și a copiilor acestora. Nu ne mai întrebăm caricatural, a fost sau n-a fost? (precum titlul comediei care aduce în prim plan subiectul „revoluției”). Din acest punct de vedere, am să repet: Iliescu are toată stima mea și respectul pentru un singur lucru; are o singură calitate imensă: aceea că nu a procreat! Asta nu înseamnă că nu a creat discipoli care la rândul lor au procreat și procreează mai departe. Blestemul este infinit! 

Spicuiesc câteva imagini-document. Ideea de „terorist” din 1989. Iliescu plus sute de alte vedete care ne vorbeau despre aceștia că trag. Imagini cu diferiți oameni bătuți și prezentați ca fiind teroriști… Peste tot, în toate orașele din țară… Câți au fost prinși mai exact și judecați? Zero! 

Dar de ce? Simplu: pentru că nu au existat. Atunci cine a tras? Noi în noi! Dirijorii erau închiși la MAPN sau în alte locuri de unde trimiteau în mod strategic sarcini diferitelor unități militare. Artiștii și butaforiile se închiseseră la Televiziune și primeau bilețele de la etajul 11, unde se afla biroul care se numea de cenzură, și doar de aici mergeau informațiile pentru a fi date pe post. „Apa este otrăvită, aveți grijă de copilașii dumneavoastră!” „Am găsit o bombă la subsol!” „S-a găsit o bombă sofisticată – dovedită a fi un sistem de alarmă – noroc că am dezamorsat-o!” „Se trage intens pe strada X!” (Aiurea!), „Teroriști ies din coșciuge și trag!” „Teroristul stă în cap în mașină și trage din poziția asta!” (Pe asta am auzit-o eu la vremea respectivă cu urechile mele de la unul mai mare decât mine care bătea cartierele să ne anunțe noutățile din oraș). „În locul cutare vin teroriștii… fiți vigilenți!” Puneau să șteargă steagurile de pe tanchete sau taburi și să le refacă greșit, pentru a fi interpretate ca false, apoi suiau soldați în acestea și îi trimiteau să omoare teroriștii care erau o altă grupă de soldați, care și aceștia trebuiau să se apere de teroriști. A se vedea Cazul Trosca. Marele „revoluționar” Militaru, general și puțin cam mult apropiat de KGB și GRU, l-a executat pe Trosca în acest fel. I-a dat ordinul să vină de urgență pentru a apăra sediul din Drumul Taberei – creierul loviturii de stat – deși acesta era apărat până în dinți. În același timp a spus celor care apărau locul că niște teroriști vin spre ei deghizați în echipamente militare… Măcelul s-a produs. După eveniment, întrebat domnul Militaru cum de a putut da asemenea ordin și cum de i-au măcelărit pe ăia, a răspuns: „La război ca la război!” 

Ideea de neimplicare a Rusiei/URSS-ului. Este ideea vehiculată de Iliescu și ceilalți ca fiind baza absolută. Titlul său de glorie! Gelu Voican Voiculescu a negat apoi că i-a chemat, deși există martori! Că a făcut o „revoluție” și nu a apelat la ruși. Oare? Realitatea: Iliescu însuși, plus alții din cadrul armatei, fideli lui, au cerut armatei roșii să vină să susțină revoluția! Documentele există. Totuși, de ce nu au mai venit rușii? Simplu. Răspunsul este foarte simplu: nu mai era nevoie! A existat un moment de cumpănă în 22 decembrie. De acolo lucrurile s-au răsturnat. Dacă aș accepta că am avut parte de o revoluție în 1989, deși îmi este destul de greu să accept asta, aș putea să spun că admit revoluția doar până în ziua de 22 decembrie, atunci când Iliescu s-a înfățișat în calitate de lider. Totul a mers strună și pentru Iliescu până când în 22 decembrie s-a strigat pentru prima oară, în plus de Jos Ceaușescu!, și Jos Comunismul! Asta a speriat pe Iliescu. Noroc că a primit asigurări de la Moscova – cea care mai târziu a făcut un film frumos despre studentul Iliescu, eminența „vestitelor universități rusești”. După cum arată și Th. Wolton în KGB-ul la putere, Gorbaciov, încă din 1986 a fost înștiințat de laboratoarele de analiză politică și socială din KGB că „trebuie făcut ceva, căci comunismul nu mai rezistă așa; trebuie schimbată paradigma; schimbăm chiar și denumirea, esența să rămână aceeași, altfel se prăbușește totul!” Așa că Moscova l-a liniștit pe tovarășul Iliescu. Acesta a mai transpirat puțin doar când a apelat la Mineriade, adică în momentul în care cei cu cap au priceput lovitura de stat și au încercat să mai întoarcă armele. Degeaba! Moscova, așadar, i-a spus ceva de genul: „lasă-i să strige jos comunismul! Alătură-te lor! Oricum, ai învins, tu ești la putere, acum tu faci jocurile mai departe.” Și le-a făcut. Pe cine a pus șef peste Securitate/SRI? Pe Gelu Voican Voiculescu, omul care a stat ca umbra lipită de el în acele zile, omul care s-a desprins de el doar pentru a veni la Târgoviște pentru a se asigura că Ceaușeștii sunt omorâți în ziua de Crăciun (sic!); omul care citește cu voce tare decretele date de noul Consiliu al FSN (vedeți youtube), în care spune că „tribunale vor fi create în fiecare oraș, și vor judeca, dând sentință pe loc – capitală, normal – pentru toate elementele care pun în pericol revoluția, adică actele teroriste”, plus multe altele. După Gelu Voican Voiculescu cine a urmat la cârma Securității? Virgil Măgureanu. Până când a stat pe acolo? Mai știți? Apele s-au liniștit și SRI-ul a putut să se „reformeze” exact cum trebuia să fie reformat. Sub directa coordonare a Moscovei. Nu mă credeți? Citiți KGB-ul la putere! Acolo veți vedea cât de imensă este caracatița. Apoi veți înțelege de ce rușii nu aveau nevoie să mai intre în România. Erau foarte bine intrați. Așa că… întoarceți armele! Încotro? Oriunde ați întoarce armele, tot de Mama Rusia dați! Nu mă credeți, nu-i așa?! Țineți-mi berea și fiți atenți la ce urmează! Adică trădări, distrugeri, crime și războaie! Să ne ferească Dumnezeu măcar de război în propria ogradă, atât! În rest, din nou, bucuroși le-om duce toate. Cât de cumplită istorie avem. Și complicată! Deh, face parte din blestem…

Ce este trist în aceste întoarceri de arme? Că acum o facem absolut degeaba! Sentimentul de zădărnicie este imens. Cui scriu vorbele astea? Nimănui. Generația tânără este absolut indiferentă. Cei de o generație cu mine avea sentimentul că lucrurile stau așa – acum există și dovezi, nah! – dar sunt complet imobilizați, nefăcând nimic, iar cei mai în vârstă decât mine, dacă nu sunt nostalgici, sunt și ei cuprinși de lehamite. Măcar din toate astea iese și ceva bun, nu mai pune nimeni mâna pe armă; ce arme să mai întorci dacă nu mai ai nici arme?! Și așa moare orice război, prin refuzul de a lupta! Da, dar rusul?….