TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Plagiatori din toată lumea, uniți-vă!

    A detecta un plagiat a devenit o muncă extrem de complicată. Nu oricine poate să o facă! Emilia Șercan ar fi singura din țară care poate să facă asta; ea s-a specializat în așa ceva. Chiar dacă ea strigă peste tot că nu este nicio mare brânză să detectezi un plagiat. Nu sunt chestiuni de o subtilitate care ar ține de matematicile superioare. Toată lumea se preface că este extrem de greu să faci asta, de la Ministerul Educației până la comisiile de etică ale universităților. Lucrând cu mici plagiatori aproape zilnic, căci sunt profesor, vă pot spune că efortul depus în a identifica un plagiat nu este extrem de mare. Nu este neapărat o muncă pe care numai un soft extraordinar ar putea-o face. Se folosesc softuri specializate în acest sens doar pentru a câștiga timp. Dar se poate vedea din avion în cele mai multe cazuri plagiatul. Efortul cu adevărat imens privește cum să-i faci pe oameni să nu mai plagieze. Pe cât de absurde sunt „argumentele” sau „justificările” pentru plagiatele grosolane, pe atât de greu este să arăți omului ce și cum să facă pentru a nu mai plagia. Unele universități (de exemplu Universitatea din București, prin Centrul de Cercetări în Etică Aplicată) au scos chiar un ghid antiplagiat. Cred că multe astfel de universități fac acest lucru, iar dacă nu îl fac, există profesori care se luptă intens cu acest fenomen. Chiar din liceu începe acest efort. Iar fenomenul nu caracterizează numai pe noi, românii, este un fenomen mondial – se spune chiar că în țările asiatice s-au atins cote de neimaginat. Cauzele sunt multiple, nu le discutăm aici. Poate o fi timpul care nu mai are răbdare cu noi și cu evoluțiile noastre, poate că este scăderea IQ-ului pentru ființa umană…. Nu cauzele sunt acum de căutat, căci pe acestea oricum le studiază intens psihologii și sociologii. Ceea ce este cu adevărat alarmant este efectul plagiatului și, mai ales, ținuta plagiatorului. Fenomenul, fiind pandemic, a devenit un fel de scut pentru plagiatori. Aceștia, fiind foarte mulți, și începând de foarte devreme – din școala generală, căci copiii sunt sufocați de teme, și neavând timp să le facă cum trebuie, apelează „doar de data asta” la sistemul copy-paste – ajung să constituie o castă imensă. Justificarea absolută a lor este: suntem mulți, dar pentru că facem mulți acest lucru, înseamnă că este un lucru natural și de acceptat. Plagiatorul a devenit chiar un fel de clasă socială, de minoritate-majoritară, cu întreg arsenalul de lucruri absurde care însoțesc această formulă paradoxală, specifică lumii în care trăim. 

    A-i spune unui plagiator că dacă a făcut acest lucru nu prea mai poate să ocupe o funcție, să spere la a deveni „expert” în domeniul în care dorește să activeze – de cele mai multe ori plagiatorii sunt atrași de politică, nu știu de ce – devine subiect de atac la persoană. Ce ai cu omul? El este un profesionist în politică, educație, medicină etc., iar plagiatul său este doar un „accident” în cel mai bun caz. De cele mai multe ori se neagă vehement statutul de plagiat/plagiator. Și totul funcționează după logica încornoratului: o prinzi pe dânsa cu unul în pat, te uiți la ei, iar ea îți spune că „nu este adevărat ceea ce vezi/nu este ceea ce crezi!” Imensa problemă – gravă în toate formele sale – constă în această logică. Pe lângă absurdul său se mai adaugă și înverșunarea și sincerele convingeri ale plagiatorului că nu ar fi plagiat. Este chiar revoltat de dovezile care îi sunt puse pe masă, considerându-le plăsmuiri și răstălmăciri aberante. Iar această atitudine este considerată de minoritatea-majoritate a fi cea care contează! Plagiatorii se constituie în rețele, au semnele lor de recunoaștere, se cheamă unii pe alții și, mai ales, se sprijină unii pe alții cum rar găsești exemple de comunități sudate în societate. Ce poți face în fața acestor lucruri? Nimic! Plagiatorul cu tupeu este clar în politică băgat. Sau în educație. Ai parte de profesori universitari doctori abilitați (adică este habil în arta de a conduce doctorate la rândul său), care îți flutură pe la nas aceste titluri mari pentru a te impresiona, și îți urlă să te dai deoparte când ei apar, căci aura lor de mari profesori te poate arde și topi! Sunt convinși de valoarea lor inestimabilă, vorbesc rar și afectat, doct și superior, iar când le arăți în față tărășenia, pun un întreg arsenal pe tine, apelând chiar și la rudele securistice să te hăituiască sau să te amenințe. Asta este rețeta clasică de trăit bine a plagiatorului! Plagiatori din toată lumea, uniți-vă!