TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Omenirea a luat o pauză de a mai fi

Citeam un articol în care se spunea că tinerii italieni, într-o majoritate îngrijorătoare, trăiesc pe banii părinților, refuzând să facă studii sau să lucreze. Știrea pare a fi un fel de curiozitate socială. De fapt, aici sunt cuprinse enorm de multe elemente care trebuie să ne îngrijoreze puternic. Fenomenul este un efect? Mai degrabă l-aș numi un simptom. Este un simptom al des-ființării omenirii. Refuzul de a te educa, și de a te auto-educa reprezintă un refuz adresat humanistas-ului din noi. Nu mai dorim să fim oameni. Dar ce să fim? Creaturi, automate, ne identificăm cu propriile creații: roboții și mașinăriile. Adică ne afundăm în fier – într-o epocă a fierului? (sic!) – iar făcând asta ne rupem definitiv de spiritual, de Dumnezeu în cele din urmă. De aceea numai să rostești numele de „Dumnezeu” (ce să mai zic de Iisus), stârnește râsul. Iar dacă face acest lucru un tânăr rătăcit, atunci hăhăiala este și mai mare. Cu ce se înlocuiește acest om? Ce face efectiv individul care doar stă? Stă pe banii părinților sau pur și simplu stă? Nu îl interesează un loc de muncă, nu îl interesează să urmeze o școală, nu are nicio pasiune, nu dorește să obțină nimic prin propriul efort, ci doar așteaptă să fie ales din masă de o mână invizibilă, care, desigur, nu este nici măcar aluziv apropiată de ideea de Dumnezeu. Poate de Fortuna – de aceea ideea de joc este mereu prezentă în lumea de azi – adică un joc al hazardului care i-ar oferi șansa de a exista. Până în acest moment, când ar fi ales individul respectiv, el doar lâncezește! Adică stă! „Ce faci? Stau!” – asta este formula des întâlnită printre tineri astăzi. În teologie se vorbește despre acedia. Adică despre un imens păcat. Poate cel mai mare păcat de care este în stare omul…. adică lenea. 

    Dar de unde vine această lene generalizată? De unde provine refuzul de a mai fi al omenirii? Este naturală această manifestare? Este o boală? Știm că indivizii care sunt atinși de lene cronică ajung și depresivi, iar din lene și din depresie nu prea se iese așa de ușor. Cum ar ieși omenirea din această acedie? Numai cu ajutor din afară! Adică…. printr-o renaștere catalizată de un factor exterior. Ne întoarcem, deci, din nou, la Dumnezeu. Îl refuzăm, îl persiflăm, iar acum pare a fi singura formă de salvare. Sau nu, căci tânărul-care-doar-stă caută alte soluții, oricare ar fi ele. Sper să reușească, să găsească ceva și să fie din nou!