TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – O parabolă

    Am auzit de la un om cu mult mai învățat decât mine această poveste ce urmează să v-o redau aici:

    Se spune că s-au întâlnit cândva corbul și păunul și au început o dispută cu privire la frumusețe. Corbul susținea că el este idealul de frumusețe, iar păunul că el ar fi fost la rândul lui. Au încercat fiecare să argumenteze în favoarea propriei frumuseți și tot nu ajungeau la un rezultat, fiecare ținându-și puternic partea. În final, pentru a fi tăiat totuși nodul acesta gordian, corbul propune următorul criteriu de decizie: „Eu zic să mergem amândoi, și primele ființe pe care le vom întâlni în cale ne vor spune care dintre noi doi este cel mai frumos. Iar cel declarat învingător poate să-i scoată un ochi celuilalt. De acord?” „De acord!” a spus păunul. Cei doi au plecat în căutarea unui juriu care să le evalueze frumusețea. Și cum mergeau ei, au dat peste niște porci care se bălăceau în nomol și plescăiau de plăcerea unor bucate. Corbul îi întreabă: „Prea cinstiți și drepți judecători, avem a vă cere o părere…. spuneți-ne, care dintre noi doi este mai frumos?” Porcii se uită unii la alții, uimiți și intrigați, apoi, în timp ce se afundară mai mult în nămol, aruncă indiferenți și plictisiți verdictul: „Corbul, desigur!” Imediat corbul scoate ochiul păunului, apoi își ia zborul mândru. Păunul, supărat și rănit, pleacă prin pădure. Se așază într-un colț și începe să plângă. Trece ursul pe acolo, îl aude și intră în vorbă cu păunul. „Am auzit, dragă păun, ce ți s-a întâmplat, căci corbul a strigat în gura mare că a fost declarat cel mai frumos! Văd că plângi cu amar acum, dar eu am venit să te consolez. Cred că te doare tare ochiul scos, dar stai fără grijă, are să dispară durerea asta într-o zi. Deci, nu mai fi așa de amărât și supărat!” Păunul se oprește din plâns și îi răspunde ursului: „Dar eu nu plâng pentru ochiul pierdut sau de durerea pricinuită de pierderea ochiului.” „Atunci, de ce?” „Sunt doar supărat că am ajuns să fiu judecat de porci!”

    Această parabolă mă urmărește de la începutul anului, atunci când am auzit-o la persoana menționată. M-a izbit puternic, simțind că este vorba despre ceva esențial pentru o anumită pătură a societății românești. Am auzit cu toții câtă nedreptate zace în fiecare act al acestei lumi. Nedreptăți cu duiumul…. cu și fără lege, conform și neconform legilor. Nedreptăți făcute gratuit și nedreptăți făcute ticluit. Avem o paletă imensă de rău îndreptat spre cei care nu merită să li se facă vreun rău. „Este vremea lor!” aud tot timpul consolator. Vremea impostorilor, a ageamiilor și a nulităților care vor să pară ceea ce nu sunt. Cu cât individul este mai prost, cu atât este mai umflat în pene și se vede mai ceva ca un păun, cerând ca toată natura să i se închine. Nu poți lupta cu această legiune de imbecili. Dreptatea este de partea lor… mai auzim necontenit. Că este corupt până în măduva oaselor sau că sfidează bunul simt sau rațiunea, nu contează… individul acesta este sigur pe sine și este chiar uimit dacă îi spui contrariul. La orice oră îți poate scoate ochii cu inepții. Inepții susținute de o armată de porci înconjurători pe care nu-i doare gura să-i țină isonul. „Că ai plagiat? Pfff, o făcătură! Că ești dovedit a fi nul în ceea ce faci de ani de zile? Și ce dacă, am porcii de partea mea! Sunt nul și incompetent? Și ce dacă, la orice oră pot dovedi în fața juriului de porci din nămol contrariul. Oricând și oricum pot să fac asta!” Așa gândește gândacul cu chip de om! 

    Ce poți face în aceste condiții? Unii spun chiar că așa stau lucrurile de când e lumea. Înțeleptul tace sau se dă într-o parte, căci de fiecare dată când intră în conflict cu un asemenea specimen, cel care pierde e, desigur, înțeleptul. Așadar, ce este de făcut? Asta pentru că înțelepții sunt individualiști, ei nu stau laolaltă și nu se susțin, așa cum fac porcii și impostorii. Îți rămâne izolarea ca armă. Și vedem cum asemenea oameni se izolează și rămân în umbră sau necunoaștere, lăsând loc liber porcilor și impostorilor. Acest lucru este un fapt care a devenit chiar un truism. Clișeu ordinar, prin imobilismul său. „Este vremea lor, deci să-i lăsăm să se manifeste!” Sau… „facă-se voia, Ta, Doamne!” Nu știu de ce, dar nu mă pot împăca deloc cu acest lucru, chiar dacă îl accept și îi văd valoarea și, mai ales, eficiența. Caut o a doua cale! Are o doză prea mare de inacțiune. Lasă prea liber să crească buruienile și le dă și nas. Trebuie să lupți cu întreaga cohortă de porci! Iar lupta asta nu se face semnând petiții online sau cerând prin greve să fie respectată ordinea lucrurilor. Pentru că porcii sunt până sus, ca în Ferma animalelor. Nu poți să duci o asemenea luptă cu legea în brațe, căci legea însăși este coruptă de impostori, mai mult, legea pare că este chiar concepută de ei. Tot sistemul juridic pare că este în pană… se pleacă de aici ca dintr-un loc al spurcăciunii. Rămân doar cei care sunt de partea porcilor și cei idealiști, care încă mai cred, naiv, într-o domnie a legii și a dreptății! Asta până vor fi sufocați complet de nămol. 

    Soluția, cu alte cuvinte, nu are cum să facă parte „din sistem!”. Am pica în paradoxul Münchhausen, adică a te scoate din mocirlă trăgându-te singur de păr. În mod evident este nevoie să apelăm la știința matematică. Aceea care ne demonstrează clar că orice sistem are un anumit grad de incompletitudine, iar pentru a-i menține echilibrul și a lupta cu entropia porcească, întotdeauna va fi nevoie de o intervenție din afara sistemului respectiv. Înțelepții despre care vorbeam mai sus apelează la calea cea mai simplă și bună…. „Facă-se voia, Ta, Doamne!” adică lasă în afara sistemului problema, să fie soluționată de o intervenție clară din afara sistemului, în acest caz fiind Dumnezeu. Porcii s-au gândit la asta, și de aceea profită din plin, zădărnicind parcă și planurile divine când este vorba despre supraviețuirea lor. Așadar, ce soluție „mai activă” ar exista? Exact ce spuneam, apelăm la un fel de super-eroi sau un erou pe care îl așteptăm să se nască și să se sacrifice pe sine. Unul care să calce pe cap porcii, fiind mai presus de legi și nesupunându-se niciunei legi în afară de cea etică și cea divină. Și, ca orice erou, după ce va strivi capul oamenilor-gândaci, desigur că va fi ucis, căci a încălcat legea umană, chiar dacă imperfectă și nedreaptă, dar nu-i nimic, îi vom înălța statui și îl vom preaslăvi. Căci doar am devenit experți în asta, de când ne-am antrenat așa cu un anume Iisus. De ne-ar mai trimite Dumnezeu măcar un erou, nu un fiu al său…