kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – O lume artificială

    Am văzut la brațul unui creator de modă român o ființă stranie. Ar fi vrut să fie femeie. Frumoasă. Dar se afla dincolo de frumos și urât. Eu nu am capacitățile estetice apte să aprecieze din acest punct de vedere pe respectiva ființă. În orice caz, senzația era foarte ciudată când o priveam. Și am privit îndelung, pentru a înțelege. Cred că aici greșesc, căci doresc să înțeleg, iar trăirea estetică nu se adresează facultăților înțelegerii, ci facultăților simțirii. Numai că și la acest capitol stau foarte prost, căci simt ceva care ar fi trebuit să fie perceput de mine a fi frumos, dar ratez actul. Nu pot spune că este vorba nici despre urât. Este ceva… tehnic/tehnologic. Adică mă aflam în fața unui obiect robotizat. Este vorba despre un fel de estetică a mașinăriei. Nu mă prea pricep la asta, nu am mai avut de-a face cu așa ceva, de aceea nu am organele necesare pentru a savura frumusețea respectivă. De fapt, ce fac acum este să vă descriu un fel de fenomenologie a percepției, a trăirii estetice în fața ființei umane modificate. De la buze, sprâncene, sâni, fese, obraji etc., până la schimbarea modului de a gândi (oameni care îți spun în cor că „ești nebun dacă tu nu vezi că 1+1 fac 54!”). La televizor vedem Apocalipsa în direct în fiecare seară. Expusă de niște minți care funcționează după logici care te ard, simțindu-te efectiv primitiv pe lângă ele, căci chiar nimic nu pricepi. Îi consider orbi și imbecili, dar, dacă stau puțin și privesc lucrurile de departe, cred că îmi dau seama că eu sunt orbul și imbecilul. Lumea se mișcă extrem de repede, iar eu sunt un melc pe cale de dispariție. Nu mai caut să înțeleg lumea asta; ducă-se unde o vrea, poate să facă asta și fără mine! Am renunțat, m-am rătăcit de grup, așa că merg la întâmplare, prefer să privesc florile de pe cărare, nu mă mai grăbesc să ajung pe nimeni din urmă! Dar, mi-am spus, măcar să sesizez lucrurile estetic. Să îmi bucur ochii. Și ce văd? Văd femeia transformată. Mai rău, o văd mutilată sub masculinitate, infectată de masculinitate tehnică. Așa cum sunt aceste ființe care au devenit escorte de lux pentru tot felul de creaturi care nu au cum să nu te ducă cu gândul la extratereștri… Numai ei pot înțelege acea frumusețe. Când privești la un tablou suprarealist, îl savurezi estetic, căci ți se opune ca obiect – devine obiect al conștiinței, cum spune filosofia. Dar ce faci când tabloul îți intră sub piele? Ce faci cu acea ființă umană pe care o consideri în mod tâmp, neadaptat și neadecvat a fi grotescă? Cum de și-a modificat fața în halul ăla ca să arate ca un personaj de tablou, de desen animat? Cum de funcționează? Cum gândește această ființă meta? Ce frumusețe ar trebui să văd aici? Mă hipnotizează, este adevărat, dar nu știu cu ce, căci cu frumusețea nu! Îmi aduc aminte cum acum câțiva ani buni am nimerit la o masă suprarealistă la modul absolut. Plină de personalități. Bărbații erau super-plini, super-potenți financiar, super-aroganți și super-reci și scârbiți de orice necunoscută infiltrată printre ei – mă refer la mine acum ca fiind acel element infiltrat. Eram un fel de muscă pe mânerul de la mașina de tocat carne. Cu ce să o strivești? La ce bun să o alungi? În fine, la masa aceea am văzut pentru prima oară ființa robotizată și meta-estetizată. Adică prima ființă care se afla dincolo de frumos și urât. Era însoțitoarea – poate chiar soția – unui domn cu ceafa extrem de lată, cu părul tăiat perfect, scurt, ca în serviciile secrete. Domnul cu pricina – soțul adică – avea privirea injectată. De ură și severitate. Coborât din regimentul morții. Meseria lui? Mi-a spus-o. Nu am priceput deloc cu ce se ocupa, dar mi-a dat de înțeles că este ceva legal, dar în realitate este un fel de cap mafiot sportiv. Lucra în lumea sportului, dar așa pun eu cuvintele unele lângă altele, ca să redau atmosfera cum îmi prezenta el lucrurile… Nu mi le-a prezentat în multe cuvinte. Doar câteva, vreo 300 de cuvinte pe care le combina cu un program bine pus la punct. Alături de el, escorta mirifică. Fața era de porțelan. În adevăratul sens al cuvântului. Au inventat ăștia farduri care imită porțelanul care se și mișcă. Nu crăpa când zâmbea sau vorbea, pe cuvântul meu de onoare! Coafura și hainele erau atât de bine asortate încât mă gândeam la un film științifico-fantastic. Oricând ar fi putut juca într-un asemenea film. Al cincilea element… asta îmi vine în minte acum. Ceva care să îți întindă limitele imaginației… Atunci am avut un șoc fantastic! De natură estetică! Ceva între sublim și grotesc. Asocierea dintre personaje, doamna de porțelan lângă mafiotul cu părul egalizat de puteai să pui berea pe cap ca pe o masă, îmi dădea o senzație de film. Trăiam într-un film. Arizona dream?

    Ei, dar asta a fost acum mulți ani. Acum nu mai am senzații de film când văd așa ceva. Pentru că acum pare a fi realitatea pură. Și doamnele de porțelan nu îmi mai stârnesc trăiri estetice clare. Acum nu mai pricep nimic. Să-l vezi pe Botezatu la braț cu un robot cu picioare delicate, frumos împachetate, ca la un manechin, într-un ciorap fin, te duce cu gândul că este un excentric. Că vrea să te stârnească estetic, să-ți trezească o emoție prin contraste sau ceva de genul acesta. „Uite ce gagică mi-am tras!” Dar… nu! Capul robotului este impecabil, cu buzele augmentate cu ochii migdalați ciudat, cu pielea parcă ținută într-un ciorap sau sub un strat de silicon cu memorie. Iar în privirea robotului citești orice, numai sentimente umane nu. Nici măcar animalitate nu citești acolo. Nu poți să spui că are lângă el „un animal de pradă!” S-au dus femeile „animale de pradă”. Extincție în masă a femeilor animale de pradă! Acum avem de-a face cu extratereștri! Reptilieni sau ceva care se află departe tare de regnul hominidelor. Nu ai cum să mai recunoști în acele priviri sau simțăminte nimic uman. Totul este transformat și malformat. Ar fi trebuit să înțelegem ceva, dar nu putem raționa; ar fi trebuit să vedem ceva frumos, dar nu putem simți. Trans-umanismul s-a înfățișat, s-a activat. Când mă gândesc că filmele SF pe care le-am văzut în viața mea constituiau un fel de lume imaginară alternativă… Iar ele erau exact un univers artificial care anunțau o realitate nouă în care am intrat astăzi… cu tot cu sandale și ciorapi!

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media