Pentru Gabi și Magda
L-am cunoscut pe Travis acum câteva zile. Plecasem cu câinii să ne plimbăm și, pe crâmpeiul de câmp de lângă mine dau de mașina lui. El făcea câteva fotografii cocoțat pe o movilă. Khaleesi – câinele meu, după cum este ea prietenoasă cu toată lumea și mare lătrătoare la gard, s-a dus întins spre el pentru a-l saluta și a mai cerși o mângâiere. Intru cu el în vorbă. Mașina lui era impresionantă. Un 4×4, Mercedes, cu tracțiune integrală și transformat într-o rulotă. Numai bun să călătorești peste tot. Mă întreabă speriat dacă poate înnopta acolo. Îi sugerez un loc mai bun, ca să aibă umbră dimineață. Travis – Trabis, după cum sună în spaniolă – este extrem de amabil și simte că mai multe am eu să îl întreb decât el… „Gata vacanța?” „Nu, nu sunt în vacanță!” „Cum așa?” „Aici locuiesc eu! De doi ani și jumătate, aproape trei. Sunt spaniol, stau/stăteam pe lângă Barcelona, dar de origine sunt american… mama mea este texană. M-am hotărât, după pandemie, că aceea nu este viață, și am făcut acest pas. De atunci locuiesc aici și merg peste tot în lume.” „Ehe, boierie mare! Să poți face asta îți trebuie bani, nu glumă!” „Nu sunt bogat! Lucrez în tot acest timp. Lucrez online.” Mă gândii că este informatician, că doar aceștia sunt dibaci la astea! „Sunt traducător. Spaniolă-catalană-engleză-franceză.” Superb! Deci, și ăștia care studiază științele umaniste mai au o șansă! Îl invit la o bere și să mâncăm de seară împreună. Este mai mult decât încântat. „Sunt de o lună în România și sunt primit deja la o a treia familie. Extraordinar! Românii sunt foarte amabili!” Apoi îmi povestește locurile pe unde a fost și pe unde dorește să mai meargă. Mai ales acum, în România. Vine la noi după ce a stat vreo opt luni în Grecia. Apoi în Bulgaria. Apoi România. Vrea să vadă tot! Când vine iarna, ar dori să plece spre sud, undeva. Petrecem o seară minunată. Stăm la un pahar până pe la miezul nopții.
Ce poate să mâne pe cineva să facă așa ceva? Să devii un marinar de uscat?, cum spune el. Mai cunosc un prieten din copilărie care are în gene flăcări de nomad, făcând naveta între Cercul Polar și Zanzibar! Dar nu așa de nomad ca Travis. Mi-ar fi plăcut să le fac cunoștință. Să mă uit la ei și să îi privesc cu admirația pe care o am pentru ambii, adică să-i privesc cu ochii înlănțuitului sedentar, dar care visează și uneori chiar mușcă din libertăți de acest gen. Dar de ce „libertăți”? Ce este aici? Ce avem noi aici, ca să mă întreb mai inginerește? Ce poate să mâne pe cineva să lase tot în urmă și să plece în lume în adevăratul sens al cuvântului. Adică așa cum cu toții, poate, ne-am gândit cândva. Fie că eram tineri și viața ni se părea atât de departe și atât de deschisă în opțiuni încât ne vedeam făcând așa ceva bătând din degete, fie că la o supărare cumplită sau la o iubire și mai cumplită ne-am fi gândit să luăm lumea în piept… Îl întreb pe Travis de ce călătorește singur. Îmi răspunde amuzat, ca un adevărat stoic: „Ah, am avut o prietenă care a mers cu mine. A rezistat doar opt luni, apoi a plecat!” Și văd această imagine cumplită… Stai alături de iubita ta în cel mai frumos loc din lume, adică pe toată planeta, care este a ta, căci mergi din cameră în cameră a ei cum vrei tu, iar într-o zi această iubită îți spune că așa nu se mai poate. Probabil te pune și să alegi. Iar Travis a avut tăria să aleagă! Să își iau la revedere ca doi prieteni, și de unde cu o seară înainte se încălzeau unul pe altul în minusculul pat din caravană, acum rămâne singur. Pleacă pe un drum nou, și vede scaunul de lângă el gol. O fi plâns? Tare? Dar drumul îl ducea mai departe. Poate că s-a bucurat de următoarea oprire. De următorii oameni pe care i-a întâlnit. Lumea îți este prietenă acum. Îmi povestește ce frumoasă este lumea, și ce frumoși sunt oamenii văzuți astfel. Tangențial, toți am fi buni și prietenoși. Dacă te apropii mai mult de ființa umană, dacă ocupi un spațiu vital cu cineva, începi să ai dureri… „Văd că totul ți se pare frumos. Ai întâlnit și neamuri rele?” „Da! Țări care nu îmi plac: Elveția! Și Germania! Primele cuvinte pe care le-am învățat aici au fost: Aus! Și Verboten! („afară” și „interzis”). Chiar și când nu era cazul, eram alungat!” „Dar care este cea mai frumoasă țară?” „De departe, cea mai fascinantă și frumoasă, cu oamenii cei mai calzi și lucrurile care nici măcar prin cap nu ți-ar trece că le poți vedea, țin de un loc pe care noi, europenii, îl vedem trunchiat și de aceea chiar ne este frică de el. Este vorba despre… Iran!” Adică este vorba despre leagănul civilizației. Normal ca aici să se afle centrul lumii! „Ce este cel mai greu când ești veșnic pe drumuri și singur?” Îl întreb asta gândindu-mă, desigur, ce m-ar aștepta dacă într-o zi aș îndrăzni să pun și eu piciorul în apa aceasta. Spălatul? Când ești bolnav? Dorul de casă? Dorul de ai tăi? De unde îți procuri mâncarea? Nici nu v-ar trece prin cap care sunt cele mai dificile lucruri pentru Travis! Și, poate, și pentru cei care ar îndrăzni sau deja fac ceea ce el face. „Cel mai greu îmi este să strâng lucrurile când plec din nou. Nu pot lăsa nimic pe masă, pe undeva, fără să nu fie bine aranjat pentru a nu cădea în timpul mersului. Apoi, interior vorbind, cel mai greu lucru este să suporți imensitatea libertății pe care o ai! Ești cel care decide pentru sine în orice secundă. Ești propriul stăpân la fiecare intersecție, și tu decizi dacă să o iei la stânga sau la dreapta.” Deci libertatea poate fi o povară și atunci când este din abundență, nu numai când este săracă! Câți dintre dumneavoastră ați trăit acest lucru?! Nu merită oare încercat, ca Om, să faci acest pas? Mă gândesc acum la omul religios. În Budism știu că există o tradiție ca fiecare călugăr să călătorească continuu. De ce? Pentru a nu se atașa de obiecte și locuri. Și alte ființe…. Travis îmi spune cum este să călătorești și să nu iei nimic din lumea asta, căci nu ai avea unde să le cari pe toate! Te rezumi la strictul necesar. Te încarci doar cu lucruri interioare, cu imagini și, datorită noilor tehnologii, chiar cu biblioteci, dacă este cazul, dar obiectul material devine o povară! Așadar, oare cum este gustul acestei libertăți? Cum o arăta spaima de prea multă libertate? Să îndrăznim să fugim de acasă? Măcar din când în când! Lumea se vede altfel! Pelerini pe mai multe continente!
Iar pentru cei care sunt mai timizi, urmăriți în visare călătoriile sale. Unde? Pe internet…
Facebook
WhatsApp
TikTok
