Da, titlul este o deformare speculativă a lui „nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, a lui Eminescu. De ce această „răsucire”? Deoarece consider că la vârsta de jumătate de veac pe care am făcut-o, a început să mi se ascută mirosul pentru gândire. Nu sunt pe deplin convins că aș fi învățat a gândi, dar măcar știu sigur că mă aflu pe cale (doar mă exersez în acest sens de vreo 40 de ani). Mai mult, numai mirosul gândirii mă face să ocup – fără modestie – o poziție ce îmi permite să văd și să pricep cât de importantă este o educație serioasă. Adică aceea care lipsește cu desăvârșire din „sistemul educațional românesc.” Când spun că „lipsește cu desăvârșire” nu mă refer, desigur, la acele insule de normalitate, cu oameni extrem de capabili, care știu a gândi și știu a învăța și pe alții cum să gândească. Vedeți prea bine că pun accentul pe „gândire”, iar acest lucru poate descumpăni. Asta pentru că se pare că școala a întors armele azi spre o zonă a competențelor și abilităților. Asta pentru a ne înnegura și mai mult, căci ne conduce spre o confuzie inutilă. Ce ar fi fost dacă ne-am fi rezumat la buna gândire și la talent? Talentul ți-l exersezi așa cum îți exersezi și mintea, gândirea. Într-un mod creativ, punând suflet, deci făcându-ți plăcere. Dacă am întreba o mână de tineri de azi „ce talent ai?” aceștia ar răspunde cu o glumă în cel mai fericit caz. Dar ce talent ți-ar plăcea să ai? – iar aici răspunsul ar veni mai mult ca sigur…. „talentul de a face bani”.
Spune Liiceanu într-o carte de-ale sale (În singurătatea minții mele), că într-o scriere apocrifă platoniciană, Socrate ar fi spus chiar înainte de moarte: „Niciodată să nu vorbești incorect; nu numai că insulți gramatica, dar faci să sufere și sufletele.” De la această frază se pleacă în a face un elogiu gândirii corecte. O gândire nu are cum să fie pusă în ordine (adică în gramatică, plimbată prin grimoarul cuvintelor care produc efecte magice asupra realității, ca sytaxis, ordonare) dacă ea nu este corect rostită. Gânduri avem cu toții. De fapt, sunt ferm convins că și animalele au gândire. Chiar plantele. Uneori și le pot exprima pe aceste gânduri în moduri simpliste, dar cu un grad de pătrundere uimitor de mare. Numai ființa umană, în schimb, a dezvoltat un mod de a-și exprima gândirea într-un fel specific și de o complexitate ce nu mai poate fi regăsită nicăieri în natură. Gândul trece în limbă, iar acest lucru nu se poate spune că se face de la sine. Acest lucru se educă. Nu este atât de natural să ne exprimăm corect, coerent și plăcut, redând gândurile profunde. Acel „nu știu cum să spun” pe care îl aud zilnic de la studenți este indicatorul perfect pentru necizelarea gândirii, needucarea gândului pus în formă lingvistică. Apoi, a vorbi și prost propria limbă maternă (când, în sfârșit, ai descoperit „cum să spui” și „ce să spui”) înseamnă că încă nu ai devenit om apt să te numești cetățean al României! Înseamnă că nu ești suficient de educat pentru a te ridica la nivelul polisului din care faci parte. Ești doar un sclav care trebuie să te menții în partea de jos a societății, conștient de acest lucru și păstrându-te umil în fața Cetățenilor care construiesc cum doresc ei lumea în care stau și stai și tu, pasiv, asistat, alții găsindu-ți o întrebuințare, deci fiind neliber. Există niște exigențe minime pentru a putea să te ridici la acest nivel al gândirii. Politica – în sensul antic, grecesc – nu trebuie practicată de niciun individ care pocește limba sa maternă; indiferent câte abilități practice sau „manageriale” ar avea; indiferent ce talente nebănuite l-ar recomanda! Asta ține de igiena strictă a omenirii. Acest individ nu este în stare nici să-și exprime gândurile și nici să le pună în practică, oricâte laude ar primi. Este un individ defect. Iar în pozițiile acestea de putere nu au ce căuta asemenea indivizi. Ține de o igienă minimă socială să separi pe acești indivizi de restul lumii! Nu este vorba de discriminare, nu este vorba despre nedreptate socială. Este pur și simplu vorba despre adevărata echitate socială, în care ierarhizezi indivizii plecând de la un minimum stabilit.
Acest lucru se face în cadrul Educației. Iar aceasta nu este datoare deloc să te învețe cum să faci bani sau cum să-ți deschizi o afacere sau cum să bați un cui. Dacă din acestea face principala sa preocupare, atunci spui clar că Educația și-a ratat misiunea, bate câmpii și se află pe o cale a pierzaniei. Nimeni nu are de câștigat de aici în afară de sclavul care are nevoie de indicații, fiind veșnic supus al cuiva, inclusiv al propriilor neputințe și vicii. Ceea ce vedeți că se discută acum în spațiul public și politic cu privire la interzicerea rețelelor sociale, vine tocmai ca o subliniere a ceea ce spun; se caută a se scăpa de viciu îndepărtându-l brutal, deși se știe că e o luptă pierdută din start, având în vedere că nu se educă deloc gândirea, care e singura capabilă să ducă la stăpânire de sine și autocontrol, adică la axiomele oricărei forme de educație. Apoi, dacă educația se ocupă în special cu a te învăța cum să faci bani, cum să bați un cui, atunci face acest lucru ca accesoriu, ca element practic de conjunctură. Adică aceste elemente trebuie să facă parte, în Educație, din secțiunea „și altele”. Când faci principal obiectiv al Educației cum să te închei la pantaloni și cum să faci bani din asta, atunci fii sigură că ai ratat întreaga viață. Orientează-te, tinere, spre a fi autodidact sau ia-ți bocceaua și caută profesori-maeștri care să te educe cum să gândești în primul rând. Creștinismul, dacă îl luăm strict teologic, dogmatic, veți vedea că acest lucru îl cere în esență – pe lângă a-ți dezvolta acel „talent” al iubirii – anume, cum să îți schimbi mintea; metanoia despre care tot vorbesc. Educația, așadar, este cea care te învață cum să gândești. Adică te împănează cu theoria (θεωρία). În sensul antic, grecesc, de unde provine și termenul de „teorie” – atât de detestat de elevi și studenți, într-un mod atât de absurd și aberant – theoria desemna o înaltă formă de contemplare, de privire spre esențele lucrurilor. Dacă înțelegi esența lucrurilor, atunci le ai în stăpânire. Nu dacă le manipulezi, dacă le execuți! Acesta este efectul sau evaluarea pe care o dai lucrurilor, în practică, pentru a verifica dacă ai pătruns esențele acestea. Educația acest lucru trebuie să te învețe! Multă theorie, iar practica este văzută ca un fel de efect al însușirii și înțelegerii. Dacă răsucești ordinea, și aduci în prim plan practica, obții în cel mai bun caz un bun meseriaș, dar ai pierdut un Om. De aceea, după cum vedeți prea bine, liceele profesionale sunt pline de oameni goi, de tineri care sunt de o moralitate îndoielnică, chiar anticamere ale pușcăriilor – după cum mi-au relatat atât de mulți profesori. Există sisteme educaționale din lumea aceasta – care au luat amploare în Evul Mediu occidental – în care au existat astfel de școli de meserii. Veți spune că nu depuneau un efort prea mare în sfera theoriei. Așa este, dar compensau acest lucru cu… etica! Se cerea ca elevul să practice, pe lângă deprinderea unei meserii – pietrar, tâmplar, croitor etc. – și o morală sănătoasă. Regulile erau stricte, extrem de stricte, și fie că ciopleai piatra sau lemnul, trebuia să te exersezi în latină pe texte care expuneau valori morale pe care trebuia să ți le însușești. Deveneai un bun meseriaș doar dacă mâinile tale se uneau cu o valoare morală. Altfel, deveneai un fel de hoț la drumul mare, un păcălitor și pentru tine și pentru cei din jur, care nu practica meseria cu mândrie și bucurie, ci de nevoie și căutând să fenteze la tot pasul clienții.
Dar Educația, așa cum spuneam, înseamnă în primul rând theoria, adică acea contemplare a ideilor, ridicare de la lumea sensibilă la cea a ideilor, a esențelor, a celor nevăzute. Este calea regală, superioară, specifică doar ființelor care doresc să conducă pe celelalte, care doresc să înțeleagă Universul, nu doar țărâna din satul lor. Convingerea – de fapt și evidența o arăta, prin cei educați – era că făcând acest lucru, deveneai un om care poate să exceleze în ceea ce își propune. Dacă ne uităm la filosofii antici – iar când spunem „filosofi” nu înțelegem pe acei indivizi care nu fac nimic și sunt cu capul în nori, cum spune stereotipul contemporan – vedem că aceștia erau oameni extrem de practici, găsind soluții concrete pentru orice situație problematică. De fapt, ei sunt cei care au creat chiar știința de mai târziu. Dar fundamentul, cum spuneam, constă în a exersa tânărul în arta gândirii.
Am să reproduc, în încheiere, pentru a înțelege și printr-o „parabolă” importanța acestui aspect fundamental al Educației. Se spune că la Noica, atunci când s-a izolat la Cisnădioara, ar fi venit la ușa lui primarul satului. Acesta bate la ușă lui Noica și îi spune: „Sunt primarul satului, am auzit că sunteți un gânditor celebru, am venit să vă salut și să vă cer voie să mă îngăduiți câtăva vreme în cameră să mă uit cum faceți.” (citat din Liiceanu, op.cit., p. 27, și urm.) Noica povestește: „Dragă, a fost teribil. Nu-l puteam refuza, spunându-i că nu e nimic de arătat. I-am oferit un scaun, m-am așezat și eu la masa de lucru și omul a început să se uite la mine. Pe masă n-aveam decât vreo două cărți, un caiet și-un pix de 2 lei. Ce Dumnezeu să-i arăt? O vreme m-am uitat pe geam în zare. Peisajul era tare frumos. M-am făcut că mă concentrez. Dar mai departe n-am mai știut ce să fac. Am luat pixul, lăsând să se înțeleagă că urma să scriu ceva. Dar, cu ochii lui pironiți asupra mea, nu-mi puteam relua firul gândului! După câteva momente penibile – omul mă fixa cu mare atenție, să nu-i scape niciun gest – bâlbâindu-mă, i-am spus: Știți, meseria noastră a gânditorilor, n-are unelte. Și, de altfel, ca să poți să lucrezi, trebuie să fii complet singur. Nu prea am ce să vă arăt…” Primarul, complet dezamăgit, pleacă cu convingerea că Noica refuză de fapt să-i arate cum se gândește. Noica îi cere, amabil, să mai treacă, poate să-i citească ce va scrie până la următoarea întâlnire. Spune Noica superb: „Mi-a mulțumit, dar a înțeles după cum se uita într-o parte că nu va mai veni și că, fără să vreau, făcusem de râs filosofia.” Făcuse de râs gândirea!
Aveți în acest fragment exact esența celor spuse mai sus. Ceea ce numim astăzi Educație sau Școală, chiar Universitate, ține de modul de a vedea lucrurile prin ochii primarului. Este Educația Primarului. Acesta dorea să învețe „cum se gândește” folosind o metodă specifică prelucrării lemnului, metalului sau a pietrei. Dorea să-l vadă pe Noica cum stă la strungul gândurilor și le prelucrează prin așchiere. Era sigur că va fura meseria în doi timpi și trei mișcări, așa cum a făcut-o el la Școala Profesională Cisnădioara din Vale. Acest mod limitat de a vedea lucrurile circumscrie exact ce se petrece în mintea îngustă a acestor oameni care se consideră a fi și școliți temeinic. Gândurile sunt un fel de n-ar mai fi, un ceva prea volatil pentru omul cu mâinile-lopeți sau capace de WC. Nu în sensul rău o spun, Doamne ferește, încă o dată precizez că aici vorbesc despre echitate și despre o ierarhie naturală. Nu am cum să râd vreodată de asemenea oameni. Își fac meseria perfect. Sunt unii dintre ei adevărați oameni, deoarece și pun în practică valorile morale, fie pe calea creștină, fie pe calea sfioșeniei pe care o au atunci când își văd lungul nasului. În schimb te apucă râsul când vezi că aceștia doresc să fie mai mult decât sunt. Gândul nu se educă precum așchierea la strung. Este alt nivel. Mult mai dificil și mult mai subtil. Dacă ești un bun strungar și dorești să devii bun și în educarea gândului, atunci începi pas cu pas să faci acest lucru, deși, precum Noica, nu aș putea să-ți spun cum, căci trebuie văzut individual. În orice caz, pot spune că trebuie început cu a învăța să citești. Adică să înțelegi cărți. În timp poți deveni un adevărat om educat și într-ale gândirii, într-ale theoriei.
Ceea ce vedem astăzi că se petrece în Educația românească, adică la nivel instituțional, la nivel de Minister și școală gimnazială de la țară, vedem o Educație a Primarului. Nimic altceva. Vedem cum oameni care au pretenția chiar a fi profesori universitari, adică experți în educarea gândului, au o aversiune morbidă pentru tot ceea ce ține de theorie, de cizelare a sufleului și a minții. Strungari puși să mediteze într-o mănăstire tibetană! Plictisiți de atâta „stat degeaba și privit pe fereastră”! Acești oameni din ministere sau chiar de la catedră – unii dintre ei – bat darabana de plictis, căutând să introducă strunguri în fiecare bancă, făcând din fiecare elev și student un fel de meseriaș care să producă bani încă din prima zi a lor de școală, nu numai după ce își termină studiile. Așa că puteți să reformați învățământul încă două mii de ani de aici încolo, atât timp cât nu aruncați din nou un ochi spre cei care au făcut-o strălucit în vechime, nu veți face nimic altceva decât să încercați să mergeți cu căruța la Formula 1. Oricât de mult ați potcovi caii și ați aerodinamiza căruța, aceasta nu are cum să fugă pe pistă precum un Ferrari. Renunțați să mai educați tinerii în a face bani cu orice preț, orientându-i spre spirit și minte, spre gândire, și veți vedea că după ce încheie un ciclu serios de școlarizare, vor fi capabili să producă „efecte economice” în mod natural. Vor secreta bani și ce mai doriți voi fără chin și durere, ca acum! Tinerii aflați în plin proces de educare nu sunt gâște care fac ouă de aur. Oricât de mult i-ați bate să ouă cât mai repede, aceștia nu vor reuși decât să scoată niște scremete inutile.
Facebook
WhatsApp
TikTok
