TABLETA DE MIERCURI: Pompiliu Alexandru – Noi nu-i vrem, ei ne vor

Toți liceeni cunosc această frază: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau!” Este scrisă de Costache Negruzzi, în Alexandru Lăpușneanu, iar aceste cuvinte chiar ar fi fost spuse de domnitor, după cum arată Grigore Ureche. Se pare că în cinci sute de ani (de la originalul domnitor, reiterat de Negruzzi), românii au ca brand de țară aceste spuse. Cum? În ce fel? Am să vă argumentez imediat. Pieziș, dar argumentez…

Avem o societate construită pe interese egoiste! Nu trebuie să facem un desen în acest sens. Toată lumea o știe. De la Adam Smith încoace, adică de la crearea științei economice cel puțin, știm că ne mișcăm în mlaștina socială, cu bune și cu rele, datorită și din cauza acestui principiu. Suntem împinși în toate acțiunile noastre de purul interes egoist. Acesta dă benzina pentru tot ceea ce facem. Dacă aveți impresia că acest principiu este fals, atunci nu aveți ce să faceți decât să vă susțineți părerea. Asta nu schimbă faptele. Principiul acesta este un fapt! Nu îl poți nega, sau, dacă faci acest lucru, să nu ai pretenția ca bolovanul să nu se mai rostogolească peste dumneata. Ah, poate doriți să spuneți că în societate există și alte principii, la fel de puternice ca acesta. Desigur. Există un principiu antagonic acestuia, anume iubirea aproapelui. Da! Este principiul absolut pe care se construiește Etica. Și religia. Există o autentică iubire a aproapelui. Iubirea dintre bărbat și femeie, iubirea dintre doi prieteni autentici, iubirea pentru Dumnezeu. Acestea există și ele. Sunt fapte. Incontestabile și ele. Răzlețe și ocazionale, aș adăuga. Cantitativ vorbind, acest principiu este bătut de primul. Normal că societatea e mai plină de egoism decât de iubire. E un fapt! Care este problema? Ce este cu aceste truisme? De ce să le invoc?

Deoarece avem de-a face cu un mixaj, cu o confuzie care duce la adevărata suferință și prostie. Cum le obții pe acestea? Simulând! Încercând să minți, spunând că primul principiu este al doilea și al doilea este primul. Gata! Ai obținut rețeta absolută pentru a ne zăpăci și induce în suferință. Să trecem la lucruri concrete.

Ce face impostorul sau nelegiuitul pentru a-și pune planurile în aplicare? Simplu: minte. Simulează. Îți oferă o mască sub care tu să nu vezi adevărata identitate. Hoțul va spune că este moral, iubitor de oameni, cinstit și respectă legile. Ați văzut vreodată vreun impostor care să se zbată din răsputeri să facă bine în jurul său? Să își cheltuiască averea sau să depună eforturi susținute pentru a-i ajuta pe ceilalți? Ați auzit vreodată de vreun hoț care să dea din inimă ceva, cuiva, gratuit? Ați auzit cumva de vreun individ care să facă ceva în mod complet dezinteresat, inclusiv dușmanului său și să dorească, în plus, să rămână anonim? Mai există astfel de oameni, desigur, dar izolat, sporadic și… anonim. 

Atunci, dacă lucrurile stau așa, aveți dumneavoastră impresia că se duce undeva o bătălie cruntă între partide și/sau tot felul de neaveniți, cizmari, covrigari, bucătari, gunoieri, neșcoliți, prea-școliți etc., iar aceștia se bat între ei pentru a vă face dumneavoastră vreun oarecare bine? Ați pomenit dumneavoastră un asemenea război electoral care să aibă ca miză supremă sacrificarea de sine a candidatului care face tot acest efort doar pentru ca să vă facă un bine? Ei știu prea bine că nimeni nu-i dorește – poate doar naivii și cei apropiați lor, care au un beneficiu egoist, normal – dar asta nu-i împiedică să vă servească un aperitiv numit „iubire de țară”, „iubire de dreptate”, „iubire de aproapele”. Și încă mai înghițiți astea și puneți cu inima sus ștampila, legitimându-i pe aceștia ca să „ne facă nouă bine”? Ați observat vreodată cum o găină dă cu capul în gard, încercând să ajungă înapoi în curtea ei, în siguranță, sau să ajungă la mâncarea de dincolo de gard? Ați văzut cu câtă încrâncenare poate să se lovească ore în șir, căutând acea spărtură în gard care nu a existat niciodată acolo unde o caută ea? Cam de câte astfel de lovituri mai aveți nevoie pentru a înțelege că votul nu oferă niciun fel de ieșire din acest iureș în care niște dihănii se zbat să ne facă nouă bine cu forța? Iar pentru acest bine pe care ni-l doresc, se folosesc din plin de cele mai frumoase cuvinte, care se referă la „spiritul civic”, „dreptul la vot”, „responsabilitate cetățenească” etc. Cât de frumos este să-i vezi pe aceștia cum se luptă între ei cu disperare, înghesuindu-se să ajungă în postura de a face atât de mult bine! De ce nici măcar nu mai pot simula binele făcut?